Nu prea JURnalul mEU, MIHAIL VAKULOVSKI, început pe 24.12.2005, de Crăciun, pe post de porc de tăiat

            „O vară cu Isidor” de Veronica D. Niculescu este „o poveste despre prietenie, libertate şi visuri”, cum spune chiar scriitoarea la sfîrşitul cărţii. O carte pentru copiii de toate vîrstele, compusă din trei părţi: prima parte, „O introducere”, e din prezent şi e un fel de încheiere, încît, după ce termini povestea, simţi nevoia să mai citeşti o dată introducerea. A doua parte e povestea despre prietenia între o fetiţă de 13 ani din Bucureşti şi un condor de 40 de la Zoo Băneasa. A treia parte are loc la şapte ani după acea vară cu Isidor, cînd fetiţa se întoarce la vila din Sinaia (unde s-a ascuns cu Isidor), acum în calitate de cîştigătoare a unui concurs de fotografie, şi nimereşte exact în camera din poveste. Şi cartea Veronicăi D. Niculescu, şi povestea Serenei pornesc de la o ştire: într-o grădină zoo, după ce a murit un cimpanzeu, cel mai bătrîn locatar a devenit un condor. După vizita la grădina zoologică, unde-l vede şi fotografiază pe Isidor, fetiţa îşi

„Trei lucruri în lume dacă nu sînt foarte bune, nu sînt bune: poezia, vinul roşu şi pepenele verde” „Huston, Huston, mă auzi?” Domnule Florin Iaru, scriaţi cu ironie şi... în acelaşi poem pe care l-am citat, Stop cadru la Huston: „rechem dulce tinerii mei ani”. Acum, după aproape douăzeci de ani, aţi devenit un pic mai serios sau, să zicem, mai puţin ironic? Nu, cred că sînt mai ironic acuma. Atunci era un soi de grabă sau de disperare de a ajunge repede la un rezultat. Cînd eşti foarte tînăr ai multe proiecte în cap şi nu eşti sigur de nimic. Eşti colţuros, eşti pătrăţos, eşti întors pe dos şi încerci foarte multe, că eşti în grădina potecilor care se bifurcă. Există o febrilitate a tinereţii de a căuta gloria, de a obţine succesul, de a ajunge la notorietate. Probabil că perioada aceea cînd am scris versurile acestea, de fapt asta s-a întîmplat acum 11 ani, consideram că deja am început să-mbătrînesc. Şi întotdeauna am privit tinereţea, cel puţin tinereţea mea, ca pe o ne

(Foto: Cosmin Bumbuţ) O mică antologie de poezie scrisă de Florin IARU, făcută pentru trilogia 80-istă "Portret de grup cu generaţia optzeci", care e şi teza mea de doctorat. Diseară voi publica şi interviul. Lectură plăcută!  Aer cu diamante Ea era atît de frumoasă încît vechiul pensionar se porni să roadă tapiţeria scaunului pe care ea a stat. În iarna curată, fără zăpadă maşina uscată încercă s-o ardă. Dar ea de mult coborîse cînd s-a auzit înghiţitura. Şoferii mestecaţi au plîns pe volanul păpat căci ea nu putea fi ajunsă. În schimb era atît de frumoasă încît şi cîinii haleau asfaltul de sub tălpile ei. Atunci portarul îşi înghiţi decoraţiile cînd ea intră în casa fără nume iar mecanicul sparse în dinţi cheia franceză şi cablul ascensorului ce-o purtă la ultimul etaj. Paraliticul cu bene-merenti începu să clefăie clanţa inutilă şi broasca goală prin care nu putea curge un cărucior de lux. Ei cu toţii