Interviu cu Simona POPESCU, realizat de Mihail Vakulovski
„Poezia mea e un raport între mine şi „poezia” neaşteptată a lumii” Dragă Simona Popescu, scriaţi, în Juventus , „vezi figuri necunoscute şi brusc te bucuri şi-ai vrea să le-opreşti”. Vi s-a întîmplat vreodată să opriţi, aşa, pur şi simplu, un necunoscut? Nu, nu deranjez pe nimeni, chiar dacă aş vrea s-o fac. Dar mi se întîmplă uneori, pe stradă, de pildă, să mă iau după cîte un personaj „de-al meu”. Mă opresc, îmi fac de lucru în jurul lui şi trag cu urechea, îl studiez. Nu pentru literatura mea, că nu scriu literatură cu personaje. Mă atrag, pur şi simplu, unele fiinţe în felul în care te atrage o carte necunoscută, cu titlu special (de cele mai multe ori, dacă o deschizi, cartea te dezamăgeşte). Mi s-a întîmplat să vreau să opresc pe cîte cineva şi, uneori, fără cel mai mic efort din partea mea, s-a întîmplat să vină el (ea) singur(ă) la mine, habar n-am datorită căror „forţe”. Uite, de exemplu, atrag copii şi nebuni. Odată aş fi vrut s-o opresc pe-o femeie îmbrăcată cu mu