„Acasă, pe drum: 4 ani teleleu”
„Acasă, pe drum: 4 ani teleleu” de Elena
Stancu şi Cosmin Bumbuț este o carte-eveniment, unică, excepţională din toate
punctele de vedere, un exemplu de profesionalism, un album de artă şi o lecţie
de viaţă şi de istorie. Autorii cărţii au o poveste de dragoste, de viaţă şi
profesională foarte interesantă şi intensă, fiecare fotografie şi text are propriile
istorii, fiecare dintre ele – cît pentru un roman ca „Război şi pace”. Elena
Stancu şi Cosmin Bumbuț erau jurnalişti de mare succes, cu cariere asigurate,
salarii babane, dar ambii erau agasaţi de agitaţia în care trăiau la locul de
muncă din Bucureşti, de hegemonia publicităţii în faţa reportajului şi a
materialelor de cultură, de lipsa timpului liber pentru ei. Aşa că, atunci cînd
au cîştigat o bursă de jurnalism, au hotărît să vîndă totul, să se mute într-o
autorulotă în care să trăiască şi cu care să circule prin România pentru a
lucra pe îndelete şi la firul ierbii la proiectele care-i interesează, care
contează. Această copleşitoare bijuterie de carte-album e rodul muncii lor de 4
ani, de cînd locuiesc pe drumuri, teleleu, în comunităţile celor mai săraci şi
oropsiţi români din România zilelor noastre. Reportajele sunt despre violenţa
în familie, despre cum părinţii din familii sărace îi educă pe copiii lor
agresîndu-i fizic şi psihic, despre cum soţii îşi omoară soţiile în bătaie – la
propriu, despre cum sărăcia şi lipsa educaţiei te duc la puşcărie, despre viaţa
copiilor cu boli rare, despre învăţătorii şi profesorii care-i ajută să se
descurce cît de cît în viaţă, despre copiii străzii, care se droghează şi
mănîncă din tomberoane, despre copiii analfabeţi cu părinţi analfabeţi, despre
familia ultimului căldărar, care e nevoit să se ducă din cînd în cînd la cerşit
în Franţa, că în ţară nu mai are comenzi, despre fetele bătute de părinţi, care
fug de acasă şi ajung să se prostitueze, despre copiii de la centrele de
reeducare şi despre jignirile pe care trebuie să le suporte din partea
societăţii şi ale poliţiştilor... Situaţii mult prea dure chiar şi pentru
ştirile de la ora 5, o Românie paralelă, de care nu aveam habar. Chiar şi
atunci cînd cei doi jurnalişti se întîlnesc cu prietenii lor la vreun festival
de film sau muzical, aceştia nu pot să nu se gîndească la acea Românie mai
degrabă underground decît… profundă: „Seara mergem la concerte şi ne simţim
straniu în spaţiul acesta plin de tinereţe, cu fete frumoase în rochii cochete,
bocanci coloraţi, bărbaţi cu bărbi îngrijite şi tunsori extravagante. Berea
costă opt lei, o porţie de mîncare 20 şi ceva de lei, iar un pahar de vin 21 de
lei; toată lumea consumă şi nu e nimic rău în asta, dar noi venim din Bistriţa,
unde familiile cu opt copii n-au bani de rechizite, din Satu Mare, unde tinerii
fără adăpost mănîncă din gunoi, şi nu are cum să nu te uluiască acest contrast,
nu ai cum să nu te întrebi cum pot cele două Românii să trăiască împreună fără
să se cunoască una pe alta”…
Aceste reportaje înspăimîntătoare
sunt atît de bine scrise şi atît de bine prinse în fotografii, încît le citeşti
ca pe ficţiune şi neapărat te întorci şi la partea foto, să vezi personajele şi
să înţelegi că oamenii aceştia, totuşi, există, problemele lor sunt reale şi
nu-s doar problemele lor, ci şi ale societăţii în care trăim. Noroc că
reportajele sunt intercalate de poveştile despre relaţia lor şi despre
călătoriile pe care le fac, mai mult de nevoie, pentru că iarna e prea frig în
România şi se duc ba în Turcia, ba în Grecia, ba în Cuba, unde, la fel, nu pot
să nu observe viaţa socială de acolo, mai ales din Cuba, unde înainte
magazinele erau goale din cauza socialismului, iar acum sunt goale din cauza
capitalismului. Despre ce cred părinţii lor despre viaţa lor, despre locurile
unde se opresc să doarmă, de la Vama Veche la Corcova ultimului căldărar sau
casa lui Attila Bartis (p. 281), fragment savuros, demn de romanele lui Gabriel
Garcia Marquez sau Mo Yan.
O
carte extraordinară şi excepţională pe care v-o recomand cu insistenţă, la fel
de entuziasmat ca Mircea Cărtărescu, care spune pe coperta a IV-a că o
consideră „un document teribil de impresionant
şi-o operă de artă admirabilă. Elena şi Cosmin sunt eroii mei. Rareori am
admirat, am respectat şi-am invidiat mai mult pe cineva. Spre deosebire de noi
toţi, visători și exploratori de birou, ei au avut curajul să renunţe la o
viață comodă, cu salarii mari și cariera asigurată, ca să plece într-o aventură
pe care noi, ceilalți, nu ne-o putem imagina decât în romane sau în filme.
Viața lor de-a lungul ultimilor ani, când au luat-o teleleu prin lume într-o
rulotă de cinci metri pătrați, în care-au trăit, s-au iubit, au scris, au
fotografiat și-au suferit împreună, ni se pare o fantastică ficțiune, când în
realitate noi suntem cei fictivi”. O carte care, după ce va fi tradusă,
va fi citită precum cărţile Svetlanei Aleksievici!
Comentarii
Trimiteți un comentariu