Constantin Cheianu, „Dependenţa” (Cartier, 2020)

„Să viețuiești cincizeci de ani, la capătul cărora să afli că nu ai făcut decît să-i retrăiești cu încetinitorul pe primii șase”

Deşi Constantin Cheianu este printre cei mai buni, cunoscuţi şi populari oameni de teatru şi jurnalişti din R. Moldova (încă din mileniul trecut!), în ultima vreme a devenit – evident – şi unul din cei mai faini & profi prozatori, după publicarea a trei romane extraordinare – „Sex & Perestroika”, „Ultima amantă a lui Cioran” şi, iată, „Dependenţa”.

„Dependenţa” este un roman psihologic, erotic și social-politic, care se citește aproape la fel de pe nerăsuflate precum celelalte două dinainte. Cartea are două planuri total diferite, primul e despre copilăria unui băiat dintr-un sat din Moldova Sovietică, al doilea - despre viața unui celebru ziarist, de 50 de ani, din Chișinăul anilor noștri. Fiecare plan merita un roman de sine-stătător, dar combinate astfel, autorul reușește să ne dăruiască o poveste și mai intensă, și mai puternică, și mai tare. Vedem societatea sovietică prin ochii copilului care trăiește într-o familie normală dintr-un sat moldovenesc - adică cu un tată bețiv și violent, mamă nefericită în relația de familie, dar autoritară și nedreaptă cu copilul (și cu animalele, firește). Mamă care are o părere proastă despre copil doar pentru că acestuia îi e frică să se ducă, la 6 ani, la furat mere cu băieții și la furat piersici cu tat-so beat („nu am avut curajul să arăt că mi-e frică”). Chiar dacă la școală poza lui e mereu pe panoul de onoare, acasă e tot timpul certat, ironizat și bătut. Copilul înțelege viața, știe de mic să trișeze, el pe lîngă compunerea „frumoasă” scrie și o compunere „adevărată”. Această dedublare îl însoțește toată viața, inclusiv la mitingul unde miile de oameni îi scandează numele, cerîndu-i să fie în fruntea lor în lupta împotriva regimului criminal din țară. Și-n copilărie, și acum, femeile sunt foarte importante pentru personajul nostru, Dănuț, apoi Dan Mătăsaru - de la mamă la colega de clasă care i se pare cea mai frumoasă din lume, datorită căreia învață cuvinte noi („elegantă”, „grațioasă”, „ideală”, „iubire”) și la iubitele de mai apoi, față de care-și creează o dependență la fel de obsesivă ca-n copilărie față de semnele de prețuire din partea părinților - Susana, Blonda și Sonia. Cine a mai citit ceva de Constantin Cheianu știe deja că-l așteaptă și lecturi fierbinți despre relații erotice patologice, iar romanul va avea o încheiere surprinzătoare, pe care vă las s-o descoperiți la lectura plăcută și utilă!