De ziua lui Nichita Danilov citim Danilov!
Nichita Danilov Immanuel Kant Fecioara neagră stă la pian. Are craniul ras pînă la sînge. Nu cîntă. Cineva i-a pilit uşor dinţii. Acum îşi dezlipeşte pleoapele şi se admiră într-o oglinjoară concavă. Îşi face din ochi. În spatele ei, eu cînt la trompetă. Cineva mi-a ras ţeasta pînă la sînge. Pleoapele mi-au lunecat peste ochii apatici. Acum semăn puţin cu Immanuel Kant. Tatăl – Nu mi-e sete, spune însetat fiul şi-şi împinse cupa în faţă. În faţa lui stătea neclintit tatăl – Nu amurgise încă şi umbrele lor se profilau rece pe pereţii inexistenţi ai camerei. Pe peretele dinspre răsărit, umbra întunecată a tatălui luminînd fereastra întunecată. Pe peretele dinspre apus, umbra neliniştită a fiului înroşind pragul şi uşa, pînă la întinderea neagră a deşertului ce ameninţa acum casa. – Nici mie nu mi-e sete