Interviul cu Octavian Țâcu din 10 basarabeni pentru cultura română (Interviuri cu tinerii dintre milenii)

                     „Eu explic reuşita prin capacitatea de a mă concentra asupra priorităţilor”, 

interviu cu Octavian ŢÂCU,

realizat de Mihail Vakulovski

 

Născut la 21 august 1972 în satul Costuleni, raionul Ungheni, R. Moldova. Absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi (1994). În 2000 susţine teza de doctor în istorie în cadrul aceleiaşi universităţi.

Multiplu campion al R. Moldova la box, participant la Jocurile Olimpice din Atlanta (1996), medaliat cu argint la Cupa Europei (1999).

Autor al monografiilor „Problema Basarabiei şi relaţiile sovieto-române în perioada interbelică” (1919-1939), Ed. Prut Internaţional, Chişinău, 2004 şi „Fotbalul în contextul transformărilor democratice din Europa de Est. Cazul Ucrainei, României şi Republicii Moldova”, Ed. Cartdidact, Chişinău, 2008 (împreună cu B. Boguş).

Distincţii şi premii profesionale: Premiul Naţional al Tineretului în domeniul Ştiinţei şi Literaturii, Premiul pentru cea mai bună carte a anului în Universitatea Liberă Internaţională, Premiul cel mai bun şef de catedră al Universităţii Libere Internaţionale, Premiul Fundaţiei Soros-Moldova pentru merite academice deosebite…

În prezent activează în calitate de Şef al Catedrei Relaţii Internaţionale şi Politologie, Facultatea Istorie şi Relaţii Internaţionale, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM), lector la Masteratul de Studii Sud-Est Europene a Catedrei UNESCO, Facultatea de Istorie şi Psihologie, Universitatea de Stat din Moldova, responsabil pentru Masteratul de Studii Europe, Facultatea Istorie şi Relaţii Internaţionale, ULIM, profesor-asociat la proiectul Centrului pentru Iniţiativa de Pace, Schimbări Democratice şi Soluţionării Conflictelor: Şcoală de Vară şi Învăţământ la Distanţă organizat de OSCE (Moldova) şi Fundaţia HILFSWERK (Austria), membru al Consiliului de experţi în Programul Est-Est: Parteneriat Dincolo de Hotare, Fundaţia Soros Moldova, membru al Consiliului Coordonator al Societăţii pentru Studii Americane Moldova, Profesor al Agenţiei Universitare Francofone.

 

 

- Octavian, aş începe „discuţia-interogatoriu” cu o întrebare la care nu cred că te aştepţi: în copilărie ce vroiai să te faci „când vei fi mare”?

- Eram un „pitic” (la propriu) care dorea să ajungă să-i bată pe toţi din lume.

Sufeream de un complex de inferioritate în acest sens, de care încercam să scap prin a fi cel mai bun la carte.

 

- Cum ai ajuns să faci box?

- Din cauza visului. Dar şi pentru că am avut un ideal - unchiul meu Andrei Grosu, care mi-a fost şi primul antrenor. Era o autoritate în lumea boxului şi speram că voi ajunge odată să-l depăşesc. M-a motivat şi mai mult faptul că el nici măcar nu vedea în mine un viitor mare campion.

 

- Cum ai ajuns la studiul istoriei?

- Am fost predispus genetic. Mama mea este profesoară de istorie. Era însărcinată cu mine când a susţinut examenele de absolvire la Universitatea de Stat din Moldova. De aceea le spuneam permanent colegilor mei de facultate că sunt mai deştept decât ei cu o sesiune.

 

- Hopa, iar eu m-am născut când părinţii mei, hm, ambii studenţi la filologie, tot la USM, îşi luau licenţa... Cum ai combinat aceste două hobby-uri ale tale, boxul şi istoria, reuşind, iată, să faci din ele profesii?

 

- Cel mai greu a fost şi este să împac în mine aceste identităţi, care nu au între ele nici o tangenţă, cu excepţia faptului că le fac eu. Dacă la început (în timpul studenţiei) a fost o normalitate, or atunci toţi făceau şi sport şi facultate, atunci când a început doctoratul şi marea performanţă lucrurile chiar au devenit tot mai greu de realizat. Eu explic reuşita prin capacitatea pe care am avut-o întotdeauna de a mă concentra asupra priorităţilor. Şi asta fără a mă gândi la faptul că sacrific ceva.

 

- Există foarte mulţi oameni care ştiu de pugilistul Octavian Ţâcu şi există oameni care te cunosc ca şi un tânăr istoric, şef la catedra de Istorie Contemporană Universală şi Ştiinţe Politice la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM). Vrei să-ţi aminteşti, pentru cei care te cunosc doar ca istoric, de viaţa ta de boxer?

- A fost un traseu sportiv extrem de sinuos. Bazele boxului le-am pus la Chişinău, însă valoric am crescut la Iaşi, la CSM, alături de cei mai tari profesionişti care existau în România. Când m-am întors peste 4 ani (în 1995) la Campionatele Republicii Moldova, i-am bătut fără drept de apel pe toţi candidaţii pentru Calificările la Jocurile Olimpice. A fost însă o înfrângere dureroasă (şi la propriu, şi la figurat) în faţa lui Leonard Doroftei în semifinalele turneului din Iugoslavia, care mi-a compromis serios şansele de a ajunge la aceste calificări. Am fost luat la Europenele din Danemarca doar fiindcă eram campion naţional şi participasem în 1995 la Campionatul Mondial din Berlin. Ironia sorţii a fost că doar eu m-am calificat pentru Jocurile Olimpice de la Atlanta. După Atlanta a fost perioada celor mai mari succese (am câştigat şi am fost laureat a 23 turnee internaţionale), care a culminat cu locul II la Cupa Europei în Lvov (Ucraina). Cea mai mare decepţie a constituit-o ratarea Calificării la J.O. de la Sidney, când am fost la un singur pas de reuşită. Însă acest fapt însemna să-l bat pe Campionul Mondial A. Maletin (Rusia), ceea ce însemna o sarcină extrem de dificilă în acel moment.

 

- Să ne întoarcem la istorie. Monografia ta se numeşte „Problema Basarabiei şi relaţiile sovieto-române în perioada interbelică”, într-adevăr, o problemă. Cum ţi-ai ales tema şi, dacă se poate, care sunt concluziile la care ai ajuns scriind această carte?

- Tema a venit ca o continuare a tezei de licenţă. La Iaşi ni s-a sugerat tuturor studenţilor basarabeni că dacă nu vom rescrie noi istoria Basarabiei atunci cine altcineva. M-am convins de justeţea acestor sugestii atunci când propriu-zis am început elaborarea tezei şi am sesizat cât de mult fusese subiectul politizat şi influenţat de ideologic. Acest lucru se referea nu numai la totalitatea istoriografiei sovietice, care era total inoperantă, ci şi la multe aspecte ale problemei Basarabiei pe care le mitizase istoriografia română. Pentru a răsturna aceste mituri aveam nevoie de argumente serioase, fapt pentru care am fost şi în Arhivele Ministerului de Externe a României, şi în cele ale Ministerului de Externe din Federaţia Rusă. Sunt tentat să cred că ineditul lucrării constă în faptul că am stabilit o interdependenţă între aspectul internaţional al acestei probleme şi procesul de integrare a Basarabiei în România Mare. Dacă pentru celelalte provincii alipite în 1918 integrarea a fost o problemă internă românească, atunci în cazul Basarabiei acest proces a avut conotaţie internaţională determinată de pretenţiile URSS asupra acestui teritoriu. Nerecunoaşterea Basarabiei ca teritoriu românesc de către Moscova a cauzat o politică incoerentă a administraţiei româneşti în provincie şi a afectat deseori bunele intenţii ale statului român în integrarea acestui teritoriu. Proximitatea sovietică a determinat un regim de „mână forte” în Basarabia, care este şi acum invocat de basarabeni ca o măsură de discriminare a populaţiei locale de către autorităţile centrale. În absenţa unei politici adecvate de explicare a acelei situaţii critice, basarabenii au văzut capul tuturor relelor în „regăţeni”, ceea ce a determinat (poate chiar determină încă) o reticenţa de lungă durată a basarabenilor faţă de românii din ţară.

 

- Ziceai la lansarea cărţii că pentru tine fiecare paragraf are o încărcătură sentimentală foarte intensă. Poţi să exemplifici şi pentru cititori? - aceste combinaţii de amintiri mi se par foarte interesante...

- Vorbeam de faptul că elaborarea acestei lucrări a coincis cu momentul de vârf al carierei mele sportive. Prin urmare, multe din ideile şi concluziile inserate corespund unor anumite stări generate de rezultatele din ring. Spre exemplu, cea mai prolifică perioadă a fost după Jocurile Olimpice de la Atlanta, când evoluţia nereuşită se pare să fi stimulat o concentrare asupra tezei şi finalizării primelor două capitole. Au fost şi situaţii când am scris inspirat după victorii importante, cum ar fi medalia de argint la Cupa Europei în 1999. Totuşi, cel mai mult eram motivat intelectual atunci când pierdeam şi faptul că am finalizat lucrarea după dureroasa ratare a Calificărilor la J.O. de la Sidney în 2000 este dovada elocventă în acest sens.

 

- Spuneai, tot la lansare, de o nouă generaţie de istorici. Prin ce se deosebesc aceşti tineri istorici de cei de dinaintea lor?

- Este o generaţie dezinvoltă, crescută în realităţile tranziţiei, care i-a determinat o atitudine mai tranşantă în scrierea istorică. Mulţi dintre aceştia s-au format în România, în special la Iaşi, unde au avut un contact direct nu numai cu şcoala de istorie românească. Întorşi acasă (ceea ce este cel mai important), au adus cu sine o nouă atitudine, un nou mesaj, un nou aflux de românism, devenind, inevitabil, prin ceea ce fac, mesagerii viitoarei proiecţii europene a Republicii Moldova.

 

- Acum, după ce ai susţinut şi teza de doctorat şi ai şi editat-o, ce teme te mai tentează, pentru un viitor studiu, eventual?

- Practic încă înainte de publicarea monografiei am început să mă „deplasez” spre studiul proceselor de tranziţie post-totalitară în spaţiul est-european. Am reuşit în acest sens să organizez o conferinţă internaţională la Universitatea Paris 8, Franţa, unde am prezentat procesul de tranziţie al Republicii Moldova în contextul est-european. Drept rezultat am fost delegat de Francofonie să reprezint Republica Moldova la Colocviul Internaţional al Francofoniei din Burkina Faso cu aceeaşi problemă. În martie şi aprilie anul viitor mă voi afla cu o bursă de profesor invitat la Universitatea Central Europeană din Budapesta, unde îmi voi finaliza lucrarea.

 

- Ştiu că şi acum faci sport, deşi marea performanţă a devenit biografie, din păcate (fiindcă te-ai retras prea devreme) şi din fericire (fiindcă nimeni nu-ţi poate lua rezultatele). Nu-ţi pare rău că ai făcut acest pas? Acum crezi că te-ai grăbit sau că ai făcut o mişcare înţeleaptă? Faptul că scriai, că erai la începuturile altei activităţi, te-a ajutat în acel moment important al vieţii tale - retragerea din vârful altei activităţi?

- Retragerea din sport a fost rezultatul unei suprapuneri de circumstanţe. În primul rând, a fost una forţată - mi-am fracturat mâna în timpul ultimului turneu internaţional din Polonia (aprilie 2003), iar încercările mele de a mă recupera au fost inutile jumătate de an. Astfel că ratasem etapa de pregătire iniţială pentru calificările la Jocurile Olimpice de la Atena. Apoi mai venea şi întrebarea (firească cred, la 32 de ani) dacă voi putea duce greul calificărilor şi pregătirii pentru Olimpiadă. În plus, eram de acum şef de catedră universitară (ultimul titlu de campion naţional şi chiar ultimul turneu internaţional din Iugoslavia le-am câştigat fiind şef de catedră), iar acest lucru făcea tot mai greu, dacă nu imposibilă simbioza. Trebuia să fac alegerea. Faptul că aveam alternativa intelectuală m-a salvat de dificila perioadă pe care o încearcă mulţi sportivi când se lasă de sport. O perioadă în care au loc căderi psihice spectaculoase legate de dificultăţile adaptării la viaţa „normală”. Eu am plecat din sport însă fiind sigur că mă voi întoarce. Şi am făcut-o. De această dată în postura de secretar general al Federaţiei Sportului Universitar din Moldova.

 

- Cum îţi par tinerii de acum din alte domenii culturale - literatură, muzică, pictură etc.? Ce-ţi place să mai faci, în afară de sport şi istorie?

- Independenţa Republicii Moldova are un aspect pozitiv mai ales din perspectiva faptului că a creat posibilitatea unei deschideri pentru noua generaţie, care nu a întârziat să fructifice aceste oportunităţi. De aceea putem vorbi despre o nouă elită intelectuală, care apare în ţara noastră. Una non-conformistă, în contact direct şi permanent cu valorile civilizaţiei occidentale, care la momentul oportun va avea un cuvânt determinant în determinarea istorică a Republicii Moldova. Alte interese personale: cred că limbile străine pe care le învăţ cu răutate şi determinare sportivă.

 

(noiembrie-decembrie 2004, Braşov-Chişinău)