Vineri, 16 septembrie 2022, ora 18:00, la Librăria Humanitas Brașov (Piața Sfatului, nr. 16), întîlnire cu George C. Dumitru, la CenaKLUb Tiuk nr. 146.
O proză de-a lui George publicată în revista Tiuk! nr. 39 (2013):
George C. Dumitru
Ăsta nu sunt eu
(proză)
Turcul
știe, e clar, se uită la mine pe sub sprâncene, are o privire complice, de unde
naiba știe, cum a putut afla, îmi face cu ochiul sau mi se pare? De unde știi,
mă, îi zic în gând când îi dau banii, cine ți-a zis, mă, îl întreb în gând când
iau carnea înfășurată în lipie. I-aș da cu fesul ăla de pământ și i-aș călca
ciucurul în picioare, i-aș băga mâna în gât și l-aș lipi de perete, i-aș îndesa
botul în grămada de carne care se rumenește la rotisor: cine ti-a spus, mă,
shaormarule, cine? M-ai urmărit? Se hlizește când îmi dă restul și își împinge
bărbia spre mine, al dracului, mă cunoaște, a văzut tot, m-a văzut, cum putea
să mă vadă?
Sunt
nebun, habar nu are, e amabil cu clienții, atât, uite, acum își arată dinții
băiatului de lângă mine, care vrea și limonadă, i-o aduce cu gura până la
urechi, i-o dă slugarnic, mie complice, ăstuia slugarnic, al dracului turc,
m-am speriat degeaba. Și eu tâmpit, cum ar fi putut să… Nu știu ce am gândit
de… M-au tăiat căldurile, îmi curge transpirația pe sub bluză, m-am încins, îmi
tremură mâna pe shaorma când o duc la gură, să mă ia dracu cu tot cu
slăbiciunea asta, cu tot. Îmi stă carnea în gât, ar fi trebuit să iau și o
limonadă, dar nu mai am chef să dau ochii cu ăla, cu buzele lui umede, cu
figura lui mieroasă, cu obrajii lui elastici, să îl ia dracu de turc, mai bine
înghit repede și plec, o iau la picior, o iau la întâmplare să mă mai răcoresc,
să mă mai calmez, să îmi pun gândurile în ordine, să le ia dracu de gânduri și de
tot, să nu îmi mai bubuie prin cap.
În
sus e clubul ăla, ce nebunie era aseară, ce desfrâu era azi noapte, cum veneu
ele și o căutau, cu ochii hămesiți o căutau, urâtele, grasele, bătrânele.
Fardate, gătite, cu pulpele la vedere, cu pieptul la vedere, cu umerii goi, cum
o mai căutau ele cu ochii hulpavi. Și se puneau pe dansat, și își mișcau
senzual cururile, bucile încrețite, țâțele lăsate, și zâmbeau provocator și se
uitau fix și o cereau, disperatele. Eu o aveam, de-aia venisem, o aveam în
pantaloni și eram dispus să o dau, eram pregătit pentru ele, eu și mulți alții,
care se îngrămădeau pe acolo, beau, fumau, dansau și se lipeau. Cu palmele lor
transpirate, grețoșii, chelioșii, moșii, atingeau, libidinoșii, salivau, își
imaginau, își doreau. Dar mai mult la alea tinere, alea proaspete și frumoase,
grasele stăteau pe bară, urâtele beau singure și se prefăceau vesele, și se
arătau încântate.
Și
ea, cea mai urâtă din marea aia de oameni, se prefacea cel mai tare, în timp ce
suspina cu zâmbetul ei fals. Plângea sub masca de fard întins pe obraji și pe
gât și pe umeri, în cercul ei de prieteni, cu un pahar pe jumătate gol în mână.
Se unduia și sugea din pai, o căuta și ea, dar mai timid, nu îndrăznea, se știa
urâtă și timidă, se cunoștea, se privise în oglindă, de mică se privea și tot
spera.
M-a
pocnit mila, rău de tot, mi-a înflorit efectiv în stomac, m-a înfiorat, m-a
acaparat, m-a doborât ca niciodată, pe mine, niciodată, dar atunci nu știu de
ce, oi fi fost mai melancolic, să o ia dracu de melancolie, o fi fost votca sau
singurătatea, s-o ia dracu de singurătate, și aproape am plâns pentru ea, mi-am
zis săraca, săraca fată. Și nimeni nu îi zicea și ei nimic, nimeni nu o privea
și pe ea, nici prietenii ei, nici gașca ei nu o băga în seamă, și ea sugea din
pai, lipită de un stâlp, unduindu-se ușor, timidă și urâtă, săraca, săraca
fată. Până și bătrânicioasele de mai devreme se cuplaseră, se lipiseră, dansau,
discutau, râdeau, își dădeau carnea la frământat, pielea la rașchetat, spre
degete aspre, spre blugi scorțoși.
Trec
ore, se schimbă muzica, se sparg pahare, apar animatoare aproape dezbrăcate, se
fâțâie pe mese. Se umple clubul, vin dorobanțierii, își etalează cămășile slim
fit cu guler ridicat, pantofii strălucitori, pantalonii mulați, își arată firicelele
de păr de pe piept, inelele de argint late. Gigolii, metrosexualii,
cătălinbotezații. Dar ei nu o caută, ei doar se perindă, ei vin și pleacă. Vor
să fie văzuți și doriți, să li se ceară, să li se saliveze, să li se lipească,
ei nu oferă, ei doar așteaptă și se etalează.
Și
ea suge din paiul ăla în neștire, înghite gheața topită în pahar, se unduiește
timid pe ritmul muzicii și îi privește, suspină și îi vrea, pe toți, pe unul,
pe oricare. Dar o trădează părul, e prea rar deasupra frunții largi și unsuroase,
și o trădează gura, e prea subțire peste dinții strâmbi, bărbia, cam
proeminentă, nasul, coroiat, doamne, e o vrăjitoare, doamne, săraca fată, e
ireală. O urățenie ca-n povești, beau și-mi vine să plâng, dacă mai stau mult
cu ochii la ea o să bocesc aici, a dracului melancolie.
În
sus e clubul ăla, ce nebunie era aseară, acum e liniște, e gol, dacă ai trece
pe lângă el nu ți-ai putea imagina, dacă n-ai ști nu ai putea crede, și totuși
e adevărat, de ce mă privesc toți oamenii ăștia pe furiș? Și își dau coate când
trec pe lângă mine și își șoptesc cu teamă, îi văd, precauți, le e frică,
probabil au aflat și le e frică, știu de ce sunt capabil, și-au dat seama, și
ei, ca și mine, ne-am dat cu toții seama.
Sunt
nebun, am luat-o la vale, îmi bubuie gândurile în cap, să le ia dracu de
gânduri și de cap, ăia doi vorbesc de-ale lor, ăsta a primit un telefon și fuge
cu falafelul în mână, ăla se grăbește să ia un taxi, nu le pasă de mine, îi
doare în cur, ce tâmpit să cred că… că ei toți…
Mie
mi-a păsat de ea, o fi fost băutura, o fi fost generozitatea mea sufletească,
dorința mea de-a demonstra cuiva ceva, dracu știe ce a fost, dracu știe de ce
am cumpărat un wiskicola și i l-am oferit, cu tot cu pai. Și ea a tresărit
surprinsă și m-a privit surprinsă și mi-a zâmbit strâmb și s-a fâstâcit și n-a
știut ce să facă, săraca, săraca fată. Dar a luat paharul și a supt de două ori
și a început să se unduiască mai hotărât, cu mișcări mai largi și mai lascive,
cu ochii în jos, cu mine lângă ea. Ardea, căci s-a lăsat atinsă și se-mpingea
spre mine, mirată și bucuroasă, se privise toata viața în oglindă sperând, și
acum i se întâmpla ceva, i se întâmplam eu.
Dar
ea nu mi se întâmpla mie, eu eram complet detașat, îmi urmăream mișcările parcă
din afară, un experiment, asta era. Cu un cobai încă reticent, unul încă
reținut, nu se descătușa, privea în gol și dansa și sugea alcool din reflex, că
nu știa ce altceva să facă, se privise toată viața în oglindă și altceva nu
știa să facă.
A
trebuit să stimulez cobaiul și m-am băgat în ea, i-am trecut brațul peste
abdomen și am apropiat-o de mine, i-am lipit spatele de pieptul meu. Să nu o
văd, era bine așa, mirosea frumos, să nu o văd, să o ia dracu cu urațenia ei,
dar ce frumos mirosea, toată viața cu ochii în trusa de machiaj, încercând să
ascundă, să retușeze, să facă imposibilul, săraca fată. De milă mi-am băgat
nasul în părul ei rar și parfumat, de milă mi-am lipit buzele de umărul ei și
cobaiul a tresărit, a fremătat și s-a înfiorat, a dracului melancolie, iar mi-a
venit să bocesc.
Turcu
șopteste ceva colegului de lângă el și arată spre mine, ăla ridică din umeri și
dispare în spate, de ce face asta, unde se duce, pe cine vrea să cheme, pe cine
vrea să sune? Mă caută, or să mă caute, am făcut-o de oaie, să mă ia dracu, ar
trebui să mă opresc din mâncat, cum pot să mănânc în condițiile astea, cum de
încă mi-e foame, de ce nu îmi stă carnea asta în gât. Mi-a fost poftă de
shaorma, dupa toate astea mie mi-a venit pofta, sunt inuman, ar trebui să o iau
la sănătoasa, să las totul și să o tai, să alerg - gâfâi - obosesc, să nu mai
bubuie atâtea gânduri, ar trebui să mă urc în tren și să dispar, în avion și să
dispar, nu să dau târcoale locurilor de aseară ca un tâmpit, ca un nebun care
încă vrea să înțeleagă, care încă vrea.
Ce
e de înțeles, am făcut-o și gata, nu m-am gândit la nimic, nu aveam cum, m-am
oprit din gândit de când am părăsit împreună clubul. Nu credeam că o să merg cu
ea acasă, dar mă încălzisem rău de tot, să fi fost mirosul, să fi fost
abandonul ei total, răsuflarea ei sacadată? După atâta timp – parfum de femeie,
după atâta, s-o ia dracu de singuratate și dimineață împuțită, de mahmureală și
de băutură. I-am zis urâtei: Nu vrei să plecăm de aici, și urâta nu a zis
nimic, dar m-a luat de mană și m-a tras după ea, afară.
Era răcoare și ploua, ploaia m-a înviorat, ce
dracului făceam, unde mă duceam eu cu asta agățată de mine, tăcută și
zgribulită și hotărâtă, unde.
În
taxi s-a lipit de umărul meu, s-a băgat în sufletul meu, începeam să regret,
dar mă încălzisem, îmi descheiase cămașa și mă mângâia pe piept și mă
încălzisem, urâta mă seducea, așa mă seducea ea, săraca. Încercam să nu-i
privesc fața, să nu mă lovesc de ochii ei și am știut că asta e soluția, să nu
o văd, era bine așa, ce frumos mirosea, ce frumos mă mângâia, am închis ochii,
era bine așa.
Avea
un apartament mic, mic și curat și ordonat și mirosea a bețe chinezești, să le
ia dracu de bețe cu parfumul lor vomitiv cu tot, m-am ținut de nas până în
dormitor. Cuibușorul ei cochet, patul ei făcut impecabil, pătura fără cute,
pernele fără cute, o fotografie pe noptieră, ea cu o prietenă sau o soră la fel
de urâtă, săracele, cum zâmbeau ele spre aparat, cum se maimuțăreau ele mimând
veselia sub fardul ăla, sub masca aia.
Și
cum fremăta ea în picioare, când îmi descheia camașa și pantalonii și mă
împingea pe pat, peste pătură, peste perne, cum se punea ea pe mine și îmi băga
unghiile în piept și îmi lua mâinile și își atingea sânii și coapsele și
abdomenul. Cum am întors-o eu cu spatele, era mai bine așa, îi vedeam ceafa și
umerii și părul rar, era mai bine așa.
Nu
mai rezist, îmi iau o limonadă, i-o cer turcului și i-o plătesc, hai, arunc-o
încoa, mi-e sete, m-a apucat setea, sunt inuman și mi-e poftă, mor de poftă,
turcule, câte știi tu de te uiți blajin la mine? De ce mă compătimești? De ce
dai din capul ăla și îmi surâzi înțelegător, cine ești, ce legătură ai cu ea,
ce vrei să faci, pe cine vrei să chemi? Se aude o sirenă, a dracului sirenă,
mi-a scos inima din piept, mi-a rămas limonada în gât, ei sunt, vin după mine,
trebuie să fug, dar am rămas înțepenit, am picioarele greoaie, am gleznele
prinse între două cataroaie, o să mor.
Ce
m-o fi apucat, ăsta nu sunt eu, eu nu fac așa ceva, eu nu îmi pierd controlul
niciodată. Nu am vrut, jur, jur că nu am vrut, dar și ea, de ce a trebuit să se
întoarcă spre mine, de ce nu a stat cuminte cât eram în spatele ei, s-o ia
dracu de singuratate și de tot, începuse să îmi placă, îmi plăcea, uitasem.
Uitasem
și a trebuit ea să îmi amintească, a ținut ea să îmi arate iar, să întoarcă
capul și să îmi rânjească, schimonosită de plăcere, doamne, era ireală, doamne,
o vrăjitoare, m-a cutremurat imaginea aia, dinții ăia îngrămădiți în gură,
barbia aia roșie străpungând aerul, buzele întinse la maximum, dezvelind gingia
groasă, obrajii lăsați, gumați, făcând cute adânci în piele, dar mai presus de
toate, mai urâtă decât toate, privirea. Recunoscătoare, umedă, câinească. Îmi
mulțumea ca un câine, ca o vacă, icnea și îmi mulțumea că o fac să icnească, a
dracului singurătate, cât o fi așteptat ea, cât.
N-am
vrut, jur, turcule, ti-aș lua fesul ăla și aș da cu el de pământ, ti-aș băga
botul în uleiul încins în care prăjești cartofii, de ce nu o iau la picior, ce
caut aici, aproape de clubul ăla, ca un nebun, un criminal care bântuie
locurile crimei. Nu aici am omorât-o, dar aici a început totul, mă jur, imaginea
aia, ah, de ce s-a gândit ea să se întoarcă, ce impuls tâmpit, ce prostie,
începuse să îmi placă, săraca, a căutat-o, proasta, m-a facut să o lovesc, să
îi dau un dos de palmă peste fața aia zbârcită și să o împing dezgustat, să îmi
eliberez ochii de ea, doamne, nu am vrut, jur, nu am știut că lovitura mea va
fi atât de puternică. A căzut din pat, a zburat, și timpul s-a oprit și ea și-a
schimbat expresia în slow motion, rictusul i s-a stins în trepte, gura i s-a
adunat la loc, ca să i se redeschidă rotund, surpriza, oroarea, s-o ia dracu de
singuratate, și-a zis în cădere, dai peste toți nebunii, toți tâmpiții, doamne,
din extaz în agonie.
Și
s-a lovit la cap, turcule, s-a înfipt cu tâmpla în colțul noptierei. A spart
fotografia, ea și soru-sa sau o prietenă la fel de urâtă, își arătau dinții una
alteia, aia din cadrul ramei fără geam, asta cu sângele șiroind. Și urâții sunt
oameni, și ei vor să fie iubiți, și ei au dreptul la viață, ce e viața fără
iubire, s-o ia dracu de iubire și de tot.
Săraca,
a murit din greșeală, a omorât-o urâțenia ei. Stătea acolo cu tâmpla înfiptă în
mobilier, plină de sânge, cu ochii dați peste cap și expresia aia mirată, cu
trăsăturile calme, și părea mai umană, moartea o umaniza, toată viața cu ochii
în oglindă și la ce bun, pentru ce?
Dar
nu am vrut, jur. Cheama-i, turcule, sună-i, du-te în spate și sună, aștept
aici, nu am unde să mă duc, am picioarele învelite în beton, să le ia dracu de
gânduri, că îmi bubuie iar în cap, să îl ia dracu de cap și de tot, să fie
liniște, vreau liniște. Mi-e somn, vreau să dorm, sunt inuman, să vină,
turcule, cheamă-i, să vină.
Comentarii
Trimiteți un comentariu