Alexei Vakulovski, „Călătoria lui Mihăieş la Polul Nord”
Mihăieş aşteptase mult iarna, dar ea
venea greu, şi atîta lene îl punea pe băiat pe gînduri. „Mare lucru să nu se fi
rătăcit pe undeva”, îşi zise şi l-a rugat pe tatăl său să-i arate calendarul,
unde găsi scris tare şi mare cînd se termină toamna şi începe iarna. În
calendar scria că iarna a venit. Băiatul ieşi afară şi nu-şi crezu ochilor. După
atîta timp frumos, care mai mult ducea a vară, acum ploua încet şi des, de
parcă pămîntul voia numaidecît un duş înainte de a-l chema în ospeţie pe Moş
Crăciun. Iar el nu venea. Atunci Mihăieş nu mai putu răbda. Şi-a îndreptat
paşii spre Ilieş, un băiat din clasa întîi, care neapărat trebuia să ştie
unde-i nordul, iar că iarna vine de la nord băiatul nostru ştia destul de bine.
Ilieş nu se codi deloc. Îl scoase pe Mihăieş în drum şi-i arătă nordul. Era cam
departe. Dar sania lui tînjea de atîta vreme în pod, căci nu putea fără iarnă,
iar Mihăieş o credea, o înţelegea destul de bine şi de aceea iarna trebuia
adusă, c-apoi de ce se mai fac calendarele astea? Iar dacă-i iarnă unde-i
omătul, ce fel de iarnă-i şi asta? Aţi găsit vreun om care să spună că vara
nu-s pepeni roşii şi fotbal, iar toamna-i fără mere şi struguri? Nu s-a auzit
aşa ceva.
Deci, zăpada trebuie adusă şi asta
nu-i mare greutate, dacă ştii ce vrei şi unde să cauţi, adică unde-i nordul.
Nici nu observă băiatul cum nimeri cu un
picior într-o băltoacă cu apă, că mai nu-i pierise pofta de iarnă, dar
cuvîntu-i cuvînt şi nu putea aşa uşor să uite de el. Totuşi, hotărî că-n nord
se poate ajunge mai uşor cu autobuzul şi de aceea coti spre staţia de autobuze.
Cînd ajunsese acolo taman se oprise o frumuseţe pe patru roţi şi Mihăieş crezu
că acesta-i fu norocul:
- La nord te duci, bade? întrebă el, dar omul
acela se ducea spre Olăneşti.
Ce să-i faci? Cu răbdarea treci şi marea,
zice bunica, şi de aceea el hotărî să mai aştepte. Orice ai zice, drumul e
făcut pentru ducă şi nu poate să stea el aşa degeaba. Mihăieş se aşeză pe un
scaun, căci papucul cel ud îl cam stînjenea şi se gîndea că e bine şi vara, e
cald, poţi să înoţi, poţi să te dezbraci chiar şi-n maiou…
Îndrăzni şi intră în căsuţa unde cîndva se
vindeau bilete, iar acum stă părăsită, de parcă nu-i trebuia nimănui. Acolo era
mai cald şi Mihăieş se înmuie, nu mai auzea nimic şi se pomeni la nordul cel
mai de nord, unde pe un tron de gheață stătea ţanţoş Moş Crăciun, iar Alba ca
Zăpada îi dădea să mănînce îngheţată. Un urs îi făcea vînt cu o creangă de
brad, iar Moş Crăciun se uita pe o hartă şi se gîndea unde să plece mîine. Un
iepuraș îi spunea să se oprească într-un cîmp mare de legume ca nu cumva
roadele să se piardă chiar aşa fără rost şi moşul căzu de acord. Atunci Mihăieş
făcu un pas înainte şi zice solemn:
- Moş Crăciun, mă auzi, Moş Crăciun?
- Te aud. Cine-i băieţelul acesta, fiinţe
dragi?
- E Mihăieş din Antoneşti, zise iepuraşul.
- Ce cauţi aici, Mihăieş?
- Moş Crăciun, vino la noi. Am o sanie şi
plînge în pod, am o cuşmă şi se usucă de căldură. Am un frăţior care încă n-a
văzut iarna. Vino la noi, Moş Crăciun!
- N-o să-ţi îngheţe nasul, băiete?
- La anul mă duc la şcoală, Moş Crăciun.
- Ei, atunci mergem, Mihăieş. Au-u-u!
Pornim la Antoneşti. Mergem cu to-o-oţii. Condu-ne, Mihăieş!
Se stîrni o mare vijelie, zăpada învălui
pădurea, prefăcînd-o într-un val care lumina luna. Toţi erau veseli, iar
iepuraşul îl ducea pe Mihăieş spre casă cu nişte schiuri foarte performante. După
ei venea Moş Crăciun cu armata sa. În jur se auzea: Mi-i-ihă-ă-ă-ă-e-e-eş! Mi-i-ihă-ă-ă-ă-e-e-eş!
Băiatul era bucuros că a adus iarna.
O lumină puternică îi bătu în ochi şi el
îi închise, îi deschise iarăşi şi-l văzu pe tata, care-i păru nedumerit şi el
îl scoase din încurcătură:
- Vezi, eu am adus iarna. Cu o zi în urma
calendarului. Tată, să căutăm un brad!
- Bine, dar pînă-n ianuarie mai este,
Mihăieş. O să împodobim un brad frumos. Dar acum hai acasă.
- Să fie în el şi iepuraşi.
- Au să fie.
- Şi urşi.
- Şi ei.
- Moş Crăciun aduce troiene, iar bunicul nuci. Aşa-i, tată?
- Aşa e.
Afară ningea. Zăpada se așeza moale pe
pămînt, iar cîte un fulg mai isteţ îl mîngîia pe Mihăieş, care se gîndea că
iarna întotdeauna poate fi adusă la timp. Numai să vrei!
Comentarii
Trimiteți un comentariu