Bogdan Răileanu

Bogdan Răileanu, „Dinții ascuțiți ai binelui”, Humanitas, 2018

Imediat după ce-a debutat cu o foarte bună carte de povestiri, „Tot spaţiul dintre gîndurile mele” (Polirom), Bogdan Răileanu a revenit pe scena editorială cu un roman care, dacă va fi citit/povestit, va trezi multe discuţii – „Dinții ascuțiți ai binelui”, Humanitas, 2018, în colecţia Scriitori români contemporani, coordonată de Andreea Răsuceanu. Romanul are două linii de subiect, care se desfăşoară-n lumea mănăstirilor şi-n anturajul interlopilor. Acţiunea din prima parte are loc la Mănăstirea Scărarului de pe vîrful Muntelui Nebunu Mare, iar interlopii sunt reprezentaţi de cămătarul & proxenetul bucureştean Maldini.

După ce ne convinge că ştie foarte bine ambele comunităţi, de la limbaj la obiceiuri, Bogdan Răileanu ne demonstrează – într-un roman cinematografic – că nimic nu e ca-n prejudecăţi sau cum pare la prima vedere. După moartea bătrînului stareţ (care şi el e un păcătos vicios – vedem asta chiar în scena morţii lui, cînd îl roagă pe tînărul frate Ieronim să se dezbrace şi să urce peste el), viaţa de la Mănăstirea Scărarului ia o întorsătură radicală. Noul stareţ, Vladimir, fusese exilat la mănăstire de la Bucureşti, din cauza unui discurs libertin la care au asistat şi mai marii bisericii. La mănăstire el dezvoltă o teorie inovatoare, pe care o pune – cu mare succes – în practică. Pornind de la ideea că nu e diferenţă între oamenii bisericii şi ceilalţi, călugării scărarului renunţă la sutane şi, pentru a-i putea ajuta cu adevărat pe păcătoşi, coboară printre ei şi… păcătuiesc şi ei. Astfel ajung să locuiască la această „mănăstire care se pune cu adevărat în slujba păcătosului (…) beţivi, prostituate, criminali, alcoolici, preoţi, călugări, hoţi, bolnavi, nefericiţi din multe colţuri ale ţării şi noi, preoţii şi călugării”, cum spune stareţul Vladimir.

Maldini este unul din cei mai temuţi interlopi bucureşteni. Îi aflăm toată biografia, de la părinţi pînă la soţie şi prieteni. Dar aşa cum în lumea credincioşilor nu toate sunt albe, nici în lumea interlopă nu totul este negru. Acest Maldini este respectuos, familist, iubitor, sentimental, cinstit, iar după ce se lecuieşte – miraculos – de cancer, descoperă că are un talent al premoniţiei, abandonează lumea interlopă şi se dedică… credinţei. Ajunge, împreună cu soţia (care rămîne însărcinată) la Mănăstirea Scărarului, unde stareţul Vladimir îl încurajează să-şi facă minunile, alături de alte minuni de la această mănăstire cu Cîine Sfînt.

Cartea se citeşte cu multă plăcere, datorită stilului şi pentru că e foarte interesantă. Un roman despre două lumi, de fapt, necunoscute, pline de mister, despre care nu ştim mai nimic, dar la care ne putem uita din interior grație „filmului” lui Bogdan Răileanu. Lectură plăcută!

Bogdan Răileanu, „Teoria apropierii”, Humanitas, 2019

            Bogdan Răileanu este primul scriitor care publică a doua carte în noua colecţie a Editurii Humanitas, coordonată de Andreea Răsuceanu, Scriitori români contemporani. A debutat la Polirom cu o interesantă carte de povestiri, „Tot spaţiul dintre gîndurile mele”, apoi au urmat aceste două foarte bune romane: „Dinții ascuțiți ai binelui” (2018) şi „Teoria apropierii” (2019). În „Dinții ascuțiți ai binelui” Bogdan Răileanu exploatează anturajul interlopilor şi lumea mănăstirilor, iar „Teoria apropierii” e despre singurătate („opusul apropierii”) şi prietenie („Despre prietenie a crezut mult timp că era ca ficatul, un organ important fără de care omul nu putea trăi”, aşa începe cartea). Un roman autobiografic, zice autorul pe coperta a III-a, existenţial, psihologic şi filozofic, dar care se citeşte ca un thriller sau un roman de călătorie. Bogdan Răileanu ştie să-şi prindă cititorul din prima, mai întîi cu un personaj foarte singur care se gîndeşte la prietenie, la foştii prieteni, la trecut şi la starea în care se află acum, la 40 de ani, apoi bagă acţiune. Îl caută pe cel mai bun prieten din copilărie (se cunosc de la cinci ani) şi adolescenţă, dar pe care nu l-a mai văzut de 25 de ani, îl invită la o călătorie în Veneţia (au mai fost şi şi-au promis c-o să se întoarcă), unde are loc acţiunea din prezent, iar cealaltă linie de subiect e din Buftea din trecut – amintiri despre ei şi părinţii lor, despre orăşel, prieteni comuni, aventuri, trăiri, întîmplări, evenimente. Naratorul, Robert Negru, e ziarist, iar Alexei Toma, prietenul său, e, spre surprinderea sa, preot şi ajung la Veneţia în cel mai nepotrivit moment posibil, cînd veneţienii declară război turiştilor, după ce o irlandeză beată a lovit cu sticla-n cap o localnică tînără care a căzut în apă şi s-a înecat. Veneţienii aruncă în turişti cu rahat, pişat şi pietre şi se lasă cu cîțiva morţi şi foarte mulţi răniţi. Prietenii, însă, nu par prea afectaţi, îi ajută pe unii turişti atacaţi, beau, deapănă amintiri, povestesc despre ce-au mai făcut de cînd nu s-au mai văzut, vizitează oraşul, bisericile şi galeriile de artă, merg la o petrecere exclusivistă, doar pentru artişti, actori, miliardari şi oameni celebri, de la Pinault la artistul a cărui expoziție o vizitează ziua, la Salma Hayek. Robert nu poate rata ocazia unei aventuri cu o vedetă, iar Alexei, care se gîndeşte la soţia şi copiii rămași acasă, preferă să se retragă la hotel, dar e băgat în comă de un pietroi care-l loveşte-n cap. Cum se manifestă de aici încolo prietenia şi teoria apropierii aflaţi dacă citiţi cartea. Lectură plăcută şi utilă!