Poezii de Matei Vişniec

De ziua lui Matei Vişniec (La mulţi ani!) - o selecţie din poeziile sale, pe care-am făcut-o cînd lucram la teza de doctorat, "Portret de grup cu generaţia "optzeci" (Poezia)". Lectură plăcută! 

Matei Vişniec

  

                    Întîmplări în gara oraşului

 

Nimic nu e mai frumos

decît să te plimbi toamna printr-o gară

înaltă

călătorii stau liniştiţi pe valizele lor

înţeleptul îi priveşte cu milă printr-un ochean

 

bărbaţii ascunşi în sălile de aşteptare

îşi numără pe furiş ţigările din tabachere

toate trenurile vin şi pleacă la ora unu

toate ceasurile cîntăresc împreună

30 de kilograme

 

eu mă aşez la o masă în restaurantul gării

şi cer un măr tăiat în felii subţiri

la difuzorul peronului cineva recită

ultima parte din Mahabharata

un călător singuratic îmi cere permisiunea

de a se aşeza la masa mea

eu îl privesc o vreme şi spun plictisit

nu

  

                           O dimineaţă în parc

 În dimineţile tăcute desăvîrşite

obişnuiesc să mă plimb cu trompeta subsuoară

prin parcul municipal

 

mă urc în picioare pe una din băncile ude

şi încep să cînt visător

un bărbat şi o femeie se opresc în faţa mea

ascultă răscoliţi apoi se îmbrăţişează

iar el îi spune emoţionat de mîine

da, de mîine, ne vom schimba modul de viaţă

vom încerca să fim fericiţi ne vom duce la

cinematograf vom discuta despre artă

vom colecţiona ilustrate ne vom gîndi la marile

adevăruri în fiecare zi spre seară

ne vom strînge mîinile ne vom privi în ochi

şi la fiecare douăzeci şi patru de ore

vom încerca să facem cîte o faptă bună

iar la vară

o, la vară

vom vizita Bulgaria în autocar

 

                     O amintire

 

 Uneori oasele mele nu se mai lăsau vopsite

atunci izbeam cu bidineaua tocită în fereastra

împăratului ce se întîmplă ce se întîmplă

spunea împăratul ieşind în stradă cu picioarele

goale nu e nimic grav spuneam eu oasele mele

nu se mai lasă vopsite

 

împăratul îşi scotea carnetul de însemnări

numele dumitale spunea el Matei Vişniec

spuneam eu împăratul răsfoia răsfoia dintr-o

dată rămînea cu degetul în aer izbucnea în rîs

da da

am prevăzut-o şi pe asta

  

                         Oraşul va fi plin de flori

 Dar mai aşteptaţă pînă mîine

mîine regele va face dreptate

mîine oraşul va fi plin de flori

şi plin de covoare trompetele vor fi scoase

din dulapurile consilierilor şi un marş

frumos va fi intonat de-a lungul

tuturor străzilor regele va

traversa călare oraşul prin

mulţime va trece călare şi va spune

ăsta da

ăsta nu

ăsta da

ăsta nu

 

                    Noi, colecţionarii

 

 Noi, colecţionarii de piane

Am hotărît ca mîine, la ora cinci fix

Să începem să tîrîim uriaşele noastre mecanisme

Încoace şi încolo prin odaie

Pînă cînd vecinii, înspăimîntaţi

Vor fi ieşit în stradă cu urechile smulse

 

Neînduplecaţi le vom împinge mai departe

Dintr-o odaie în alta

Pînă cînd oraşul va fi părăsit în grabă

Şi trupele imperiale îl vor fi înconjurat

Declarîndu-l oraş închis, oraş de rezervă

 

Radioşi apoi vom scoate pianele în stradă

Şi le vom tîrşîi pe caldarîmul municipal

Pînă cînd soldaţii, înnebuniţi

Îşi vor împuşca unii altora cîinii

Iar ultimii ziarişti îşi vor fi trîntit de pămînt

Microfoanele însîngerate

 

Şi dacă nimic neprevăzut nu va interveni

La şapte fix vom cînta ceva din Vivaldi

 

                  A fost găsit un mort

 

 În lanul de grîu a fost găsit un mort

un mort înalt cu mîinile subţiri

din buzunarul său au căzut de altfel

şi cîteva ţigări umezite

 

cei doi tractorişti s-au aşezat obosiţi

lîngă trupul viguros al mortului

o vreme l-au privit în tăcere strivind

boabe de grîu între măsele

mai apoi s-au întins cu faţa în sus

au privit cerul mai atenţi ca oricînd

la urma urmei spuse unul dintre ei

ce-am realizat noi în viaţă?

 

                   Despre vînzătorii de ziare

  

Mă pregăteam să pătrund

în lucrurile din odaia iubitei

cînd neaşteptate strigăte

s-au auzit dintr-o dată din stradă

m-am apropiat de nesfîrşita fereastră

şi am privit mirat

spre mulţimea îngrămădită

în jurul micului vînzător de ziare

 

Rînd pe rînd îi smulgeau din mîini

miraculoasele pagini

şi împietriţi citeau, sprijinindu-se de ziduri

                               sau de mijlocul străzii

iar micul vînzător de ziare

străbătea în goană oraşul

ţipînd strident: astăzi, astăzi

poetul a pătruns de unul singur

în lucrurile din odaia iubitei

 

 

                  Despre lecţia de filosofie

 

Noi ne plimbam în saboţi

prin grădinile Akademos

maestrul respira de cîteva ori

aerul de dimineaţă şi apoi făcea meticulos

prezenţa: Timaios este? Musaios este?

Aristoteles este? este, este, spuneam noi

bine, bine, spunea maestrul, ce v-am învăţat ieri,

bunii ei adepţi? o, ieri ne-aţi predat

geometria, maestre, aşa? aşa? dar

alaltăieri, alaltăieri ce v-am învăţat?

o, alaltăieri ne-aţi predat medicina, aşa? aşa?

hai atunci să ne ocupăm azi

de filosofie

aşadar scoateţi-vă saboţii

şi să ne continuăm plimbarea

 

 

             Astăzi poţi să rămîi

  

Astăzi poţi să rămîi acasă, îmi zise tata

poţi să te odihneşti şi tu

atîta doar, ia calul cel şchiop

du-l şi tu în pădure, du-l şi tu undeva

şi trage-i şi tu un glonte în cap

 

Astăzi poţi să nu vii la instrucţie

îmi zise sergentul, poţi să rămîi aici

poţi să învîrţi şi tu ceva

atîta doar, ia calul şchiop

du-l şi tu în pădure, du-l şi tu undeva

şi trage-i şi tu un glonte în cap

 

Acum voi fi a ta, îmi şopti iubita

auzi, voi fi a ta

dar ia şi tu calul cel şchiop

du-l şi tu în pădure, du-l şi tu undeva

şi trage-i şi tu un glonte în cap

 

  

Corabia

 

 Corabia se scufunda încet noi ziceam

şi ce dacă se scufundă corabia şi mai

ziceam orice corabie se scufundă

într-o zi şi ne strîngeam mîinile

ne luam rămas bun

 

dar corabia se scufunda atît de încet

încît după zece zile noi cei care

ne-am dat mîinile încă ne priveam

ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i

o corabie care se scufundă mai încet

dar pînă la urmă se scufundă iat-o

 

dar corabia se scufunda atît de încet

încît după un an încă ne era ruşine

nouă celor care ne-am dat mîinile şi

în fiecare dimineaţă ieşeam unul cîte unul

măsuram apa hm nu mai e mult se

scufundă încet dar sigur

 

dar corabia se scufunda atît de încet

încît după o viaţă de om încă

mai ieşeam unul cîte unul şi priveam

cerul şi măsuram apa şi scrîşneam din dinţi

şi spuneam asta nu e o corabie

asta e o...

asta e o...

 

 Textul despre poezia lui Matei Vişniec: 

https://vakulovski.blogspot.com/2021/01/un-ceai-cu-matei-visniec-sau-despre.html