La mulţi ani, Constantin Cheianu!

 

De ziua lui Constantin Cheianu vă facem cadou textul dumnealui din 

"18 + (antologie de proză Tiuk)", CDPL: 

Constantin Cheianu

 

Ultima amantă a lui Cioran

 

Abia intrați în casă, începem să ne sărutăm și dezbrăcăm, uit chiar să încui ușa. Știm amîndoi că ea poate opri oricînd totul, va fi liberă să dea pelicula înapoi chiar dacă vom ajunge goi goluți în pat.

Nu era adevărat tot ce se întîmplă și nu mi se întîmpla mie, era prea mult, era copleșitor!... 

Idiotul meu nu dădea nici un semn de viață. Alcoolicul dracului! Am pus mîna pe femeia vieții mele și tu să-mi faci una ca asta! Tipul se blocase poate tocmai pentru că era vorba de o femeie ieșită din comun. Și așa, în stare de cîrpă netrebuincioasă, va rămîne, nenorocitul, pînă la sfîrșitul întîmplării ăsteia nebune.

Sunt femei care nu suportă ideea să te bagi cu degetele acolo. Unele din lipsă de  imaginație, altele pentru că pur și simplu nu le face bine. Dacă ar fi fost și ea una dintre acestea era kaput cu mine. Că doar nu puteam să-i spun, „așteaptă-mă, dragă, să trag o fugă pînă la farmacie după niște viagra ori la market după o kilă de banane.”

Numai că mă aflam în proximitatea celei mai mari descoperiri în materie de sexualitate feminină din viața mea. Femeia din brațele mele era, de fapt, un fenomen. După două decenii de aventuri, care îmi dăduseră convingerea că știu totul în această materie, aveam să realizez că nu am cunoscut poate lucrul cel mai incitant.

Paradoxul este că pentru felul ei de a accede la orgasm degetele se dovedeau a fi mai potrivite decît cel mai în formă penis.  

Și nu a trebuit să-mi ostenesc prea mult mîna. Era atît de excitată încît în scurt timp o simții cutremurîndu-se în brațele mele. Îmi umplu mîna cu mai mult lichid decît eram obișnuit.

 Era în transă. Eu mă temeam să respir. 

- Știi ceva despre „femeia-fîntînă”?...

Auzeam pentru prima dată. 

- E un fel de ejaculare, dar foarte diferită de a voastră…

- Asta știu…

- Nu, nu e ceea ce crezi… Nu e fluidul secretat de vagin. E un lichid  abundent care, odată cu orgasmul, țîșnește afară. Unii îl confundă cu urina, nu au însă nimic în comun. În engleză fenomenul se cheamă „squirting”, în franceză „femme-fontaine”.

Mi-am amintit că văzusem pornografie cu ceva de genul acesta, cu femei care în timpul orgasmului păreau să urineze. Eu așa crezusem… Dar de ce îmi spunea asta?

Ah, ea este „femeie-fîntînă”!! Ea este asta! Iată adevărul! Deci, dacă ajungea la orgasm, din ea trebuia să țîșnească asta. Sau invers, dacă țîșnea, înseamnă că atingea orgasmul. Mi-am dorit cu ardoare să o aduc la starea asta, să văd minunea! „Fie și urină!”, mi-am zis.

Și da, aveam să mă conving că în astfel de cazuri chiar nu ai ce face cu penisul. Pentru că trebuie să ajungi la un ritm al pompărilor atît de alert, pe care altfel decît cu degetele nimeni nu e în stare să-l atingă, o viteză de-a dreptul nebună. Sunt sigur că multe femei, dacă le-ai face așa ceva, ar interpreta-o ca pe un viol cu degetele. Mai tîrziu google avea să-mi spună că orgasmul de acest gen nici nu prea poate fi provocat cu alte mijloace. Nu mă întrebați de unde știam să fac asta fără să o fi experimentat vreodată. Trăirile și reacțiile ei îmi călăuzeau cu precizie acțiunile. Cu cît mai alerte îmi erau mișcările, cu atît era mai transportată, mai luată de val. Repeta in crescendo, cu respirația gata să i se taie „da!… da!!... da!!!...”. În apogeul acestor „da”-uri amuți deodată, ca să explodeze brusc  într-un „AAA!!!” erupt tocmai din viscerele ei. Aici a fost nebunie, pentru că în timp ce eu tot acceleram, strigătul ei creștea în intensitate, iar jetul fierbinte care îmi țîșni puternic printre degete stropi totul în jur – cearșaf, cuvertură, perete, podea, covor, scaun, pe mine. Părea că n-o să se mai oprească niciodată nici strigătul ei, nici lichidul acela! Eram mut de uimire și entuziasm!

Rămase apoi inertă minute bune, de parcă odată cu apele acelea țîșnise toată viața din ea…

Fără să-l rog, nasul meu începu să adulmece discret aerul. Nu simții miros nu că de urină, de nimic. Un lichid inodor și incolor, asta fusese. Mai tîrziu, după ce va fi plecat, aveam să-mi plimb nasul peste cearșaf, pernă, covor, podea. Același efect. 

…Continua să rămînă nemișcată, parcă nici nu respira.

- Ți-e rău?... Ești bine?... 

- Acuș… acuș… Ce-ai făcut?... Ce a fost asta?...

Îmi punea întrebările mele. 

Cînd își reveni, ne-am privit, culcați, minute în șir, plini de uimire și fascinație. De undeva de sus părea să se aștearnă peste noi o infinită stare de grație. Ea era chiar mai marcată decît mine. Avea să-mi spună că i se întîmplase abia pentru a doua oară, dar că prima dată „nu fusese deloc așa” și nici nu apucase să conștientizeze ceva.

Și aici aveam să-i văd pentru prima dată întreaga siluetă nudă din spate, pentru că se ridică și merse în baie. Priveliștea mi-a tăiat respirația! Am sorbit în sfîrșit cu privirea fesele acelea care îmi prilejuiseră atîtea fantezii cînd erau acoperite de haine. Nu am rezistat, am alergat după ele să le sărut și mușc! Mă așteptam că trebuie să fie cele mai frumoase din univers, dar totuși greșisem: erau mai mult decît atît!

Abia cînd reveni din baie observă, în sfîrșit, ambianța. „Ah, iată de ce ziceai de Anthony Bourdain!”, spuse descoperind peste tot poze cu Tony. „Cartea!” îmi amintii și mă grăbii în camera vecină, de unde îi adusei „Kichen. Confidential”.

Ea nu putea rămîne peste noapte și la despărțire i-am spus fraza pe care am avut impresia că o aștepta cel mai mult: „Te rog să fii sigură că tot ce s-a întîmplat aici va rămîne între noi, nu voi dezvălui nimănui niciodată nimic.” Mă îmbrățișă.

Și cît de mult aș fi vrut să-i dau gata pe colegii mei povestindu-le feeria asta! Cei mai mulți nici nu m-ar fi crezut, bineînțeles, iar pentru cei pe care i-aș fi convins, deveneam o legendă. Pe ea, ca „fîntîna”, pur și simplu o urcau în panteonul zeițelor.

Frate, da ce bine e să poți aduce femeia cu degetele la un orgasm pe care nici un penis nu e în stare să-l provoace! Mai ales pentru un alcoolic ca mine care încet-încet, mai bine zis rapid-rapid se îndreaptă spre apusul carierei lui de Casanova, de nu spre apusul general. Un orgasm nu pur și simplu vizibil, ci de-a dreptul spectaculos. Era copleșitor momentul acela cînd strigătele ei necontrolate se sincronizau cu jetul din ce în ce mai abundent. Un fel de „havuz muzical”, ce mai!

Recunosc, eram – lucru neobișnuit pentru mine – mulțumit și liniștit în privința celor ce aveau să urmeze. „Viitorul sună bine”, am repetat o frază auzită undeva. Femei cărora le prilejuisem orgasme muuult mai stinse deveneau numaidecît dependente de sexul cu mine. Pe ea cred că o înrobisem de-a dreptul.  „Fata asta e a mea”, mi-am zis.

Fata asta avea să-mi iasă pe ochi.   

 

Din momentul acela nu m-am putut gîndi la altceva decît la Femeia-Fîntînă. Era un lucru atît de nou, incitant, de-a dreptul copleșitor pentru mine. Nelipsit și de o tulburătoare notă de „perversitate”, ca să zic așa: nu ți-ai fi imaginat niciodată că femeia asta frumoasă, serioasă, decentă ajunge să „urineze” în timpul actului erotic.

A urmat cea mai fabuloasă lună din viața mea, una în care au încăput ani de trăiri și uimiri. Era o femeie ale cărei luciditate, calm și sobrietate contrastau atît de tulburător cu dezlănțuirile din pat. Am început să ne întîlnim cam peste fiecare trei-patru zile și nu ne mai săturam să explorăm noutatea și intensitatea trăirilor EI. Ale EI, pentru că eu mă prea mulțumeam cu postura de „asistent” în toată aventura asta fulminantă. De la o întîlnire la alta totul devenea mai incitant, mai intens, mai promițător.

Acum îi eram bineînțeles recunoscător celui care îmi puse la un moment dat mîna pe umăr și mă trase de pe buza prăpastiei. Pentru că EA chiar părea poate omul-eveniment, omul providențial al vieții mele.

Dacă întîmplarea asta care se prefigura ca una de vîrf nu se solda cu nimic – iar pesimistul de serviciu din mine era convins că anume așa va fi - disperarea de după avea să fie copleșitoare.

Nu știam atunci că disperarea, oricît de adîncă, poate fi eclipsată uneori de  suferință.

…Eu crezusem că atingerea efectului de „fîntînă” este, pentru ea, apogeul și finalul actului erotic. Dar asta pentru că nu mă gîndisem mai bine la ideea asta de „fîntînă”. Este locul din care, nu-i așa, după ce scoți o găleată de apă, izvoarele  reumplu spațiul eliberat. Ați priceput? Odată produs primul orgasm, după o pauză, dacă reluam manipulările, ea ajungea lejer la al doilea cu un jet tot atît de puternic și de abundent. Ca după alte cîteva minute și alte pompări să vină, ca un adevărat tsunami, în acompaniamentul sonor de rigoare, un al treilea poate cel mai intens și mai abundent. Abia după asta se simțea epuizată și avea nevoie să se reculeagă.

„Cînd am citit toate chestiile astea despre femeia-fîntînă, îmi spunea în una din pauze (și citise o grămadă!), nu-mi venea a crede că este adevărat. Dacă aș spune cuiva că trăiesc asta, sunt convinsă că nu m-ar lua în serios. Da cît de neverosimilă mi se părea așa-zisa „cascadă de orgasme”, pe care e în stare să o trăiască femeia-fîntînă!...”

Aveam să ajungem inevitabil și la „cascadă”. Se întîmpla că după primele trei orgasme produse la rînd, ni se făcea foame și ne repezeam goi la bucatele și băutura ce ne așteptau pe masă. Eu aveam grijă de fiecare dată să gătesc ceva special pentru ea. Mîncam și ne povesteam uluiți și încîntați ceea ce tocmai ni se întîmplase. I se întîmplase! Ea înfuleca cu o poftă de lup ținîndu-și picioarele adunate pe scaun. La un moment dat lunecam sub masă, ajungeam cu capul între picioarele ei, îi aspiram labiile și ea cădea pradă transei. Urma o „rundă” din alte trei-patru orgasme.

După o nouă pauză, totul se repeta.

Trebuia să schimb de cîteva ori cearșafurile, cuverturile, fețele de pernă cît dura tot „aqua parc-ul” ăsta.

Nu puteam însă schimba covoarele, canapelele, podeaua, pereții. Bine că după ce se uscau urmele deveneau practic invizibile, poate cu excepția celor de pe una dintre canapelele îmbrăcate într-o stofă de culoare mai deschisă, pe care nici nu am vrut să o curăț. Se păstrează pînă astăzi pe ea, ca pe o hartă, contururile bine profilate ale unor „lacuri”, „mări”, „oceane”. I-a plăcut gluma pe care am făcut-o apropo de aceste pete. „Vedetele dau autografe cu mîna,  tu mi-ai lăsat autografe cu pizda”. Murea de rîs.

„Știi că eu toată viața mea abia dacă am trăit cîteva orgasme? Și nici unul atît de intens precum cele de acum. M-am crezut mult timp o frigidă.”

Nu-mi venea a crede. Aveam în față o femeie care părea să nu se mai sature de sex. Ajungeam la cîte trei runde de astea a cîte trei orgasme fiecare și, dacă ar mai fi avut timp, precis făcea față și altora.

Atunci nu aveam cum să bănuiesc că femeia aceasta, pe lîngă atîtea alte calități „insolite”, o mai are și pe aceea de a nu face o distincție majoră între a avea cîteva orgasme în zece ani și a trăi zece orgasme nebune într-o zi. Existau în viața ei lucruri mult-mult mai importante decît acesta, dacă vă vine să credeți așa ceva.     

…Ajungea la extaz în toate pozițiile, mai ales în picioare, peste tot, în fiecare din camere, în bucătărie, sub duș, pe scaun, pe scară, pe podea. O dată, fiind în mașină, a oprit undeva în cîmp și ne-am mutat pe bancheta din spate pe care i-am inundat-o, iar geamurile ușilor și parbrizul din spate s-au umplut de dîrele lăsate de stropii mășcați ai unei ploi de vară, ai fi zis.

Uneori trăia atît de intens totul, încît ajungea în pragul leșinului și trebuia să o susțin să nu cadă. O culcam cu grijă, gîndindu-mă cu neliniște la perspectiva de a chema ambulanța. Cum aveam să le explic medicilor ce i se întîmplase? După cîteva minute, însă, își revenea și era dornică să plonjeze din nou în delirul acela.

Apoi am avut o noapte întreagă la dispoziție…

 

(Fragment din romanul „Ultima amantă a lui Cioran”, Editura Cartier)