Nu prea JURnalul mEU, MIHAIL VAKULOVSKI, început pe 24.12.2005, de Crăciun, pe post de porc de tăiat

  Ceva de vis!               „Acel ceva” e ultima carte de poezie a lui Czesław Miłosz (apărută la noi la Editura Tracus Arte, în minunata traducere a lui Constantin Geambaşu), scrisă la bătrînețe, cum a fost creată și opera poetică a lui Kavafis. Czesław Miłosz are „acel ceva” care te prinde (sau probabil că pe alții îi respinge, deși nu văd ce-ar putea declanșa asta, doar poate invidia) din prima. Are și stil („Falsitatea sentimentelor se resimte în falsitatea rostirii. / Prețuiesc prea mult stilul pentru a risca”), și știința scrierii, dar acel ceva al lui e substanța. O poezie care conține, spune, transmite foarte mult(e), care te pune pe gînduri, te face să oprești clipa și să-ți amintești, să meditezi, să recitești. Poți să recitești primul poem al cărții, cel care îi dă titlul, de mai multe ori – și trebuie să faci exercițiul ăsta, nu numai fiindcă e foarte bun, ci și pentru că e un poem manifest, un poem care te ...

               Înăuntru – afară e o temă foarte generoasă. Poți fi înăuntru sau în afară în mai multe feluri, poți fi înăuntru sau în afară și din punct de vedere psihic, și din punct de vedere fizic, iar unde e înăuntru pentru cineva, pentru altcineva poate fi chiar în afară. Omul fiind sub vremi dintotdeauna, uneori social-politicul îi scoate pe toți în afară, în afara localității natale, în afara zonei de confort, în afara vieții uneori. Mi se pare extraordinar momentul de durere și disperare prins de Nicolai Lilin în „Educaţie siberiană”, roman ecranizat la Hollywood, cînd se întîlnesc două trenuri venind din direcții opuse și toți oamenii din ele plîng în hohote. Unii sînt luați cu forța din Siberia și deportați în Moldova/Transnistria, ceilalți sînt ridicați din Moldova și deportați în Siberia, pentru fiecare om în parte fiind cum nu se poate mai cumplit, cînd s-ar fi putut întîmpla să fie pentru fiecare cît de bine se poate – și ast...

                                a fost nevoie de un poet ca să înceapă Revoluția     a fost nevoie de un poet să înceapă Revoluția română a fost nevoie de un poet ca România să scape de Ceaușescu a fost nevoie de un poet ca românii să scape de comunism a fost nevoie de Ion Monoran să scăpăm de nebunie                                                                            dragă poezie   în decembrie 1989 poetul Ion Monoran a oprit tramvaiele din...

  De ziua bunicii, cîteva fragmente și cu ea din „Tata mă citeşte şi după moarte (poVeste 18 + despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice)”: „Eu merg, furios şi frustrat, tăiat cu foarfeca pînă la carne, la bunica, vorba lui Grişca Vieru: „Vine toamna de albiţă, plec şi eu din grădiniţă”. Bunica e cel mai bun om din lume. Îmi spune poveşti pe care nu le ştie nimeni altcineva şi de fiecare dată cînd mă duc la ei mai întîi îmi face cele mai gustoase gogoşi, pe care le mănînc cu dulceaţă de care vreau eu sau cu miere şi cu lapte sau compot. Nu, nu-i spun că m-a tăiat proasta aia de educatoare, că mă lasă, ca altădată, cu bunicu’ şi dispare o vreme. Iar bunicul nu ştie poveştile bunicii şi-mi povesteşte întîmplări cu bunicu-so cînd era el mic, despre tata cînd era mic – nici nu cred că tata a fost vreodată… mic. Şi că tata e un om foarte inteligent, deştept şi deosebit, dar seamănă cu bunicu-so – e un zăpăcit. Străbunicu-so era un om foarte bogat şi le-a făcut...

  Dumitru Crudu „Tu și alte femei” Editura Cartier (fragmentiuk) Beatrice era singură la masa aia de lângă fereastră, iar eu eram singur de un an de zile, dacă nu punem la socoteală și noaptea cu găgăuzoaica aia voluptuoasă, dar eu zic să n-o punem la socoteală, pentru că a fost doar o singură noapte. Silviu, nepotul poetului Emilian Bucov, m-a adus în barul ăsta. Acolo, mi-a spus pe Ștefan cel Mare, înainte de a o cârni la deal, o să putem agăța câte fete o să vrem. La doi pași de barul ăla de pe Mateevici, pe Silviu l-a zbârnâit nevastă-sa, care urla în telefon că s-a răsturnat de pe scaun și și-a rupt mâna, iar el dracu’ știe pe unde umblă. Vin cu salvarea acasă, a potolit-o Silviu, și l-a țârâit la Spitalul de Urgențe pe un medic cunoscut, iar eu am rămas cu el până a urcat în ambulanță, eu, care de un an de zile eram singur. Beatrice era singura femeie din bar, singură, la masa de lângă geam în care i se scurgea imaginea ei vaporoasă, iar eu eram singurul client î...