De ziua lui Titus Știrbu (La mulți ani!) - o selecție din parodiile maestrului

 Fiind ziua lui Titus Știrbu (La mulți ani!), mi-am amintit că în ultimul nr. al revistei Tiuk! (pe care am făcut-o vreo 20 de ani, dar acest nr. n-a mai putut fi citit, fiind atacat cibernetic) aveam un grupaj de parodii de-ale maestrului basarabean. Iat-o! Lectură plăcută!

Titus Ştirbu

 

Motanul poliglot

 

 

 

 

M-AM ZIDIT ÎN VERS…

 

„Trupul meu să-l pun în loc de rimă?

Nu se potriveşte, n-o să fină”.

              (Leo BORDEIANU)

 

Am scris un vers cumplit despre smântână,

Din trupul meu am pus o rimă – mină.

 

Am scris de dor, când mă cuprinse dorul,

Din trupul meu o rimă-am pus – piciorul.

 

Am scris şi despre cei ce-mi sapă groapă

Şi iar din mine-am smuls o rimă – capul.

 

Precum Manole-a pus-o-n zid pe Ana, –

Aşa-s zidit în vers şi eu cu pana!

 

 

 

 

ŢINEŢI CONT DE SFATUL MEU…

„Atâtea cărţi înţelepte –

 le voi citi

când se va-ngălbeni

de tot biblioteca…”

(Iurie BOJONCĂ)

 

Frumoase,

înţelepte,

minunate,

găsite,

şterpelite

sau furate –

Aveţi în casă cărţi, fără-ndoială…

Deci, iată care este socoteala:

Vă dau un sfat, pe care-l moştenesc –

Nu le citiţi, pân' nu se-ngălbenesc.

 

Aveţi cumva şi cărţi dintr-ale mele?

Lăsaţi-le să zacă frumuşele!

 

Iar dacă s-a-ntâmplat şi aţi murit

Şi ale mele cărţi nu le-aţi citit,

Că nu s-au gălbenit ca lumnărica, –

Nu vă căzniţi, că n-aţi pierdut nimica!

 

 

 

TROPOŢEL – BĂIAT CUMINTE

 

„Iată-un cuib de pitulice.

Tropoţel l-a observat.

Ah, cum vruse să mi-l strice,

Însă nu, nu l-a stricat”.

(Petru CĂRARE)

 

Tropoţel nu-i ca-nainte,

Gata! Nu mai dă prin gropi.

Ah, ce băieţel cuminte,

Ptiu! să nu fie deochi.

 

Motănaşii mici – vreo zece

Ai vecinului Ignat,

Ah, cum vruse să-i înece,

însă nu, nu i-a-necat.

 

Cei doi crapi cu solzi de iască

Din volocul învechit,

Ah, cum vru să-i şterpelească

Şi să vezi, i-a şterpelit!

 

Tropoţel prin carte-aleargă,

S-a împiedicat de-un vers…

Ah, cum vruse să mi-l şteargă,

însă nu, nu mi l-a şters!

 

 

 

NU CITI!

 

„Nu citi ce am scris mai jos.

Dacă totuşi insişti şi nu vrei să

mă asculţi

şi citeşti –

află că nu trebuia s-o faci…"

(Vsevolod CIORNEI)

 

Dragul meu cititor,

te implor –

nu citi ceea ce va fi scris mai jos,

n-o să tragi nici un folos.

Ţi-o spun clar, pierzi timpu-n zadar.

Iar dacă nu-mi dai ascultare

şi citeşti în continuare,

încearcă şi-o ia de la coadă în sus

şi află

că nu am avut nimica de spus.

 

 

 

AUTORECLAMĂ

 

„M-am vândut pe mine însumi

Ca să-mi cumpăr un costum”.

(Vsevolod CIORNEI)

 

Gol-goluţ mă vând în piaţă.

Preţu-i spânzurat de gât.

Două trec pe-alături: Una

Cu privirea mă chiteşte,

Iar cealaltă dă din mână,

Mutra i se oţărăşte:

– Lasă-l că-i de râsul broaştei,

Nu-l vezi, fa, ce-i jigărit?

 

Şi-o băbuţă-mi dă târcoale,

Uscăţivă ca un pai:

– Chiar te vinzi?

– Mă vând, mătuşă.

– Te-aş lua că am o fată…

Scoate (nu vă spun de unde)

Băsmăluţa şi-o dezleagă:

– Nu-mi ajung nişte capice,

Da… mai ieftin nu te dai?

 

Stau o zi, stau două-n piaţă,

Soarele mă coace-ncet.

Măi băieţi, dar vine iarna,

Ce mă fac, de bună seamă?

Lucrul prost de calitate,

Merge el, dar cu reclamă…

Şi mi-am pus la gât tăbliţă:

„VSEVOLOD CIORNEI. POET”.

 

Ca la teatru se adună

Lume de pe lume… Toţi

în chipiu azvârl monede

(Onorariul, ştiţi că-mi creşte?)

Iar un pici (un pui de critic?)

Pe silabe îmi şopteşte:

– Se-va! Ţi se ve-de ver-sul,

Ia şi-ţi cum-pă-ră chi-loţi!

 

 

 

FOARTE STRANIU…

 

„e foarte straniu

să te întâlneşti cu fiinţele

pe care le-ai iubit

e ca şi cum te-ai întâlni

cu umbra Euridicei”

(Grigore CHIPERI)

 

citesc ceea ce am scris

mai alaltăieri

straniu

am senzaţia că rugum chiperi

 

citesc din cele

ce-am scris astă-noapte

straniu parcă-s Euridice muşcată de şarpe

 

amin

n-am să mai sfredelesc

aşa cuvântul

straniu

la fel ca Orpheus

nu pot să-mi ţin jurământul

 

azi iarăşi citesc

poezia de ieri

straniu

aceeaşi senzaţie

rugum chiperi

 

 

 

LA TELEFON

 

„Acum e la modă telefonul automat:

cifrezi dilema lui Hamlet,

formezi numărul şi… din spaţiul celălalt

 îţi poate răspunde fără accent

o împuşcătură, Desdemona sau

Calul Troian.

Bach… numărul dumisale

răspunde mereu ocupat".

(Teo CHIRIAC)

 

O, cât face să ai în casă aparat de telefon:

Cifrezi dilema lui telmaH, prinzi a-nvârti discul

Şi… poftim! Poţi afla, bunăoară,

ce mai face Fransois Villon.

„Pi – pi – pi…” arată mereu ocupat.

Se vede, iar a fost dus la spânzurat!

 

O sun mai bine pe Desdemona, Otello ştiu

că-i plecat.

Formez… şi iată surpriza. Nu ştiu cum naiba…

Ceva, probabil, am încurcat –

La capătul celălalt mi-a răspuns… Mona Lisa.

Pozează, cică, lui Leonardo da Vinci…

(A găsit şi ea cui să pozeze!)

Ascultă, Gioconda! Hai, vino pînă la mine,

Am un coniac „Moldova”, o sticlă de limonadă,

Vino să învăţăm a dansa „Lambada”.

Chiar ieri mi-a sunat Mozart… Sau Bach?

(Mereu îi încurc. Au voci asemănătoare.)

M-a anunţat că trimite pentru toţi scriitorii

Haine şi ghete… Un fel de ajutoare.

 

Ce bine-i să ai un telefon automat!

Astăzi l-am prins la telefon pe împăratul roman

Marcus Ulpius Traian.

L-am rugat să înjghebe o armată

C-au mai rămas pe aici nişte triburi de ruşi

Şi-a promis că vine să ne mai cucerească o dată.

 

 

 

DRAGA MEA, NU TE JUCA CU FOCUL

 

„De gâtul tău înmărgelat,

Mi-i dor, iubită, la pătrat.

 

Eu nu sunt Eminescu,

Tu nu eşti Veronica,

Dar nu se poate spune

Că nu a fost nimica

Între noi…”

(Ion CIOCANU)

 

Am o dragă… Da mi-i dragă!

N-o slăbesc din ochi un pic.

Are buze dulci ca fraga,

Părul – galben ca un spic.

 

Când o văd cu gâţa lungă

Şi cu pieptu-nmărgelat –

Of! Iubirea-ntr-o secundă

Se lăţeşte la pătrat.

 

Da aseară, da aseară

Ştiţi ce-a zis? – Mă duc la club!

Nu cumva pe altul are

Ce-i amorezat la cub?

 

De te mai aud o dată,

Draga mea, mă mânii foc.

Vrei în strofe mângâiată?

Păi, ţi le trântesc pe loc!

 

El aproape fără chică,

Ea cu părul bucălai.

Nu cumva eşti Veronica,

Nu cumva eu sunt Mihai?

 

 

 

SĂ NU MĂ-NCURCI, IUBITO…

 

„Să nu mă-ncurci, iubito, cu Horaţiu

 Măcar de-aceea că-s mai zăpăcit,

În cinstea ta –

Am să distrug trei fabrici de rachiu.”

(Eugen CIOCLEA)

 

Să nu mă-ncurci, iubito, cu Goldoni,

Cu Byron sau Bolduma… E ştiut:

Sunt mari poeţi, dar, vezi, la bazaconii

Nici unul dintre ei nu m-a-ntrecut.

 

Cu barba mea uşor mă-ncurci cu-n popă,

Dar eu sunt Cioclea! Pot să spun oricui,

Mai zăpăcit poet prin Europa

Să caţi cu luminarea – altul nu-i!

 

În cinstea ta, să-ţi spun ce-am pus la cale?

Fac nişte bombe şi dresez arici

Şi-am să distrug trei fabrici de botcale

Şi subterana la Mileştii Mici.

 

Iubita mea, mă-aşteaptă. Vin deseară.

Da-n ce oraş trăieşti? Sau cine eşti din sat?

Eşti lângă mine? Ah, ce minte chioară…

Ti-am spus că-s zăpăcit, ori am uitat?

 

 

 

VIDRA

 

„Cu privirea după peşte

Stă poetul… parcă-i vidră”.

(Nicolai COSTENCO)

 

Cu poeţii – nu te pune –

Mari pescari sunt, n-am ce spune.

 

Unul prinde-n iaz şalăi,

Altul – de prin cărţi – idei!

 

Pun într-un cârlig sadea

O metaforă de-a mea.

 

Stau la geam, întorc clepsidra –

Tot am să găbjesc eu vidra.

 

Cu cârligu-nfipt de bot

Mi-l trimit la Polul Nord.

 

 

 

JOS CU EL!

 

"Spălăm butoaiele şi spălătura

 Nevinovat o punem în vînzare"

 (Liviu DAMIAN)

 

Primăvară, cum se face,

Ies din beciuri poloboace,

Şi se toarnă în butoaie

Ape limpezi din pâraie,

Pun pelin, vopsele, iarbă,

Drojdiile prind să fiarbă

Şi la zi de sărbătoare

Pun lăturile-n vînzare.

 

La badea Dumitru –

Doi lei un litru.

Alde Smochină –

Ţi-l dă pe benzină.

Grăchina Cercel –

Pe carne de miel,

Iar alde Ignat –

Pe-o zi la săpat…

 

Oameni buni, dar spălătura

Intră şi-n literatură!

 

Jos cu ei, cu „spălătorii”,

Că se-mbată cititorii!

 

 

 

IUBIRE TU, IUBIRE NU

                (Cântec)

 

„Uite trece ora

Şi nu eşti, şi nu,

Roua grea pe gene, –

Tu iubire, tu.”

(Galina FURDUI)

 

Uite anul trece

Şi nu eşti, şi nu,

Sloi de gheaţă rece,

Tu iubire, tu.

 

Refren:

Iubire tu, Iubirea mea,

Eu n-am cu cine mă juca

în NU şi DA,

în DA şi NU,

în DA şi NU,

în NU şi DA

Şi tot aşa şi tot aşa –

I-ha-ha-ha!

Iată veacul trece,

Tu iubire „niii”,

Să te pupe rece

Mă-ta de nu-mi vii.

 

Refren:

Iubire tu,

Iubirea mea,  

Eu n-am cu cine mă juca

în NU şi DA,

în DA şi NU,

în DA şi NU,

în NU şi DA

Si tot aşa şi tot aşa –

I – ha – ha – ha!

 

 

 

PREFAŢĂ LA CARTE

SAU MONOLOG INTIM

 

„… iar conştiinţa pasibilului

care mă îmbrăţişează (vorba lui Vitalie);

…actorul cu voce de tentor

(seamănă cu Vlad);

… cărţile, pixul, creionul străin cu gumă

(cadoul Ioanei)”

(Vasile GÂRNEŢ)

 

 

Mă ispiteşte câte unul (Vlad, îndeosebi),

Când am scris poemele din „Peisaje bolnave”.

Păi, să ştie! (şi Mana de asemenea)

La gazdă! (la un neam de-al lui Jorja)

Pe care stradă se află? (mai mult se interesează

Olga),

 

Le răspund: între ierbuşoara oiţei şi naveta „Soiuz”

(vorba lui Spiru). Mă aşezam la masă (masă veche,

alelei Catinca, bunica Nataşei, verişoara lui Joija)

câteva dicţionare în faţă: al lui Macrea

(împrumutat de la Mircea); al lui Breban

(dăruit de Ana la ziua lui Filea);

de sinonime (furat de la Gheorghe, care l-a şterpelit

de la Teo)…

 

Luam în mână un uolits (citiţi îndărăt),

apropo, chinezesc,

o coală albă ca oul înainte de Paşti.

De fapt, mi-i imposibil ce fel de foaie era

(vorba lui Iulian Nicuţă) şi – zii, frate!

Cartea mea de poeme (o hrincă de pâine pentru

Cimpoi, Hropotinschi, Dolgan,

dar mai ales pentru Ţurcanu care moare de foame)

şi de nu se vor putea descurca –

Cadou să o facă lui Corbu, Mazilu sau Bantoş,

Să ştie şi ei

cine este Ţenrâg Elisav

 

 

 

ÎNTREBAŢI – RĂSPUNDEM

 

„Soţia l-a părăsit

pentru că n-a mai putut suporta

mirosul găinaţului de cioară

adus în fiecare seară

de chelia soţului ei…”

(Igor GUZUN)

 

A scris la „Ave natura” – o nevastă,

(Gazetă mai ieftină şi pe plac):

„Cresc flori de odaie… Le ţin pe fereastră

Dar… se usucă. Ce să le fac ?”

 

„Vreţi să aveţi nişte flori excelente?

Vă dăm un sfat foarte bun:

Le puneţi la rădăcini excremente

Din versurile poetului Igor Guzun”.

 

 

 

NECAZ

 

„Stinge candelabrele, iubito,

Şi-ţi aprinde sânii zvăpăiaţi!”

(Ion HADÂRCĂ)

 

Se sting din nou luminile prin case,

Se sting din pod, dar se aprind din pat

Şi-aşa e-o luminăţie frumoasă,

Un foc de artificii – adevărat.

 

Pe mine întunericul mă-nghite.

Întins în pat stau parcă-ntr-un cuptor,

Nu pot aprinde lămpile iubitei, –

Am un defect la întrerupător.

 

 

 

PANA

 

„Ca un semn de întrebare

Trece lebăda pe lac,

Mă întreabă, mi se pare,

Ce mai fac?”

(Vasile ROMANCIUC)

 

Cât o virgulă de mare,

Pe oglinda unui lac

Trece-o pană… Mi se pare,

Mă întreabă, ce mai fac?

 

Are pana călătoare,

Mi se pare, interes.

Şi-i răspund la întrebare:

–  Mi se pare, scriu un vers.

 

Urcă pana între file:

–  Cum te cheamă, Ghec sau Ciuc?

Mi se pare, că Vasile,

Mi se pare, Romanciuc.

 

 

HAI, DOAMNA MEA,

SĂ NE IUBIM PRIN SEMNE…

 

„Doamna mea, probabil, te-aş chema

la mine,

De-aş găsi în juru-mi măcar

un cuvânt…”

 (Nicolae SPĂTARU)

 

Eu te-aş chema la mine, doamna mea,

Ţi-aş scrie chiar o strofă-n versuri albe,

Dar… nu mai am cuvinte, doamna mea,

Atâta doar acele de pe garduri.

 

Dar sunt aşa urâte, doamna mea,

Nici unul nu-i de-acel cu vino-ncoace.

„Idi”, „Idi” înseamnă, doamna mea,

Că se trimit ca proştii la toţi dracii.

 

Cuvintele materne, doamna mea,

Le-am irosit în primăveri şi toamne,

Ca-am scris atâtea strofe, doamna mea,

Chemând la mine fel de fel de doamne.

 

Mă cheamă tu la tine, doamna mea!

Nici tu nu ai cuvinte? Ce să-nsemne?

Am pus-o de măligă, doamna mea,

Suntem ca două sobe fără lemne…

 

Hai, doamna mea, şi ne-om iubi prin semne!

 

 

 

MOTANUL POLIGLOT

 

„Dragi copii! Vasile este

Un motan ca din poveste.

Dacă-i dau pe farfurie

Tortă, lapte ori piftie,

El închide ochii şi

 îmi răspunde: grand mersi!”

(Arcadie SUCEVEANU)

 

Am un motan cu musteţe pe bot.

Vasea îl cheamă. Şi e poliglot.

Dacă-1 întrebi de îi plac şoricei,

Vasea răspunde-n engleză: – O'key!

Dacă cioricu-a păpat la balcon,

Miorlăie-n limba franceză – parrrdon!

Dacă-i pornit la petreceri cu-alai,

Zice – în ce limbă – nu ştiu – Gut bai!

Astăzi fiindcă smântâna mi-a lins,

Coada stufoasă cu uşa i-am prins.

– Miaaaaau! strigă Vasea cu voce eternă,

Plânge Vasile în limba maternă.

 

 

 

ÎMI TREBUIA SĂ-AŞTEPT UN VERB?

 

„La geamul nins mai bat, întreb,

La geamul nins aştept un verb”.

(Ion VATAMANU)

 

 

Stăteam sub geam – frumos – un cerb

Şi aşteptam să-mi spună-un verb.

Acum, ţin minte ca prin vis,

Cum geamu-acela s-a deschis

Şi m-au pocnit cu-un substantiv,

Ne-nsufleţit, la acuzativ.

M-au şfichiuit şi cu pronume,

Că nu-mi mai ştiu acum de nume,

Mi-au tras apoi cu interjecţii…

Vai! De un an primesc injecţii.

Şi stau acum şi mă întreb:

îmi trebuia să-aştept un verb?