BraShow-ul meu
A făcut prozatorul George
Cornilă – la Revista Matca – o anchetă în care întreabă cîțiva scriitori brașoveni
de ce este Brașovul unic (probabil că are legătură cu faptul că sub Tîmpa
urmează imediat (pe 25-28 sept.) prima ediție a unui festival care se anunță
foarte fain, NOD, iar printre organizatori e și George Cornilă. Vedeți aici ce
spun despre Bv Bogdan Coșa, Andrei Dósa, Maria Orban, Simona Popescu și Elise
Wilk.
https://matcaliterara.ro/de-ce-este-brasovul-unic/
Răspunsul meu:
BraShow-ul
meu
Pentru
mine Brașovul e unic pentru că aici am întîlnit-o pe iubita mea și aici locuim,
asta pentru că nu poți scoate ardeleanul din Ardeal, chiar dacă într-o perioadă
lucram amîndoi la București, ea la Senat și la Ministerul Învățămîntului, eu –
la Institutul Român de Istorie Recentă. Brașovul e unic pentru că aici am făcut
Revista Tiuk, prima revistă românească on-line de cultură, și CenaKLUb Tiuk,
cenaclul-club al revistei Tiuk, cu care am ajuns la ediția a 182-a. Am făcut
multă vreme cenaclul la Rockstadt (pe. Strada Lucian Blaga, nr. 13), cel mai
drag club de rock din România, care face cel mai tare festival de muzică rock –
Rockstadt Extreme Fest!
La
Brașov se vorbește cea mai frumoasă și cea mai curată limbă română, dar e
firesc și normal asta, doar aici e Prima Școală Românească (școală funcțională
din 1480), un muzeu care se află în clădirea fostei școli, declarată monument
istoric, care trebuie vizitat musai dacă treci prin Brașov. Aici au fost
tipărite primele cărți în limba română de către diaconul Coresi, s-a scris
prima carte de gramatică românească de către Dimitrie Eustatievici (în anul
1757), iar dascălul Costea a tradus primele cărți populare. Am vizitat de mai
multe ori muzeul și de fiecare dată am avut norocul să ne povestească despre
școală și muzeu profesorul erudit Vasile Oltean, un povestitor nemaipomenit.
Brașovul
este unic pentru că numai la Brașov a putut să apară Școala de la Brașov:)). Glumesc
doar în sens că e firesc ca o școală numită „de la Brașov” să apară la Brașov,
dar adevărul e că putea să se formeze oriunde, chiar și-n exil, dacă Gheorghe
Crăciun și Alexandru Mușina ar fi emigrat, să zicem, la Paris sau la Chișinău,
și ar fi fost la fel de activi și inspirați și acolo. Și dacă ar fi descoperit
tineri la fel de talentați precum Caius Dobrescu, Marius Oprea, Simona Popescu
și Andrei Bodiu... Sau ar fi putut să apară la București, unde cei doi mentori
și-au făcut studiile, sau la Tohan ori Budila, unde au lucrat la începuturile
carierei lor didactice...
Brașovul
e unic și pentru că are munte în mijlocul orașului și ești în același timp și
la munte, și-n oraș, și-n pădure, și pe străzile localității urbane, și la
muncă, și-n concediu sau vacanță. Vara e mai răcoare decît în restul țării,
iarna poți practica sporturi de iarnă, te poți distra la schi, la o aruncătură
de băț, în stațiunea turistică Poiana Brașov sau, de ce nu, pe pîrtiile din
Predeal, oraș situat la cea mai mare altitudine din România. E unic și datorită
oamenilor – gospodari, inteligenți, calmi, simpatici, de treabă, cu umor și
destul de glumeți și absurzi (iar mie-mi place la nebunie teatrul absurdului).
Muntele din Brașov se numește Tîmpa, rîulețul – Spurcata. Și orașul – Brașov,
nu spun brașoave (dar s-a numit și Stalin, nume atunci scris pe Tîmpa, din
copaci – Stalin, oribil)! Unica linie de tramvai din Brașov avea numărul... 101
(între timp au desființat-o). Cel mai bine m-am simțit la Brașov imediat după
pandemie, cînd nu aveai dreptul să ieși din orașul tău, deci mă întîlneam doar
cu locuitorii orașului Brașov. Lucrez la o librărie și în perioada aceea am
interacționat doar cu brașoveni și a fost cea mai liniștită, plăcută & fericită
perioadă de cînd lucrez la librărie – și lucrez de aproape 11 ani aici. E unic
și datorită faptului că maidanezii noștri-s urșii, nu cîinii. Locuiesc chiar în
carterul cu urși, Răcădău, care e acasă mai degrabă pentru urși, că e construit
între Carpații Orientali și Carpații Meridionali. Pe vremuri, ne duceam seară
de seară la alergat sau cu bicicletele, și treceam și pe la tomberoanele unde
veneau mereu din munți, să-i vedem și să le dăm biscuiți sau pepeni, ne-am și
împrietenit c-un ursuleț, probabil rămas orfan, că era singur, nu precum
ceilalți ursuleți – cu mamele lor. Într-o seară nu coborîse nici unul – ca
niciodată. M-am întors cu spatele la pădure, îi spuneam Carminei că asta e, nu
mai stăm, s-o fi întîmplat ceva, cînd am simțit o atingere ușoară. Era
ursulețul nostru, care, venind la mine și văzînd că nu-l iau în seamă, și-a
băgat botul în buzunarul unde țineam biscuiții pentru el și și-a luat unul. Cînd
s-au rărit urșii au apărut mistreții, cînd s-au rărit mistreții au apărut
vulpile, noaptea mai urlă lupii – avem di tăti sub Tîmpa.
Comentarii
Trimiteți un comentariu