Nu prea JURnalul mEU, MIHAIL VAKULOVSKI, început pe 24.12.2005, de Crăciun, pe post de porc de tăiat

 Jovi Ene a gîndit - pentru  https://filme-carti.ro/ - o anchetă despre cum s-au chinuit scriitorii în pandemie, la care m-a invitat şi pe mine să povestesc:  https://filme-carti.ro/interviu-2/scriitor-in-pandemie-mihail-vakulovski-88893/   1. Care sunt impresiile tale (la rece) despre anul 2020, cum te-a schimbat, dacă a făcut-o, pe plan personal? Cum a influențat pandemia felul în care ai scris și ai trăit ultimele 12 luni, din punct de vedere literar? 2020 rămîne anul pandemiei (care încă nu s-a terminat!), anul în care toată lumea a fost – o perioadă – în carantină, în „izolare forţată”, cum spune exact titlul unei cărţi de la CDPL, compusă din jurnale din perioada carantinei. Toţi oamenii de pe planetă au stat în case, crezînd c-aşa vom scăpa de Covid 19. Noi am respectat toate sfaturile medicilor şi în toată perioada carantinei (25 martie – 15 mai 2020) am ieşit din apartament doar de cîteva ori, pentru a cumpăra cele necesare din ultimul – cel mai îndepărtat – hipermarket d

  „Am cultivat modestia şi sinceritatea, demnitatea şi seriozitatea…”   Domnule Liviu Ioan Stoiciu, sînteţi un caz aparte şi în interiorul generaţiei „optzeci”, care e foarte numeroasă şi – prin urmare – deosebit de pestriţă. Chiar mi-e foarte interesant să aflu cum aţi început să scrieţi, întrebare ce inevitabil trage după sine alta: cînd aţi început să scrieţi poezie? Şi ultima parte a acestei prime întrebări vine tot din curiozitate: în ce împrejurări aţi scris prima poezie de care vă amintiţi şi ce stare a produs asta asupra dumneavoastră? Cum şi cînd şi în ce împrejurări am început să scriu versuri… Crezi că mai ţin minte? Casa mea părintească, pînă să împlinesc eu 15 ani (pînă în 1965), era legată de un canton CFR (Halta Adjudu Vechi, la 2 kilometri de comuna Adjudu Vechi şi la 4 kilometri de oraşul Adjud, cam pe la mijlocul distanţei Bucureşti – Suceava), o locuinţă de serviciu în care tatăl meu, ceferist (şef de întreţinere la Linii 4 Bacău, Regionala Iaşi) era obligat să

                     Există umor, umor englezesc (cam negru), umor rusesc (şi mai negru, dar şi cinic) şi – iată – umor moldov’nesc. Cel din urmă a fost reprezentat multă vreme de Planeta Moldova, excelent grup format din scriitorul Mitoş Micleuşanu şi vărul său Florin Braghiş. Tip de umor reînviat, iată, de Sergiu Bezniţchi şi Igor Guzun în cartea „ π cuvînt. Jocurile foamei de cuvinte. Culegere de cuvinte şi sensuri încrucişate ” (Urma ta, Chişinău, 2020). Doi oameni foarte talentaţi, cu mult umor, dar şi cunoştinţe, care s-au hotărît, probabil la un pahar de vin bun, să ne distrăm şi noi, nu numai ei („Este sănătos să alegi vin-de-care face inima iubitoare”). Deşi e o carte umoristică, hedonistă, publicul e avertizat încă din titlu („π cuvînt”) că va pierde multe glume dacă n-a învăţat bine la şcoală sau dacă nu ştie cîteva limbi străine. Cei care nu ştiu rusa sau engleza au de pierdut la aluziile şi jocurile de cuvinte ruseşti şi englezeşti, dar – per total – o să se distreze toată

  Ultimul poem de dragoste în grădina de trandafir   În cumpănă cu-atît de grele vremuri Voi spune-acum ce simt, nu ce ne-nvaţă: Bătrînii-au suferit de te cutremuri; Noi, tinerii, trăi-vom altă viaţă. (Shakespeare – Regele Lear)     În grădina de trandafir a spitalului, printre bucăţi de memorie veselă şi tablete aruncate ai descoperit (dar vezi, numeşte exact!) legea deplasării în roiuri a popoarelor vechi, – astfel de rămăşiţe prohibite din care se vor hrăni într-o zi noile culturi... Ai privit-o un timp, ai ascultat-o atentă şi fără prea multă grabă, şi dată fiind inteligenţa ta şi posibilitatea rapidă de adaptare ai înţeles: – Uite-l, a venit chiar el, adevărul tras odată de păr şi căzut acum în dizgraţie. (Stop! Înapoi! Mărturiseşte întîi ruşinea zilnică din copilărie: „Mama şi tata erau complexaţi dimineaţa şi mult prea neruşinaţi înspre seară (multă lume aştepta atunci războiul!) şi tocmai de aceea au hotărît (dată fiind in