La mulți ani, Denisa Comănescu!
Interviu cu Denisa Comănescu
despre Humanitas Fiction,
realizat de Mihail Vakulovski
- Începem ex
abrupto. Deja în vara anului 2005 visam la o schimbare, consolidasem
colecția „Biblioteca Polirom”, publicasem acolo mari scriitori străini, în
patru ani și jumătate, de când eram la Polirom, apăruseră în colecție aproape
400 de titluri și cumpărasem deja copyrighturile la încă aproape 100 de titluri.
La Polirom nu mi-a fost dificil să construiesc o colecție de anvergură, fiindcă
erau munți de tradus și nu aveam cine știe ce concurență: am pedalat mult pe
literatura modernă și contemporană ‒ de la Elias Canetti la Ian McEwan, de la
Saul Bellow și Dino Buzzati la Günter Grass, Leonard Cohen, Salman Rushdie, José
Saramago, Michael Ondaatje sau Haruki Murakami etc., etc. ‒, lăsând spațiu și
pentru poezie ‒ ce fericită am fost când Dan Shafran l-a adus pe marele poet
suedez Thomas Tranströmer la București să-i lansăm cele două volume de versuri traduse
de el! ‒, și pentru memorii și jurnale ‒ cele două volume ale Nadejdei
Mandelștam, Fără speranță și Speranță abandonată sunt cărți de
căpătâi. Lucrasem într-un ritm infernal împreună cu mica mea echipă
redacțională: Dan Croitoru, Iustina Croitoru, Gabriela Danțiș... La sfârsitul
lui 2005, la un telefon neașteptat, vocea atașantă a lui Gabriel Liiceanu a
declanșat schimbarea care urma să apară în destinul meu editorial. De Silviu
Lupescu m-am despărțit à l’amiable, m-a rugat să găsesc un redactor-șef,
fiindcă pe Dan Croitoru îl luase Horia Patapievici la ICR, sau un director
editorial, pe care să-l școlesc înainte de a pleca. Și așa a venit Bogdan
Stănescu la Polirom, dar asta e o altă poveste. La 1 februarie 2006, cu trei
zile înainte de ziua mea de naștere, am început jobul la Humanitas ca director
de literatură străină. Mi-am regăsit un prieten, care m-a susținut și la
început, și când am trecut prin momente mai încordate ‒ Vlad Zografi. Editura
avea o bună tradiție în publicarea scriitorilor străini, admirasem înainte două
colecții, „Cartea de pe noptieră” a Ioanei Pârvulescu și „Raftul întâi”,
coordonată de Vlad Zografi, care-mi puteau asigura un relativ backlist. Dar
voiam un început absolut. Pentru mine importantă era, dincolo de libertatea
aproape amețitoare indusă de un astfel de început, aventura continuă în lumea
ficțiunii, concretizată mai întâi într-o colecție, „Raftul
Denisei”, apărută în primăvara lui 2006, apoi într-o editură, Humanitas
Fiction, înființată în vara lui 2007. Aici a fost marele meu pariu: să clădesc
o colecție nouă, care să pornească de la valoare și să se impună rapid pe piața
de carte, unde întâmpinam deja o concurență bine conturată. Apoi i-am adăugat Raftului
meu serii de autor și, nu în ultimul rând, o colecție de poezie, intitulată
chiar „Poezia”, în care au apărut antologii de autor semnate, printre altele,
de Ernst Jandl, traducător Gabriel H. Decuble, Ingebord Bachmann, traducătoare
Ana Mureșanu și Ramona Trufin, Bob Dylan, traducător Mircea Cărtărescu, Michel
Houellebecq, traducător Daniel Nicolescu.
- Ați mai avut
colecții și la alte edituri importante înainte, vă rugăm să ne povestiți și de
perioada de dinainte de Humanitas – cum și cînd ați intrat în lumea editorială,
cum au fost acele experiențe?
- După ce am terminat
Filologia, secția română-engleză, la Universitatea din București, și am parcurs
o scurtă odisee, în vara lui 1978 am ajuns redactor la Editura Univers,
dedicată literaturii, criticii și eseisticii străine, condusă de Romul
Munteanu, care îmi fusese profesorul îndrumător la lucrarea de diplomă. O
editură elitistă în plin comunism. Ilustra traducătoare Antoaneta Ralian, pe
atunci redactor coordonator al departamentului de literaturi de limbă engleză,
cu care de altfel am dat concursul pe post, mi-a devenit o bună prietenă,
domnia sa m-a inițiat într-o profesiune în care ai nevoie de nesfârșite lecturi,
uneori epuizante, de cunoașterea subtilităților limbii române, de migală, de
fler. Nimic nu i-a scăpat: m-a pus să fac confruntări (traducere-original), stilizări
pe traduceri dezastruoase (se mai întâmpla!), referate pentru admiterea unor noi titluri în
portofoliu, și reversul, să resping cărți lipsite de valoare literară, să scriu
texte de copertă, să fac corectură, să concep un tabel biobibliografic, un corp
de note etc. M-am ocupat, mai întâi, de literaturile din Commonwealth (cu
excepția celei britanice), de Japonia și Ungaria. Nici nu bănuiau colegii
redactori care-mi cedaseră mici părți din portofoliile lor cât de bucuroasă
eram că puteam prospecta și publica scriitori din literaturi despre care nu
știam mare lucru. La începutul anilor 1980 instrumentele de explorare
editorială erau precare, ajungându-se, spre sfârșitul lor, până la interdicția de a frecventa
bibliotecile străine. Am scris Editurii New Directions și anii buni am primit
literatura japoneză tradusă de aceasta în SUA. Așa m-am familiarizat cu marii
scriitori niponi ai secolului XX, așa am început să-l public pe Yukio Mishima
cu Templul de aur în 1985. Acum, în „Raftul Denisei” au apărut 13
titluri din Mishima și urmează unul dintre romanele sale majore, Iubiri
interzise. După pensionara doamnei Ralian, i-am preluat portofoliul pe Marea
Britanie și Irlanda. Am fost împreună până a plecat dintre noi, iar când s-a
întâmplat, în 2016, traducea pentru „Raftul Denisei” romanul Vanessa și sora
ei de Priya Parmar, care a apărut în 2017, în versiunea semnată de
Antoaneta Ralian și Irina Horea. La Univers, singura editură specializată în
traduceri (dincolo de traduceri, apăreau, într-un număr limitat, studii și
eseuri românești având ca temă literatura străină), pot spune că am trecut mai
ușor prin comunism. Era un privilegiu să lucrezi ca redactor cu Mircea Ivănescu
și cu profesorul Ștefan Stoenescu pentru a face să apară Ulise de James
Joyce în toamna lui1984! Directorul editurii, Romul Munteanu, care antamase
traducerea cu vreo zece ani în urmă, ne tot grăbea, presimțind că se va înăspri
cenzura. Ne întâlneam în garsoniera mea de pe Ion Maiorescu, fără căldură, cu
un arsenal bogat de lumânări (căci lumina se stingea în reprize, după lăsarea
întunericului), într-o atmosferă pur orwelliană, discutam și Mircea Ivănescu
lucra pe text pe marginea observațiilor făcute fie de Ștefan, fie de mine. Tot
în acei ani, când nu s-a mai putut plăti copyrightul editurilor și agenților
literari străini (din 1982, Ceaușescu a interzis orice plată de copyright în
valută), am ținut colecția „Romanul Secolului XX” pe linia de plutire, fie scriind
scrisori de milogeală în demență la deținătorii de drepturi de autor, fie
apelând la prieteni și cunoștințe ale autorilor străini pentru a ceda
drepturile de publicare. Așa l-am publicat, spre exemplu, pe John Fowles cu Turnul
de abanos, Colecționarul, Daniel Martin. În februarie
1989, romanul Copiii din miez de noapte era parțial tradus de un
profesor universitar din Cluj (care obținuse copyrightul gratuit de la Salman
Rushdie), când ayatolahul Khomeini a pronunțat fatwa împotriva Versetelor
satanice. Îmediat după, au răsărit în editură doi indivizi încruntați care
au strâns tot ce ținea de carte și ne-au
comunicat ritos că „asta nu mai apare”. Am publicat romanul tot la vechea
editură Univers, în anul 2000, în traducerea lui Radu Paraschivescu. În toamna
lui 1989 redactasem și ieșea de sub tipar Ultimele zile ale orașului Pompei
de E. Bulwer Lytton, iar la editură glumeam că poate apariția romanului va atrage
și ultimele zile ale știam noi cui. Ar fi multe de povestit despre mediul efervescent
intelectual din redacție, despre consiliile editoriale la care erau invitați
specialiști de prestigiu – ce elevație era când discutam portofoliul cu
profesorii universitari Leon D. Levițchi, Dan Duțescu, Stefan Stoenescu, Virgil
Stanciu, Dan Grigorescu... ‒, despre marii traducători de atunci; apoi despre
partea întunecată, nedigerabilă, incluzând cenzura ‒ cu listele de autori și
titluri interzise, cu subiectele tabu, cu slalomul de ocolire a ei ‒, securiștii
(editura avea securistul ei oficial, care, invariabil, după câteva luni de
urmărire a mediul redacțional, voia să devină traducător), turnătorii, inocularea
fricii de a fi dat afară prin restructurări (în fiecare vară, mulți redactori
și corectorii nu plecau în concediu fiindcă se inducea zvonul că se vor face
restructurări și cine nu e prezent zboară). Dar a venit Revoluția din decembrie
1989 și totul s-a schimbat. În 1991, pe când eram cu o bursă la East Anglia
University, am primit un telefon de la noul director al editurii, profesorul
Mircea Martin, care m-a anunțat că am fost votată de toți colegii ca
redactor-șef, trebuind să mă întorc pentru a lua în primire noua funcție.
Primul deceniu de după Revoluție a constat într-o muncă acerbă de supraviețuire
într-o nouă formă de capitalism sălbatic, în care cenzura ideologică a
dispărut, apărând în schimb cea economică. Am publicat mai ales literatură
străină contemporană, mari nume de scriitori sau scriitori debutanți care s-au
dovedit ulterior de anvergură. Privatizată la sfârșitul anilor 1990, editura a
fost închisă de patron în 2001. Un capitol important mi s-a deschis prin
invitația lui Silviu Lupescu de a mă alătura echipei de la Polirom ca director
de literatura străină. Am structurat colecția „Biblioteca Polirom” conform
programului meu de a publica literatură universală clasică, modernă și
contemporană, reactualizând o parte din portofoliul de la Univers și aducând numeroși
autori noi, dintre care, acum, mulți au devenit clasici ai contemporanității. Am
făcut-o destul de ușor, fiindcă nu prea aveam concurență. Și am amintiri atât
de frumoase cu traducătorii mari ‒ seria Faulkner cu Mircea Ivănescu, seria
Borges cu Andrei Ionescu, spre exemplu ‒ sau cu viitorii atunci mari
traducători precum Irina Horea, George Volceanov, Radu Paraschivescu, Angela
Hondru, Ioana Petridean, Andreea Sion, Mihaela Dumitrescu și foarte mulți
alții. Ca să nu mai vorbesc despre întâlnirile cu autorii străini publicați de
mine: Amos Oz, care mi-a fost un mare prieten până s-a stins, în decembrie
2018, și căruia i-am dedicat o serie de autor la Humanitas Fiction ce însumează
peste 20 de titluri, apoi José Saramago, Salman Rushdie, David Lodge, Jonathan
Coe...
- Tot în „Povestea
insulei Humanitas” Gabriel Liiceanu spunea că „nu cred să avem în clipa de față
în România un editor de literatură universală mai experimentat și mai pasionat
decît ea”. Noi, cititorii, am remarcat, fireşte, că recomandați deosebit de
convingător cărțile Humanitas Fiction. Dar printre ele aveți cu siguranță cărți
la care țineți mai mult (n-am avut cum să nu observăm că despre unele vorbiți
cu şi mai mare pasiune). Puteți face un top 10 cărți Humanitas Fiction (să le
zicem preferatele Denisei Comănescu sau „Raftul din faţă al Raftului Denisei”)?
- Nu, nu pot. Vă
propun, în schimb, trei topuri 10 (deși îmi displace această formulă care s-a
impus) din „Raftul Denisei” și din seriile de autor ale editurii (care sunt:
James Joyce, Fernando Pessoa, T.S. Eliot, Ezra Pound, Mario Vargas Llosa, Milan
Kundera, Amos Oz, Ernesto Sabato, Eric-Emmanuel Schmitt, Herta Müller, Isabel
Allende, Paolo Coelho). Ele sunt și un elogiu adus traducătorilor și
traducătoarelor acestor cărți de ficțiune străină.
Primul top 10 este
cel selectat din capodoperele clasicilor și clasicilor modernității pe care le-am
publicat în ediții legate elegante:
Anna Karenina de Lev Tolstoi ‒ traducătoare
Adriana Liciu, Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde ‒ traducătoare Antoaneta
Ralian, Metamorfoza de Franz Kafka ‒ traducător Mircea Ivănescu, Moartea
la Veneția de Thomas Mann ‒ traducător Ion Roman, Ulise de James
Joyce ‒ traducător Mircea Ivănescu, Doamna Dalloway de Virginia Woolf ‒
traducător Petru Creția, Tărâmul pustiit de T.S. Eliot ‒ traducător
Mircea Ivănescu, Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald ‒ traducător
Mircea Ivănescu, Omul fără însușiri de Robert Musil ‒ traducător Mircea
Ivănescu, Cartea neliniștirii de Fernando Pessoa ‒ traducător Dinu
Flămând.
Un al doilea top 10
include mari romane apărute în deceniile de după cel de-Al Doilea Război
Mondial:
Zorba Grecul de Nikos
Kazantzakis ‒ traducătoare Elena
Lazăr, Memoriile lui Hadrian de Marguerite Yourcenar ‒ traducător Mihai
Gramatopol, Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov ‒ traducător Ion
Covaci, Ghepardul de Giuseppe Tomasi di Lampedusa ‒ traducătoare
Gabriela Lungu, Despre eroi și morminte de Ernesto Sabato ‒ traducătoare
Tudora Șandru Mehedinți, Țara zăpezilor de Yasunari Kawabata ‒ traducătoare
Stanca Cionca, O zi din viața lui Ivan Denisovici de Aleksandr
Soljenițîn ‒ traducătoare Adriana Liciu, Casa spiritelor de Isabel
Allende ‒ traducătoare Cornelia Rădulescu, Palatul viselor de Ismail
Kadare ‒ traducător Marius Dobrescu, Portocala mecanică de Anthony
Burgess ‒ traducătoare Carmen Ciora și Domnica Drumea.
Alegerea celui de-al
treilea top 10 a fost cea mai dificilă ‒ sfârșit de secol XX și început de
secol XXI. Am lăsat pe dinafară atâtea cărți valoroase și mi-ar mai fi trebuit câteva
topuri 10 să ajung la zi.
Conversație la
Catedrala de Mario Vargas Llosa
‒ traducător Mihai Cantuniari, Insuportabila ușurătate a ființei de
Milan Kundera ‒ traducător Jean Grosu , Scene de viață provincială
de J.M. Coetzee ‒ traducătoare Irina Horea, Iuda de Amos Oz ‒traducătoare
Marlena Braeșter, Poliția memoriei de Yoko Ogawa ‒ traducătoare Raluca
Nicolae, Medeea și copiii ei de Ludmila Ulițkaia ‒ traducătoare Gabriela
Russo, Toată lumina pe care nu o poți vedea de Anthony Doerr ‒ traducătoare
Iulia Gorzo, Trenul spre Samarkand de Guzel Iahina ‒ traducătoare Luana
Schidu, Anihilare de Michel Houellebecq ‒ traducător Daniel Nicolescu, Simon
de Narine Abgarian ‒ traducătoare Luana Schidu.
- „Nu e ușor, dar
este rodnic să lucrezi cu Denisa (...) E unul din motivele pentru care m-am
hotărît să trăiesc, sănătos la minte și la trup, cît
mai mult timp. Ca să-i fac față Denisei”, spune Gabriel Liiceanu tot acolo.
În legătură cu „rodnic” se știe, se vede pe rafturile din librării şi
biblioteci, cît despre partea a doua...? Și viața în cadrul unei edituri e o
luptă?...
- Ironia domnului
Liiceanu este evidentă. Asemenea domniei sale, sunt o workaholică, iar pentru a
rezista pe poziții e de dorit să trăiești „sănătos la minte și la trup, cît mai
mult timp”. Ceea ce încerc și eu să fac.
- Povestiţi în antologia „Amintiri de la
Humanitas despre cum a apărut sigla „Raftului Denisei”/Humanitas Fiction,
pisica neagră aşezată pe un vraf de cărţi, „personificînd-o pe Miţa mea”. Cum
v-a mulţumit Miţa pentru asemenea onoare şi plăcere sau, din contra, tot dvs.
i-aţi rămas datoare?
- Mița a fost lângă
mine aproape 18 ani, iar când a plecat definitiv, ne-am despărțit tare greu.
Având în jurul ei mai ales cărți, bineînțeles că-i plăcea să se tolănească pe
ele. Sau pe manuscrise, șpalturi, corecturi. Uneori se așeza pe câte o carte
străină pe care urma s-o citesc pentru a decide dacă o public sau nu și pentru
mine simplul ei gest de lenevie îmi părea a fi un semn. După ce s-a dus în
raiul pisicesc, n-am mai vrut să iau o altă pisică. Dar după aproape un an,
l-am găsit pe Ochișor, mic, rănit, aproape înghețat ‒ și l-am adus în casă. În
trei ani și jumătate cât am reușit să-l ținem în viață, mi-a dat toată
tandrețea din lume. Și nu exagerez. Pentru Mița și Ochișor am publicat Memoriile
unui motan călător și Motanul care și-a luat rămas-bun, ambele de
Hiro Arikawa, sau Și dacă pisicile ar dispărea din lume de Genki
Kawamura, sau Pisica și orașul de Nick Bradley. Mița îmi spune în vis că
am a continua.
- Cum alegeți
cărțile pentru „Raftul Denisei”?
- Cu răbdare: documentându-mă, citind, comparând,
calculând, uneori sfătuindu-mă cu redactoarele excelente de la Humanitas
Fiction, punând preț pe valoare, dar și pe vânzare, făcând echilibristică între
cărți cu potențial comercial și cărți pur literare de nișă, citind și iarăși
citind, îndrăznind.
- Cum vă alegeți
traducătorii cu care colaborați?
- Cred că ne-am ales
și ne alegem reciproc. Când vine răspunsul pozitiv la o carte la care am făcut
oferta, deja știu cui anume i s-ar potrivi spre traducere. Apar surprize
frumoase, traducătoare, traducători cu care nu am lucrat și care mă caută. Sau
tinere și tineri talentați și bine pregătiți care vor să învețe această
profesiune ce ține vie legătura profundă cu lumea.
(Interviu apărut în
revista PROFIL EDITORIAL,
la Casa de Pariuri
Literare).
Comentarii
Trimiteți un comentariu