De ziua lui Liviu Antonesei (LA MULŢI ANI!), am făcut o selecţie din poeziile sale:

 

Liviu Antonesei

 

 Night-life

 

Iese noaptea ca un picior de femeie

de sub cearşaful strălucitor.

 

Mîna mea o cuprinde şi ochii

se întunecă miopi şi pustii.

 

Luna şi luceafărul de seară –

doi sîni inegali –

palpită pe bolta cerească.

 

O clipă – Moartea se îndepărtează.

O clipă – Orion scapă Scorpiei ucigaşe.

O clipă – prefer pe Matisse lui Van Gogh.

O clipă – exist în tăcere.

 

Dar se apropie visul orgasmic şi

dimineaţa – repetată explozie a lucidităţii! –

îşi insinuează faldurile vagabonde între

zidurile Oraşului.

 

Mai bine Moartea.

 

 

***

 

Noaptea – pe străzile reci şi lucioase.

 

Dacă mă întîlneşti singur şi grăbit

înseamnă că mă caută din nou ipocrita

Doamnă şi încerc să-i amintesc căile

pe fîşia de asfalt şi să deşir funia

groasă de cînepă neagră, de rafie

manileză, de…

 

Atunci – să nu mă opreşti.

 

 

Amintire din copilărie

 

Străzi de la marginea urbei – măr între geamuri,

iarna; printr-o retorică nordică, printr-un joc

îndepărtat cu suprafeţele – numai aşa

exasperarea-şi asumă un chip impersonal,

o mască perfectă.

Într-o dimineaţă senină şi rece, spălarea

                                                                   pe mîini –

dar vina nu este o pată de astăzi, nici o

culoare abstractă întinsă pe pînză, o pînză

despre care pictorul se preface a nu şti nimic.

Ca un vierme de măr, îndoiala!

Cel care a tăcut, el, să mai tacă. Dar ce să

facem cu el, ce să facem? Marginile lucrurilor

sînt vinete – strălucesc în lumina rece ca o rază

necunoscută, ca un lichid renăscut

dinlăuntru.

 

 

Mai, apoi iunie…

 

Într-o dimineaţă de mai,

să visezi paradisul în bucătăria

din apartamentul treizeci.

Cristal întunecat de lumină.

 

  

După…

 

După ce beau şi după ce dorm şi după ce mă trezesc –

totul e foarte bine. Lucrurile se îndepărtează şi se

luminează de o aură necunoscută.

Un enorm zid de sticlă ne desparte şi o tăcere

şi un sentiment confortabil al singurătăţii.

 

- Prietene, încetează chiar în clipa aceasta să te prefaci

pentru ei. Nu e cinstit, nu e în regulă, nu e O.K.

 

O tăcere ca un pahar de lapte rece. O cetăţenie universală.

 

(mă bălăcesc în apele voalate ale îndepărtării)

 

Salcîmii se scutură, apa rîului seacă, înfloresc

                                                                               Lumînările

şi castanii. Şi mie nu-mi pasă de nimic.

 

 

Ars amatoria

 

Falangele mării galvanizînd găurile memoriei;

Spaţiul poemului se umple de viaţă, respiră,

Palpită, oscilează ca o inimă obosită.

 

Pînză pe ape, tăcerea se desparte în două

fîşii de mătase – pe acolo vom trece

                                   noi, pe acolo vom trece!  

 

Ceasornicul travestit îşi începe marea

călătorie în zori.

 

Din adîncurile verzi, din scîncetul unei

femei neştiute, doar rîsul ei vesel spejur.

Doar o părere. Doar jumătatea unei păreri –

frumoase buze căutînd adevărul.

 

A trăi, a iubi, a muri – fascinaţia

infinitivelor, teroarea umedă a infinitului.

 

Ei, da! Nemuritor şi rece, Ehei!

 

 

Mitologie. Eu şi Valeriu Gherghel salvînd

pescăruşul pentru Andreea Ioana

 

Astă-vară, noi am găsit pescăruşul căzut între stînci,

noi l-am salvat. Eu şi Valeriu Gherghel i-am curăţat aripile

de nisip, pietricele şi ierburi de mare.

Noi l-am culcat pe faleză, în paie, noi am suflat ceasuri

întregi peste penele sale,

noi ne-am rugat pentru el.

 

A doua zi, către prînz, s-a ridicat deasupra noastră,

în cercuri largi, tot mai largi, şi a zburat

înspre mare.

Ne-am lăudat iubitelor noastre, copiilor şi prietenilor noştri

noi mult ne-am fălit.

Aşa am intervenit noi împotriva legii selecţiei vieţuitoarelor

de pe planeta pămînt. Am dormit fericiţi.

Am băut, am iubit, am murit.

 

Peste veacuri şi veacuri, rasa cea nouă a invadat mările

şi uscatul – uriaşi, albi, cu deschiderea aripilor

de treizeci de metri; stăpîni ai Universului,

nimic nu le sta împotrivă, moartea, ea însăşi,

speriată fugea...

 

Obicei curios: la orele cinci după-amiază,

se închină la doi zei de marmură albă, zei pitici,

golaşi, fără aripi, care, odată,

pe o plajă pustie...

Am relatat totul. Am relatat cu precizie totul. Şi nu ne e

teamă.

 

  

Dispariţia. Cîntec

 

Frig pe dinafară, pe dinăuntru frig –

eu jupuitul dansez

în frigul lumii.

 

Mă prinzi ca-ntr-o găoace protectoare –

ciudată simbioză

de spital.

 

Dar te-ai dus cum pleacă gnomii

pe-ngheţatele ogoare.

 

Flacăra nu se mai vede –

văgăuna-ntre picioare.

Şi bobocul. Doar bobocul

de cristal, în amurg,

încet, se pierde.

 


Interogaţia infinită. Varianta aluzivă

 

Cine-o limbă

atît de dulce

peste...

o să-ţi culce?

 

 

 Poemul pe care nu voiam să-l scriu

 

                                   O amintire din Khayamm

 

Unde dragoste nu mai e

nu mai de ales decît

între sinucidere

şi cinism.

 

Întîmplător, sînt încă în viaţă.

 

Beau vinul aspru, aleg o femeie

şi i-o dau la muie.

Nu prea des –

cît să nu-mi înflorească vulcanii

absurzi, noroioşi,

pe faţă !

 

 

Gelos sînt pe toată lumea. Romance

 

Gelos sînt

gelos sînt

gelos sînt pe toată lumea

ce-a văzut buricul.

Chiar şi dacă

chiar şi dacă

chiar şi dacă numa’ eu

ţi-am privit lindicul.

 

Eu la plajă nu

eu la plajă nu

eu la plajă nu te duc

să-ţi vadă buricul.

Chiar şi dacă

chiar şi dacă

chiar şi dacă numa’ eu

îţi ating lindicul.

 

Eu în apă nu

eu în apă nu

eu în apă nu te las

să-ţi ude buricul.

Chiar şi dacă

chiar şi dacă

chiar şi dacă numa’ eu

îţi inund lindicul.

 

Eu la soare nu

eu la soare nu

eu la soare nu te-oi duce

să-ţi ardă buricul.

Chiar şi dacă

chiar şi dacă

chiar şi dacă numa’ eu

îţi ating lindicul.

 

Eu în iarbă nu

eu în iarbă nu

eu în iarbă nu-ţi dau voie

să-ţi gîdili buricul.

Chiar şi dacă

chiar şi dacă

chiar şi dacă numa’ eu

cutremur lindicul.

 

Chiar şi dacă numa’

chiar şi dacă numa’

chiar şi dacă numa’ eu

cutremur lindicul!

 

 

Bocet. Romance

 

Buimac sînt – şi sînt năuc

unde oare-o să mă duc ?

Unde oare-o să mă duc ?

Într-o scorbură de nuc.

Năuc sînt – şi sînt buimac

dup-al ielei dulce crac

dup-al ielei dulce crac.

 

Haihui plec spre văgăună

pe sub condurul de lună

pe sub condurul de lună.

Haihui plec spre ombilic

şi spre veselul lindic

şi spre veselul lindic.

 

Buimac sînt – şi sînt năuc

unde oare-o să mă duc ?

Unde oare-o să mă duc ?

Într-o scorbură de nuc.

Năuc sînt – şi sînt nebun

cracii ielei nu au drum

cracii ielei nu au drum.

 

Viaţa mi se scurge tristă

făr’ a dragei dulce pizdă

făr’ a dragei dulce pizdă.

Tristă viaţa mi se scurge

nostalgia mă străpunge

nostalgia mă străpunge.

 

Buimac sînt – şi sînt năuc

unde oare-o să mă duc ?

Unde oare-o să mă duc ?

Într-o scorbură de nuc.

Năuc sînt – şi sînt buimac

într-o pieliţă de drac.

Într-o pieliţă de drac

dup-al ielei dulce crac

dup-al ielei dulce crac

într-o pieliţă de drac

dup-al ielei dulce crac.

 

 

Du-te moarte. Romance

 

Nu-i doresc, nu-i doresc

la nimenea,

nu-i doresc la nimenea

s-aibă soarta

s-aibă soarta

s-aibă soarta mea.

 

Nimănui eu, nimănui eu

nu-i urez

nimănui eu nu-i urez

să rămînă

să rămînă

să rămînă ca şi mine huhurez.

 

Eu la nime’, eu la nime’

nu-i doresc

eu la nime’ nu-i doresc

să rostească

să rostească

să rostească vreodată te iubesc.

 

Îmi ajunge, îmi ajunge

numa’ mie

îmi ajunge numa’ mie

viaţa asta

viaţa asta

viaţa asta în pustie.

 

Du-te moarte, du-te moarte

dracului

du-te moarte dracului

fiin’că eu

fiin’că eu

fiin’că eu umblu haihui.

 

Te du moarte, te du moarte

la naiba

te du moarte la naiba

fiin’că nu eşti

fiin’că nu eşti

doar a mea.

Fiin’că nu eşti doar a mea !

 

  

Romance

 

        Amintire dinspre E.A. Poe

 

Floarea cărnii ei n-am s-o mai văd,

n-am s-o mai văd, n-am s-o mai văd

niciodată

şi gura mea n-o va mai zdrobi,

n-o va mai zdrobi, n-o va mai zdrobi,

ca de atîtea ori,

toată.

 

Ţîţele ei goale pe pielea mea nu vor mai fi,

nu vor mai fi, nu vor mai fi

niciodată

iar inima mea pururi va bîntui,

pururi va bîntui, pururi va bîntui

pustiul aspru

de piatră.

 

Eu în peştera ei nu mă voi strecura,

nu mă voi strecura, nu mă voi strecura

niciodată

şi carnea mea moartă va fi, moartă va fi,

moartă va fi,

sfîrtecată.

 

Floarea cărnii ei n-am s-o mai văd,

n-am s-o mai văd, n-am s-o mai văd

răsturnată

şi bobocul roz nu-mi va mai zîmbi,

nu-mi va mai zîmbi, nu-mi va mai zîmbi

niciodată.

 

Niciodată.

Niciodată.

Şi astfel corbul feroce  croncăni.

 

Comentarii

  1. Mulțumesc foarte mult, frate Mihail. Cele mai calde gînduri din partea mra.

    RăspundețiȘtergere
  2. La mulți ani domnuli Liviu Antonesei! Felicitări pentru ideea de a-l omagia astfel!

    RăspundețiȘtergere
  3. domnului. Scuze , tastele mi-o iau înainte...

    RăspundețiȘtergere
  4. La multi ani, Liviu Antonesei! Am citit cu placere.

    RăspundețiȘtergere
  5. Frumoase ca tineretea... dulcea pasare! LA multi ani, sanatate, inspiratie!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Proză nouă, în revista Vatra (din rockmanul "Coşmar de librar", în lucru)

La mulți ani, Denisa Comănescu!

Aureliu Busuioc (n. 26 octombrie 1928). Ultimul interviu cu AB, pt. Tiuk