Bunicul



Ca azi, da’n alt an (1998), a murit bunicu. A ţinut jurnal pînă pe 6 februarie inclusiv şi s-a ţinut tare pînă-n ziua morţii.

Un fragmentiuk din „Totul, aproape totul despre tata”:

„bunicul avea un „Jurnal”, de fapt „Însemnări zilnice”, cum scrie pe prima pagină, pe copertă e, însă, nu ştiu dacă are vreo legătură cu jurnalul, „În lumina adevărului” – între ghilimele, un „jurnal” foarte fain, cu „Data”, „Temperatura”, „Starea vremii”, „Depresiuni atmosferice”, „Direcţia vîntului”, „Temperatura noaptea” şi „Însemnări”. E foarte haios, de exemplu, la „Însemnări” evenimentele sînt alăturate în felul următor: „Am pus cartofii la încolţit – A murit Maria lui Tolea – Am pus cartofii prin vie – Puţin a plouat – Am pus mălai – A plouat foarte bine – A murit Ivan Ananevici – a plouat foarte bine – am prăşit via – a fătat scroafa lui Valeric – a plouat binişor – a murit badea Anton Chirilov – am stropit via cu pucioasă – a murit lica Maria, ora 19 – Am primit cărbuni – Ariel cel mai bun praf de spălat, curăţă repede fără să le freci – a murit Tatiana Nichiticina – Ziua crucii – am schimbat lenjeria”. bunicul şi-a întrerupt „Însemnările zilnice” cu cîteva zile înainte de moarte, a murit pe 12 februarie 1998, şi-a făcut însemnări pînă pe 7 ianuarie. În ultima vreme scria tot mai puţine cuvinte, celelalte însemnări însă fiind întotdeauna completate. Iată ultimele însemnări din cuvinte, începînd cu septembrie, nu alea cu temperatura etc.: „a fost Valeric la Svetlana la spital – Am vorbit cu Mihai – Am cules poama – A plecat Galea la Svetlana – A plecat Mihai în România – Au îngheţat geamurile – A venit Sandu acasă – A nins aproape toată ziua, dar cu întrerupere. 10 cm. – Am oprit vinul – Valeric şi Galea au făcut curăţenie în casă – Mişa la Chişinău – pensia”

 

 

s-a ţinut bine inclusiv în acea zi, în ultima zi. l-a trimis pe unchiu-meu după medicamente.

cînd s-a întors unchiul de la farmacie, bunicu’ a deschis ochii, a întins mîna:

- Restul!

 

 

pe la 70 şi de ani, tata i-a zis lui bunicu’ să-şi scrie testamentul, nu că ar pretinde ceva (chiar nu!), dar să nu se întîmple cumva să se işte probleme la primărie, cum s-a mai întîmplat în sat, etcetera. bunicu’, foarte revoltat:

- Ce vorbeşti! Ză-pă-ci-tu-le! Eşti un zăpăcit!

 

 

bunicul era o mare figură. avea de toate, florile pe care le sădise bunica au trăit pînă la moartea lui, rămăsese şi o bucătărie superperformantă, cu ceasuri sofisticate, cu semnale pentru de toate, cu de toate. bunicul însă nu-şi făcea nici măcar un ceai, dar era foarte pretenţios la mîncare, de foarte multe ori găseai neatinsă mîncarea pe care i-o duceai cu o zi înainte. bea rar alcool, dar, se înţelege, numai băuturi selecte. avea însă anual un timp numai al lui, cînd se baricada în casă şi nu deschidea nimănui uşa, nu lua nici mîncarea pe care i-o ducei, nu ieşea afară, nu descuia uşa închisă pe dinăuntru. tata îi zicea „Perioada Perjei”, căci era după ce-şi făcea ţuică din prunele din grădină. bea singur şi nici la telefon nu răspundea, nu-i deschidea nici lui fiu-so Valeric, care are casa în curtea lui bunicu’. mi-ar fi plăcut să-l prind în perioada aia, dar, deşi am stat cîţiva ani cu el, imediat după ce murise bunica, nu l-am văzut altfel decît sobru – şi ironic –, probabil că perioada perjei a început mai tîrziu, în ultimii ani de viaţă, cînd eram departe şi veneam mai rar pe-acasă. cînd vedea că nu deschide şi nu deschide, Valeric se lăsa păgubaş şi venea la tata, la fratele mai mare. tata se ducea şi bătea în fereastră, aşa, ritmic, ca un bătut de tobă care ne trezea şi pe noi cînd trebuia să ne pregătim la şcoală. venea mama dimineaţa şi se ruga de noi să ne trezim, ziceam da-da şi ne întorceam pe cealaltă parte, tata nici nu intra în cameră, doar bătea încetişor şi ritmic la fereastră cu degetele şi pleca imediat, fără să spună vreun cuvînt. şi noi săream ca arşi în picioare, şi bunicul îi deschidea de fiecare dată, tata intra liniştit, se aşeza pe-un scaun, vorbeau despre natură, pictură, literatură, geografie, îi spunea că i-a adus ceva de mîncare, apoi se întorcea la şcoală, la muncă. aşa se termina perioada perjei. „A trecut şi anul ăsta Perioada Perjei, zicea tata, mai trăieşte tata un an”, zicea tata”.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Proză nouă, în revista Vatra (din rockmanul "Coşmar de librar", în lucru)

La mulți ani, Denisa Comănescu!

Aureliu Busuioc (n. 26 octombrie 1928). Ultimul interviu cu AB, pt. Tiuk