„Grazia”
„Grazia”
Romanul „Grazia” e ultima carte
publicată de poetul Mircea Țuglea, care a dat bun de tipar seara, iar a doua zi
a aflat toată ţara de tragica întîmplare – marea a cerut iar tribut sau, cum a
spus chiar Mircea într-un text, „ce colocvii ale tinerilor scriitori trebuie că
se desfăşoară acum în ceruri!” Ori cum prezice chiar în acest roman de
dragoste, într-o scenă în care iubita personajului narator îl caută şi îl
strigă pe plajă, „dar eu nu voi mai fi (…) nu voi fi decît prin cuvintele mele”…
„Grazia” e o matrioşcă alcătuită din
patru părţi-poveşti de dragoste, părţi intitulate cu nume de fete: Iulia,
Cezara, Alina şi Rosa, nimeni altele decît iubitele, din perioade diferite, ale
naratorului. Roman în care toate se întrepătrund şi se încalecă şi se amestecă
– deliberat, fireşte: epocile, personajele cu personalităţile (literare şi
politice), dar şi între ele (fiecare fată care dă numele părţilor
conţinîndu-le, cumva, şi pe celelalte), socialul cu intimul, istoricul cu
eroticul. Romanul începe în 1997, la Viena, cu povestea de dragoste între
personajul narator şi Iulia, studentă la medicină, asistentă la un cabinet
ginecologic, româncă şi ea. Istorie în care apare şi Mişu Eminovici (şi se
inventase deja şi facebook-ul, şi apăruse şi moneda Euro), căruia-i spune
direct că nu are nici o şansă cu versurile sale – n-o să i le publice nimeni. Şi
pe Cezara a cunoscut-o tot la un chef, ca pe Iulia, doar că la Grozăveşti, unde
în buticul lu’ frate-so vine Petre Roman să schimbe valută, oraş în care
minerii sparg vitrinele şi în care studenţii de la Litere din Constanţa merg la
cursurile profesorilor de la Litere Bucureşti (dar îşi susţin examenele tot la
Constanţa). Cu Alina a fost cînd Raţiu a devenit preşedinte, ea – lipoveancă,
în anul I la filo, el – acum în ultimul an, dar şi-n primii ani de profesorat.
După nişte întîlniri MISA, o ridică în aer, dormindă, doar cu privirea. Dacă-n
primele trei relaţii-părţi pătrunderile sunt ca-n filmele pentru adulţi, în
partea a IV-a „se pătrund în minte” (probabil că de la expresia „a te fute cu
mintea”, ca la Vladimir Sorokin). Ăştia doi pot intra unul în mintea celuilalt,
dar şi-n trupul celorlalţi care pot face asta, de la pisici la Nicolae şi Elena
Ceauşescu. Venind din Italia (ei, de la o conferinţă de-a lui, la care au fost
în sală şi Houellebecq & Kadare) spre Constanţa, prin Cluj, ca să se
însoare (ea e gravidă), îi ia un TIR, în care mai erau Ceauşeştii, care şi ei
puteau intra în mintea altora. Cînd i-au oprit soldaţii, erau în mintea
moşilor, care au refuzat să se întoarcă în trupurile lor, aşa că în faţa
tribunalului militar au ajuns trupurile Ceauşeştilor cu minţile tinerilor
îndrăgostiţi care urmau să se căsătorească. Nunta lor – executarea, iar urmarea
– cartea asta tare bine gîndită.
Mircea Țuglea, „Grazia”, Polirom, 2017
Comentarii
Trimiteți un comentariu