Nu prea JURnalul mEU, MIHAIL VAKULOVSKI, început pe 24.12.2005, de Crăciun, pe post de porc de tăiat

    „Cît de adaptabilă e firea umană totuşi!”               După ce s-a afirmat ca unul din cei mai buni poeţi ai generaţiei sale, iată că Iulian Fruntaşu debutează şi ca prozator, cu un excelent volum de proză scurtă, „Uneori trebuie să fii prost ca să fii deștept” (Ed. Arc, Chişinău, 2022). O carte 18+ de-adevăratelea, nu doar din cauza limbajului (slobod, fireşte), ci şi a subiectelor, a lipsei totale de limite, a cinismului dus la rang de artă, a ironiei şi a frumuseţii cu care se spun lucruri oribile despre om şi omenire. În prozele scurte ale lui Iulian Fruntaşu naratori sunt personajele, nu scriitorul Iulian Fruntaşu, fost diplomat, director de orfelinat, manager de programe al Fundaţiei Soros, funcţionar internaţional, profesor, autor şi moderator de emisiuni TV etc. Şi toate personajele lui Fruntaşu se află într-un moment crucial, la limită sau peste limită, în situaţii importante, tensionate, com...

„Cortina de fier” de Vesna Goldsworthy (scriitoare de origine sîrbă, stabilită la Londra) e exact ceea ce spune subtitlul romanului – „o poveste de dragoste”. O poveste de dragoste dinainte de 1989 dintre o fată din Estul Europei (nu se menționează țara, fiindcă „toate țările comuniste trebuiau să fie la fel. În definitiv, socialismul era științific, un experiment repetabil”) și un băiat din Vest (Londra), deci interzisă, inimaginabilă şi aproape imposibilă. Fata, Milena, este „fiica lui tata”, un comunist vechi şi înfocat, al doilea om în stat, vicepreședintele țării. Băiatul este un poet irlandez care locuiește la Londra (Jason). Milena este o rebelă de mică, care respinge categoric realitatea în care se trezește, chiar dacă uneori e conştientă că totul e în zadar şi că libertatea ei e mai mult imaginară decît reală („Mă duceam la ceremonia de premiere de la sfîrșitul anului numai pentru că știam că absența mi-ar fi fost observată mult mai tare decît prezența. Nu voiam să duc chi...

„Cititorul din peșteră” e un roman scris de Rui Zink, născut la Lisabona, și începe cu „Călătoria”, iar eu mi-am început călătoria spre Lisabona citindu-l în aer, cum zicea Andrei Gheorghe, sînt în aer cu C ititorul din peșteră ( Humanitas Fiction, traducere de Micaela Ghițescu ) ! Părinții fiind ocupați exclusiv cu divorțul, copilul-protagonist devine membru al unei mici bande de găinari, care furau mărunțișuri în piața din zona cheilor („Toată lumea fură ceva de la cineva: bani, idei, muncă, timp, răbdare, viață chiar. Numai sufletul nu se fură, pentru că el poate fi doar cumpărat (sau, mai bine zis, vîndut ) de către însuși stăpînul său, ceea ce de altfel mulți dintre noi fac cu destulă plăcere și, aș spune eu, la un preț suficient de modic”). O dată, cînd soldații regelui vin să prindă hoții din piață, băiatul se ascunde pe un vapor, care se dovedește a fi corabia nebunilor, echipaj care îl caută, în secret, pe Anibal Lector, o vietate îngrozitoare care are viciul cititului. Băia...

Fernando Pessoa este unul din cei mai cunoscuţi poeţi ai secolului XX, dar portughezul a mai scris şi proză, eseuri şi dramaturgie. Spre bucuria cititorilor români, poetul şi traducătorul Dinu Flămând îngrijeşte la Editura Humanitas Fiction o serie de autor Fernando Pessoa, aşa că după ce a tradus şi publicat cîteva volume splendide de poezie şi proză, acum i-a venit rîndul şi dramaturgiei, adunată în antologia „Marinarul și alte ficțiuni”. Volumul cuprinde o prefaţă foarte consistentă a traducătorului, 13 drame statice, un text teoretic despre dramele statice şi cîteva fragmente de scenarii cinematografice. Precum mulţi alţi poeţi foarte buni, Fernando Pessoa e un teoretician desăvîrşit, care-şi scrie textele după un program, o teorie, o logică. Pentru el, teatrul static e „cel a cărui intrigă dramatică nu o constituie acţiunea – adică un teatru în care marionetele nu doar că nu acţionează, fiindcă nici nu se mişcă şi nici nu vorbesc despre ceva care implică mişcare, dar ...

Pe 24 februarie 2026 am participat la întîlnirea din Chișinău a Premiilor Revistei Timpul din România, ediția din Republica Moldova, unde cea mai recentă carte a mea, „Viața mai pe scurt”, a primit premiul pentru cea mai curajoasă și mai bună carte de poezie. Evenimentul a cuprins foarte multe povești emoționante, iar cel mai impresionant și mai fierbinte a fost, de departe, cazul scriitoarei ucrainene Oksana Stomina, care a promis organizatorilor că va veni la evenimentul din Chișinău, unde și-ar fi văzut pentru prima oară cartea ei, tradusă (de Mihaela Herbil) și publicată prima oară în română, „Înainte de zori. Un altfel de jurnal al rezistenței ucrainene. Poezie și proză scurtă”, apărută la editura clujeană Școala Ardeleană. N-a mai ajuns pentru că soțul ei, captiv la ruși chiar de la începutul războiului, din 2022, deci de patru ani, era pe lista prizonierilor care urmau să fie schimbați pe 24 februarie, adică în această zi. Ce fericire – soțul eliberat, premiu internațional, ca...

  „Sînt un om format în cenaclu şi care îşi trăieşte viaţa în cenaclu” , interviu cu Mircea Cărtărescu   (Din „Portret de grup cu „generaţia optzeci” (Poezia)” de Mihail Vakulovski, Tracus Arte)   Mihail Vakulovski: Domnule Mircea Cărtărescu, sînteţi un scriitor care acordă mare atenţie vîrstelor, mai ales adolescenţei. Ce vă amintiţi cel mai des din copilărie şi cum îl vedeţi acum pe copilul Mircea Cărtărescu? Mircea Cărtărescu: Amintirile mele sînt mai curînd construite decît rememorate. Probabil că este ceva mai adînc decît amintirile propriu-zise, care formează fundaţia construcţiilor mele, probabil nişte lucruri uitate, nişte arhe-amintiri sau arhi-amintiri, la care nu am acces decît prin construcţii ulterioare. Practic, foarte puţine lucruri din ceea ce povestesc eu în scrierile mele, în proză sau în versuri s-au petrecut cu adevărat, dar ele s-ar fi putut petrece. Deci, sînt adevăruri regîndite, reconstruite, refăcute pe baza unor structuri interioare. ...