Muhammad Ali!

 Muhammad Ali

(născut pe 17 ianuarie 1942)

  

            Parţial showman, parţial manager, dar în primul rând un mare campion, Muhammad Ali a fost în box – nu, mai exact – în istoria omenirii, un adevărat simbol, mereu în fruntea fanilor săi la propriile ieşiri – şi aşa a fost şi-n anii şaizeci, şi-n anii şaptezeci.

            Apărând pe scenă într-o perioadă în care nu se prea auzea nimic despre campionii mondiali de box la categoria grea, aşa cum, de fapt, nu se auzea nimic nici despre ceilalţi boxeri, acest tânăr, care în prima parte a vieţii sale s-a numit Cassius Marcellus Clay, a demonstrat că farmecul personal atrage la fel de mult precum talentul, devenind doar în trei ani figura cea mai populară şi mai strălucitoare din lumea sportului. El avea grijă de imaginea sa exact ca un actor de carnaval şi considera că celebritatea e o proprietate personală în aşa măsură, încât s-a autodefinit The Greatest, titlu pe care mulţi erau gata să-l atribuie acestui luptător, după cele două victorii consecutive ale sale asupra unui boxer care părea invincibil – Sonny Liston.

            Adăugând vitezei sale uimitoare în ring tiradele verbale, Muhammad Ali a adus în box o anumită notă teatrală, iar de la vorbăria lui continuă capetele adversarilor ameţeau la fel de tare ca şi de la pumni.

            Muhammad Ali a început să prezică finalurile meciurilor sale după ce l-a văzut pe „Minunatul George”. Eu pur şi simplu aud cum acest băiat alb vorbeşte: „Eu sunt cel mai mare luptător din lume. Sunt invincibil, nu e posibil să fiu învins. Eu sunt cel mai mare, sunt extraordinar! Eu sunt regele! Dacă acest biban va reuşi să mă bată – îmi iau zborul cu primul avion spre Rusia. Nu pot fi învins, e imposibil aşa ceva. Eu sunt cel mai mare! Când el apare pe ring, toţi încep să turbeze de răutate. Da, toţi turbează urlând la el. Şi eu sunt în turbare. Am privit în jur şi am văzut că toţi sunt turbaţi împotriva lui”. Ali a fost iluminat de o idee: „Am văzut în jur cincisprezece mii de oameni care aşteptau ca acest băiat să fie rupt în bătaie. Şi el a ajuns la asta doar cu propria voce. Aici mi-am zis că într-adevăr e o idee eeeextraordinaaaară!”

            Şi atunci tânărul boxer a început să se înfierbânte datorită cuvintelor, prezicând în ce repriză îl va pune la pământ pe următorul adversar din ring: „Archie (Moore) va prinde grăsime la coaste / am de gând să-l trimit la pensie / băieţi, când veţi veni la luptă, nu ocupaţi locurile dinspre ieşire / pentru că va trebui să plecaţi cu toţii acasă după a patra rundă”.

            Spectatorii încă nu auziseră aşa ceva înainte de meciuri – bravade, provocări şi laude de sine. Şi ei năvăleau în sălile în care avea el lupte la grămadă, ca să vadă cu ochii lor cum va fi domolit impertinentul. Dar, vai, scenariul se repeta de fiecare dată: după începerea reprizei anunţate dinainte, Muhammad Ali îşi punea adversarul la pământ, trimiţându-l în lumea viselor, iar el rămânea pe ring ca să se admire, până când spectatorii îşi vărsau năduhul.

            Toate la el erau bine gândite, având un sens sau o poreclă: „Ursul” (Liston), „Mumia” (George Foreman), „Spălătoreasa” (George Chuvalo), „Iepuraşul” (Floyd Patterson); propriile lui manevre aveau denumiri aparte – „târşâiala lui Ali”, „vâsleşte o doză” şi „ancora-n căpăţână”. Toate aceste expresii au intrat în lexiconul acestui sport nobil cu pumnii.

            Ali devenise cunoscut pentru expresiile sale deosebit de iscusite şi potrivite. Despre Leon Spinks a spus că e atât de dizgraţios, încât „atunci când pe obrazul său curge o lacrimă, ea se sperie imediat şi se întoarce înapoi”. Când cineva l-a întrebat dacă nu se teme de Sonny Liston, Muhammad Ali a răspuns: „Ascultă-mă, un băiat negru îl sperie mult mai tare pe un băiat alb decât un băiat negru pe alt băiat negru”.

            Însă exact una dintre vorbele sale tăioase s-a întors chiar împotriva lui însuşi şi i-a luat lui The Greatest aproape trei ani din cariera de boxer, şi – printre altele – i s-au furat exact trei ani din perioada de glorie, când se afla în vârful formei sale sportive, al măiestriei şi al celebrităţii. Căci atunci când Muhammad Ali, tot el recrut de rând cu numărul 15-47-42- 27, a primit categoria 1-A, iar ziariştii l-au întrebat ce părere are despre slujba de recrut din Louisville, el le-a răspuns: „Eu nu-s în ceartă cu Vietkongul”. Acest răspuns şi refuzul de a participa la războiul din Vietnam în perioada când trebuia să-şi satisfacă stagiul militar din convingerile sale religioase au fost suficiente pentru aprinderea unui scandal, motive destule pentru a le da ocazia babbitt-ilor* locali, care conduceau organizaţiile de box, să-l lipsească de centura sa de campion şi i-au interzis să mai intre în ringurile de box.

            El a rezistat, cum ar fi putut să reziste puţini, reuşind să se lupte împotriva sistemului. Cu toate acestea, Muhammad Ali până la urmă a învins şi Curtea Supremă a Statelor Unite i-a dat lui câştig de cauză. Muhammad Ali s-a întors triumfător, în 1970, după trei ani şi jumătate, pe ring, pentru a redeveni cine a fost – neînvinsul campion mondial la categoria grea.

            Acum Muhammad Ali a depăşit cu mult boxul, ieşind din ringul îngrădit de frânghii, devenind simbolul anilor şaptezeci – omul care a aruncat mănuşa sistemului şi a ieşit învingător din lupta asta. Şi cu toate că Muhammad Ali a pierdut meciul de cincisprezece runde cu Joe Frazier, meci numit „Luptă cu Literă mare”, Ali a rămas „Campionul poporului”, renume pe care l-a dus până la titlul de „Campion al lumii” în extraordinara luptă cu George Foreman – vestita „Furtună din junglă”, care a avut loc în anul 1974.

            Şi deşi Muhammad Ali a mai luptat pe ringurile de box încă patru ani şi a mai avut două încercări nereuşite de a redeveni campion mondial la categoria grea, în ochii multora el a rămas în continuare The Greatest.


* Eroul romanului cu acelaşi nume al lui Sinclair Lewis, nume care a devenit un simbol al businessmanului de vârstă medie, care nu vede mai departe de lungul propriului nas.


(Traducere din limba rusă de Mihail Vakulovski,

din cartea „100 de sportivi”).

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Proză nouă, în revista Vatra (din rockmanul "Coşmar de librar", în lucru)

La mulți ani, Denisa Comănescu!

Aureliu Busuioc (n. 26 octombrie 1928). Ultimul interviu cu AB, pt. Tiuk