Interviu imaginar cu Cristian POPESCU
Interviu imaginar cu Cristian POPESCU, realizat de Mihail Vakulovski Domnule Cristian POPESCU, vă găsesc destul de vesel. Cum vă simţiţi? Ca şi cum textul certificatului de deces al lui tata, cel mai bun poem al meu, ar fi pus pe o melodie de muzică uşoară cu ritm îndrăcit şi soră-mea ar dansa foarte bine. Văd că vă întristaţi… Ca şi cum pe lozul cîştigător pentru care ai dat 10 lei ca să-l tragi ar scrie cînd îl filezi: „Anul decesului 1987, locul: oraşul Bucureşti”. Vă asigur, nu e despre dvs.… Mai bine povestiţi-ne despre începuturile poetice… Primele încercări literare ale poetului Popescu datează de la frageda vîrstă de 7 ani. Le scrijelea cu un cuţitaş pe uşa veceului din casa părintească. Cum au primit acest început artistic apropiaţii? Taică-miu, care era ofiţer, chiar m-a băgat în seamă, chiar m-a luat în serios şi a ţipat: „Ce, mă, eşti nebun? Tu nu ştii că Eminescu a murit de sifilis?!” Am înţeles că semăna...