Alexei Vakulovski, „În gura foametei”
Tata era un artist înnăscut – scria, desena și picta din fragedă copilărie. Sora lui puțin mai mică, cu care am fost dintotdeauna foarte bun prieten, mi-a povestit că așa și-l amintește din copilărie – pe sobă, citind, scriind, desenînd sau pictînd, cu o bucată de pîine în mînă. Erau copiii foametei, tata e născut în 1949, și cei doi frați ai lui – imediat după, iar după cel de-al II-lea Război Mondial în Moldova și Ucraina a fost o foamete generală, absolut îngrozitoare, care scotea animalul din om, părinții ajungeau să-și mănînce copiii și din astea (vezi cartea lui tata, „În gura foametei”, dar și „Pioniera goală” de Mihail Kononov surprinde canibalismul, doar că din blocada Leningradului). Tata a intrat la două facultăți odată, ceea ce în URSS era destul de SF, înțeleg, dar a putut să le urmeze, pentru că la una, Facultatea de Filologie a Universității din Moldova (pe care am absolvit-o și eu, și frate-meu, și mama), a mers la zi, iar la aia de pictură de la Leningrad (Sankt Pete