De ziua lui Marius Oprea citim poezii de Marius Oprea!

 Poezii de Marius Oprea,

selectate de Mihail Vakulovski pentru "Portret de grup cu generaţia optzeci"

 

 

(Foto: Ion Barbu)

Bibelou la vitrină

 

 

Acum sînt mangă. Adică

o ţigară fumată strivită în răcoarea dimineţii

de o piatră

şi lăsată acolo. Sînt unele lucruri

care nu pot fi descrise într-o poezie. Dar acum

sînt gata să vă spun totul. Acum

îmi dau jos cămaşa deodată cu bucăţi

mari de trup

şi privesc în urmă ce rămîne. Vă rog frumos să citiţi asta.

poate totuşi viaţa mea ar merita o oră a vieţii

Voastre!

 

Dar să mă trezesc. Să aprind de ceilalţi dimineaţa

pe care dintotdeauna mi-am închipuit-o ca pe o ferigă

în umbră.

 

Despre fericire, însă,

mai încolo.

 

 

 

AUTOBIOGRAFIE

 

 

În 1927 Ivan Priapovici Golubenko

moare strivit de un vagonet de mină

în Urali. Înainte cu 10 ani Marcel Duchamp

expusese „Fîntîna”.

 

1928 – primele semne ale crizei şi Anul Marii Cotituri

în gazete se vorbeşte tot mai insistent

despre drepturile politice ale femeilor.

Într-o iarnă mocirloasă

ofiţerul Wojtek Pomerowski este lovit,

în civil şi ochit. Conferinţa de la Haga:

orice militar inamic susceptibil de a fi spion

poate fi împuşcat pe loc fără nici o judecată.

 

La 2 septembrie 1948 vîntul bătea pe plajă

la 14 septembrie într-un birou se alcătuieşte o listă

peste două zile se publică

 

iar cetăţeanul Pavlo Borevici legănînd o servietă

mergea agale pe stradă în ziua de marţi 3 aprilie 1953.

În 1956 A. Bek publică „Şoseaua Volokolanskului”

şi multe cărţi mai apar între timp

 

între timp bătrînul Kelemen Andras

zace pe trotuar şi i s-a spart ceasul.

 

Peste 6 ani se încheia procesul de cooperativizare.                                     

 

Peste 7 ani Helenei Wacralaski fostă Pomerowski

i se suspenda pensia de război de pe urma

dispariţiei tatălui

întrucît se căsătorise.

 

M-am născut în 22 mai 1964.

 

 

 

ULTIM LIED. ÎN CARE AUTORUL PRIVEŞTE

PRIMELE SALE LIEDURI PUBLICATE

(NEPREŢUITĂ AMINTIRE!) CEEA CE ÎL VA

HOTĂRÎ PENTRU O VREME  SĂ NU MAI SCRIE

ALTELE

 

 

Seara coborîse

un nimb în jurul oraşului în ochi

mai păstram lumină.

- Uite, vezi? Simona îmi arăta hîrtia

se subţiase de atîta arătat

literele se şterseseră parcă

se ascundeau.

-          Nu te bucuri? m-a întrebat. Gîndurile

se mişcau obosite. şi bucuria

mi-a apărut despletită în lumina aceea.

-          Oricine... am început

devenisem propria mînă în prelungirea ziarului.

Aşepta. Gîndeam: ce întrebare prostească. Am hotărît

să rîd.

 

Am coborît scările. Se făcuse noapte de-a binelea mi-era

tare frig m-am rătăcit pe străzi începuse să ningă

din Piaţa Unirii unde am ajuns mai tîrziu am

luat-o pe jos spre Grozăveşti nu mai circula nimic

nimic

şuviţe de păr îngheţat biciuindu-mi fruntea.

 

 

 

POEM

 

 

Despre gospodinele revărsate greu

de cuprins în cuvinte.

Ca Mama Tribului cu sfîrcurile cît jumătate de sîn.

 

Despre viaţa păsărilor şi a animalelor.

Despre dimineaţa în care am văzut asfaltul sub

picioarele mele

şi mi-am spus: o să-mi meargă bine astăzi. După-amiaza,

în acelaşi troleibuz, cu aceeaşi gaură de rugină,

privind asfaltul

mi-am spus: nu ştii să

interpretezi semnele.

Despre cum am coborît şi ce am simţit.

 

Despre muzica din frigiderul alimentarei

şi despre treptele

magazinului de pîine. Despre cum am mers atunci,

lăsînd aburi, mirosind aburii lăsaţi de ceilalţi.

Despre cum am văzut un orb cîntînd la acordeon

pe strada Republicii.

Despre cum mă gîndeam în după-amiaza de iarnă.

 

Despre cum am adormit mai tîrziu (greu) şi ce am visat.

 

 

 

ZIUA ÎN CARE MI-AM CUMPĂRAT BLUGI

 

Astăzi am luat la mine un cec de cinci mii

pe care tata odată neras şi fericit

i-a pus pe numele meu că intrasem la facultate

oraşul este exact aşa cum nu-mi place

un soare îndoielnic peste creste de casă şi

zvonuri tulburi despre creşterea preţurilor.

 

Acum stau pe gînduri

în apele fricii

mi-am luat după lungi ezitări un costum de blugi nou

acum, în anul în care am primit o serie de lecţii

 

de neuitat - mama s-a trezit sîmbătă noaptea

deşi am încercat să intru cît mai uşor

dar m-am lovit de uşă m-am enervat

abia se luminase şi ea plînsă

mi-a spus că a paralizat bunica.

Asta a fost alaltăieri.

Acum beau o stacană de cafea.

 

La cec era o coadă infernală, mulţi

îşi scoteau banii

o fată frumoasă avea depuşi cinzeci de mii

am privit-o curios, ce de bani

au avut ai ei, eu de la tata am primit aceşti bani de

blugi şi cît a trăit ne-am tot certat, acuma ce să fac,

încerc într-una

să-mi păstrez calmul, încerc

să fiu ca înainte şi să scriu mai departe.

 

Oboseală. Stau pe malul ei şi ghicesc, lucioase,

Pietrele, peştii.

 

Am un costum de blugi nou.

Cînd mi-au luat în copilărie prima pereche

cu o tinichea rotundă pe fund am adormit                                      

îmbrăcat cu ei

acum pe ăştia îi privesc în tăcere

aşa cum stă şi mama pe un scaun în bucătărie.

 

Încetul cu încetul

cafeaua s-a sfîrşit. Acum nu mai am

decît o maşină de scris în faţă

şi-un costum de blugi nou

şi-o iubită departe.     

 

 

 

Peisaj

 

 

dimineaţă

înainte de a auzi cum o fetiţă cu fundiţă

povesteşte cum a căzut

bunicul cu bărbia de chiuvetă şi-a murit uite-aşa!

cu briciul în mînă după ce s-a ras

    cum am

tras atunci apa şi mi-am căutat periuţa în timp

ce clăbucul cu resturi de barbă se mai strecura

prin ţevăraie în afara oraşului

înălţat peste oglinda din baie arătîndu-mi inima

zburînd dintre coaste spre piele.

 

 

 

Recviem

 

 

Scria. Oglinda

alunecase în pat

adormise

chiar uşa

la ora aceea

era străpunsă de raze.

 

„…am făcut alteori şi altceva dar tu

tu nu trebuie să fii trist n-o să ştii

cum se frămîntă colegele alte femei ca să cumpere pîine

cum e cînd eşti încă fecioară la atîţia ani

şi băieţii din sat te cred o mare curvă doar pentru că

nu te-ai culcat cu nici unul dintre ei nici măcar nu

te-ai sărutat aşa mi se spune că surîd ca o curvă bătrînă;

mi se face greaţă; surîd;

dar atunci cînd povestesc serioasă că iubesc pe cineva

din alt oraş departe atunci se zice că e poanta zilei şi

eu sînt beată, beată şi mă întreb încă serioasă

 

de ce şi nu pot să spun

că eram încă beată atunci cînd m-am

trezit în dimineaţa lui 28 august şi îmi curăţam

perna şi părul de mazărea pe care o vomitasem  (aşa se

spune?)

în acea noapte iar fratele meu în celălalt colţ al camerei

vorbea ceva despre te prind eu... iar

tatălui meu i s-a făcut milă de mine, de

noi şi n-a spus nimic ci a privit pe geam;

aveam 19 ani şi 2 zile;

încă nu pot să plec

decît cu autobuzul la Braşov

unde am făcut liceul şi

mi-am cumpărat un fîş albastru deschis cîndva

tu, eu stau pe un pat cu maşina de scris între genunchi

şi aş vrea să mă dezbrac,

chiar şi de piele...”

 

(în seara cînd o ţineam de mînă undeva

între două cîmpuri şi îmi povestea despre Casiopeea,

chiar şi atunci cînd ne-am aşezat pe iarbă mi s-a făcut

tot mai frig)

 

„... iată aşa

nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să fiu botezată

                                                        şi dacă cred...”

 

 

                                  

 

DOUĂ ZILE LA BRĂILA

 

 

1.

Un deget amorţit.

Pumnul în buzunar desenînd

Conturul gării în care intră un tren.

 

Mişcări încete. O piaţă. Oameni.

Găuri în vînt.

Am cumpărat flori şi m-am gîndit departe.

Tot mai frig.

 

Ea preda chimia

şi se purta cu elevii ca un zbir.

Ea era mai blondă decît mă aşteptam.

“Încetează”, mi-a spus. Un pahar plin

şi un pahar pe jumătate. “Încetează!”

Violenţa - un surogat la fel de bun ca o dorinţă.

Simţeam. Un vas cu sînge

spărgîndu-se. Vîntul. Dintr-un plop

cade o frunză. Într-o altă lume: un vas cu sînge de miel

împrăştiat pe cîmp.

 

“M-aş culca acum. Cu tine”.

 

2.

Un deget amorţit pe lîngă care

trec maşini. Unghia zgîrie o clipă.

O împrăştie.

 

 

 

***

 

Din liră aş cînta.

 

Beau bere la Caraiman. Cîteodată

dau cu pumnul în masă

şi explic.

 

S-au stins luminile toate. Tocmai      

a plouat; în bălţi

mici fiinţe trăiesc.      

 

Ce simt?         

 

Din liră aş cînta         

dacă liră aş avea.

 

 

 

Hartă Poetică

 

E vineri scriu

vreau să tai

e vineri las totul aşa

 

Ştiu că n-am spus nimic

şi totuşi tac, deci

e vineri şi e linişte,

 

Voi

ce mai faceţi?