Postări

Se afișează postări din iunie, 2020

Despre Emilian Galaicu-Păun, în "Portret de grup cu generaţia 80" (Tracus Arte)

Lumina proprie lui Emilian Galaicu-Păun sau Despre poezia ca evantai     „Ca să fiţi la curent:  eu sînt cel care bagă   două degete-n priză”   „ca să fiţi la curent:  eu sînt cel care bagă acum două degete-n priză”                 Chiar aşa! Orice ar face Emilian Galaicu-Păun, trebuie să sară scîntei, de parcă acesta chiar ar fi conectat la reţeaua electrică. În scris, Emilian Galaicu-Păun, numit (în scris) şi Em. G(a)-P(e), a încercat totul: proză, critică, teatru, teorie, jurnal, pînă la urmă rămînînd ce-a fost: poet. Verdictul: poet; dar pînă a ajunge aici e o cale destul de lungă. În comparaţie cu „optzeciştii” formaţi în România, Galaicu-Păun a debutat foarte devreme, dat fiind că situaţia scriitorului în fosta URSS era cu totul alta, apoi Emilian Galaicu-Păun e fiu de scriitori şi, deci, multe dintre secretele profesiei îi erau familiare (şi familiale) şi nu mai trebuiau re-descoperite ca în cazul majorităţii scriitorilor „optzecişti”. La 22 de ani Emilian Ga
KINO / Victor Ţoi (traducere de Mihail Vakulovski) Război   Arată-mi oameni care au încredere în ziua de mîine, Desenează-mi portretele celor care au murit pe calea aceasta. Arată-mi unul care a supravieţuit, iar ceilalţi au decedat, Dar cineva trebuie să fie uşa, Cineva – lacătul, iar cineva – cheia care descuie acest lacăt. Pămînt. Cer. Între Pămînt şi Cer e Război! Şi oriunde te-ai duce, Orice ai face – Între Pămînt şi Cer e Război! Undeva trăiesc oameni pentru care există şi zi şi noapte, Undeva trăiesc oameni care au fii şi fiice, Undeva trăiesc oameni pentru care teoria e adevărată. Dar cineva va deveni zid, cineva – umărul Sub care va tremura zidul. Pămînt. Cer. Între Pămînt şi Cer e Război! Şi oriunde te-ai duce, Orice ai face – Între Pămînt şi Cer e Război! Încuie uşa după ce plec Ei spun că nu au dreptul să rişte, Pentru că ei au case, în case arde lumina. Iar eu nici nu ştiu cine are dreptate, Pe mine m