Nu prea JURnalul mEU, MIHAIL VAKULOVSKI, început pe 24.12.2005, de Crăciun, pe post de porc de tăiat

Acum fix 10 ani, pe 16 octombrie 2011, a avut loc – la Rockstadt Braşov – prima ediţie a CenaKLUb-ului Tiuk, cenaclul-club al revistei Tiuk! I-am avut invitaţi pe Doru Ionescu, autorul emisiunilor „Timpul chitarelor”, „Remix” etc. (TVR), şi pe scriitorul şi editorul un cristian şi am lansat cartea „Club A – 42 de ani. Muzica tinereţii tale”, publicată de Doru Ionescu la editura lui Cristian Cosma/un cristian, Casa de Pariuri Literare. Ah, dar văd că despre eveniment s-a scris imediat după acesta, copiez mai jos două dintre acele texte scrise la cald. Mulţumesc încă o dată lui Doru Ionescu şi lui Cristian Cosma, c-au acceptat invitaţia şi aşa am putut să începem foarte frumos şi consistent aventura asta Tiuk, mulţumim lui Dan Zaharia şi clubului Rockstadt pentru găzduire (ce fericit s-au legat toate!) şi, fireşte, mulţumim tuturor prietenilor care au fost în club la acest eveniment de neuitat.   Şi textele: Carmina Trâmbiţaş/Tiuk: „ Pe 16 octombrie 2011, la clubul Rockstadt, a a

  Mihail Vakulovski   Prin gura foametei   Alexei se trezi, întinse mîna, trase cartea de pe noptieră, o deschise la întîmplare şi citi: „Căci la nenorocirile voastre voi mai adăuga şi foametea şi vă voi sfărîma toiagul pîinii”. Mai dă cîteva pagini: „Trimit împotriva Ierusalimului cele patru pedepse groaznice ale mele: sabia, foametea, fiarele sălbatice şi ciuma…” – Ezechiel.             „Pe la mijlocul anilor ’40, imediat după ce m-am născut, Dumnezeu trimise asupra noastră toate cele patru pedepse groaznice ale Lui: sabia, foametea, fiarele sălbatice şi ciuma – războiul, foametea, călăii şi mancurţii, tifosul… Apoi se milostivi de noi şi ne feri de cîteva pedepse. Nu de toate, încă nu merităm toată mila Lui”, se gîndi profesorul de limba şi literatura română, ridicîndu-se din pat. Îşi luă o bucată de pîine neagră din bucătărie, coaptă aseară, în sobă, rupse din ea şi-şi aminti deodată cum îl surprinse pe fiul său discutînd cu mătuşă-sa despre el, la praznic. „Pe Alic îl

  (Foto: Ion Cucu) Mihail Vakulovski     O zi bună pentru a citi sau Despre cimitirul maşinilor lui Ion Stratan     „am scris pe pomi – trecut pe   aici – nino 1970 şi o semnătură” „Eu fac naveta (retur) viaţă şi moarte”     Trecerea lui Ion Stratan prin poezie e ca o partidă de cărţi care, cînd crezi că stă să se termine („Încotro? Se întreabă regele de caro, ieşind pe uşa cazinoului”- Partida de cărţi ) se desface ca o păpuşă rusească şi jocul reîncepe cu forţe noi, deşi cu aceleaşi cărţi şi, mai ales, cu acelaşi jucător („Schimbăm nu ritmul, ci metrul” – Faust XXI ). Ion Stratan este un jucător pur-sînge, care, de cînd a intrat pe piaţa literară, a publicat cărţi în continuu, ca puţini dintre colegii săi de generaţie, Liviu Ioan Stoiciu, Traian T. Coşovei, Bogdan Ghiu, Nichita Danilov, Marta Petreu, Mircea Cărtărescu sau Matei Vişniec, ultimii doi menţinîndu-se pe prima scenă cu cărţi de proză şi teatru, dar asta nu mai contează, cu atît mai mult că, în cazul l