„Inocenţii”
Există
oraşe norocoase şi case celebre, locuri în care vrei să ajungi, sate pe care
vrei să le vizitezi. De obicei, datorită unor personalităţi care le-au făcut
cunoscute sau – şi mai des – datorită unor romane sau filme de succes. Romanul „Inocenţii”
de Ioana Pârvulescu (Humanitas, 2016) pune pe harta literară a lumii Braşovul
şi casa copilăriei şi a familiei scriitoarei, de pe strada Maiakovski, acum
Sfântul Ioan. O casă cu personalitate, în/cu care începe şi se termină naraţiunea
romanului, adevăratul personaj principal al cărţii („Cel mai greu de înţeles
era că nu trăiam cu toţii, bătrîni, adulţi şi copii, în aceeaşi casă, adică ea
lua forma generaţiei pe care o adăpostea”). Narator e Ana, încă la grădiniţă, cel
mai mic văr din casa în care, alături de ea, fratele Matei şi părinţii ei, mai
locuiau verii Dina, Doru şi părinţii lor, bunicii materni ai Anei şi stră-mătuşa
& stră-unchiul. E descrisă o perioadă foarte mare din istoria României
(anii comunismului), cu toate problemele şi caracteristicile, doar că, fiind
văzută prin ochii unui copil, nu avem un roman politic, dar unul istoric – da.
Un roman foarte frumos despre copilăria din comunism, despre zona Braşovului,
cu foarte multe întîmplări şi detalii care îl vor îmbogăţi pe orice cititor.
Dacă eşti braşovean şi n-ai citit „Inocenţii” e clar, eşti… inocent.
De la Iona la Ioana Pârvulescu
„Prevestirea” este
povestea lui Iona pe care au transmis-o – din gură în gură – urmaşii săi, de la
fiică-sa (8 î.d.H.) la Ioana Pârvulescu, autoarea romanului, timp de 92 de
generaţii. Iona a trăit-o, 92 de generaţii au povestit-o, iar Ioana Pârvulescu
a scris-o şi aşa nu mai e în pericol să se piardă vreodată. Cartea a fost
terminată pe 02.02.2020, dată care se citeşte la fel şi dintr-o parte, şi din
cealaltă parte, exact ca-n cazul copiilor din generaţia 93 – Hannah şi Natan. Istoria
lui Iona povestită de Ioana Pârvulescu e fascinantă, te ţine în plasele ei de
la un capăt la altul. Are acţiune, mister, aventură, dragoste, miez, trăiri
interioare intense – toate povestite impecabil, cumva vrăjitoreşte; citind,
simţi că eşti sub influenţa naratorului, de parcă ar povesti Iacob. Personajele
sunt foarte puternice, inconfundabile, de la Iona şi Iacob la personajele
secundare şi chiar episodice. Povestea lui Iona e fascinantă şi se termină în
coadă de peşte, cum nu se putea mai potrivit pentru unicul om care s-a salvat
după ce a fost înghiţit de monstrul adîncurilor, „primul care, în felul lui şi
înaintea lui Isus, învinsese, după trei zile, moartea. Singurul, cred, care i
se opusese lui Dumnezeu firesc, într-un dialog, poate închipuindu-şi că omul,
creat după chipul şi asemănarea Domnului, îi poate vorbi acestuia ca un semen
şi că poate îndrăzni să spună şi altceva decît strict ce se aşteaptă de la el”,
cum spune scriitoarea-n prolog. Iacob, unchiul (sau tatăl?) lui Iona, e un
vindecător înţelept, care aminteşte de bunicul personajului principal din
„Laur” de Evghenii Vodolazkin, vraciul din Evul Mediu. „Prevestirea” de Ioana
Pârvulescu e unul din cele mai bune romane din literatura română, un roman
universal (cam la nivelul lui „Laur”), care are toate şansele de succes – în
orice limbă va fi tradus. Dar cei mai norocoşi suntem noi, care citim
originalul. Lectură plăcută şi utilă, prieteni!
Ioana Pârvulescu, „Prevestirea”
(roman), Humanitas, 2020
Comentarii
Trimiteți un comentariu