De ziua lui Mikael STANNE, vocalistul Dark Tranquillity, interviul din "Dialoguri metalice" (cdpl)

 

"Dorința de a fi original şi diferit a fost întotdeauna foarte puternică",

interviu cu Mikael STANNE, vocalist Dark Tranquillity,

realizat de Carmina & Mihail Vakulovski

(traducere: Andra Atodiresei)

 

- Cântați din 1989, un an revoluţionar, în care în Est a căzut comunismul. Pentru Dark Tranquillity mesajul, textul contează la fel de mult ca şi muzica?

- Pentru mine, bineînțeles cuvintele, versurile au o importanţă deosebită, un sens special, pentru că sunt felul în care pot să mă exprim. De exemplu, în versuri pun toate lucrurile pe care îmi este incomod să le spun aşa, pur şi simplu, sau lucrurile care mă irită, care mă fac nervos sau frustrat. Asta pun în versurile mele, ca să nu trebuiască să fiu nervos tot timpul. Este o modalitate de refulare, dar nu este neapărat o declarație, nu este un punct de vedere politic. Adică arunc cu noroi în religie și în organizațiile religioase și tot felul de alte lucruri asemănătoare, însă este mai mult din frustrare, din frustrare personală mai mult decât altceva, dar nu a fost niciodată vorba despre predici sau despre a emite mesaje religioase sau ceva de genu', sunt doar sentimente personale transpuse în muzică, din acest motiv cred că vom putea face asta în continuare, pentru că există întotdeauna lucruri care ne enervează, care să mă facă să cânt, să țip cât mă țin plămânii. Creativitatea ne impulsionează mai mult ca orice, nu este vorba despre mesaje, vrem să creăm ceva nou și diferit. Vrem să ne descotorosim de energia negativă, prin muzică.

 

- Ce faceţi mai întâi, textele sau melodia?

- Muzica vine prima. Niklas și Martin scriu marea majoritate a melodiilor – și restul se mai implică, dar cei doi sunt principalii compozitori ai formaţiei –, şi când ne întâlnim cu toții în sala de repetiții și începem să cântăm, simțim încotro se îndreaptă melodia, iar când începem să înregistrăm și să facem demo-uri, atunci este gata melodia și atunci încep să scriu versurile.

 

- Când consideraţi că o piesă este gata, numai bună de băgat pe un album?

- De obicei, cam cu două zile înainte să intrăm în studioul de înregistrare și asta pentru că lucrăm foarte mult... De obicei ne ia un an să scriem și să înregistrăm, așa că totul este pregătit înainte să intrăm în studio, dar ne ia mult timp până găsim sunetul fiecărei melodii, până când totul este acolo unde trebuie să fie, sună bine și conține tot ceea ce noi dorim să conțină. Eu și Martin Brändström suntem întotdeauna ultimii care termină, eu scriu ultimele cuvinte chiar înainte să intrăm în studio, iar Martin își notează notele pentru clape până în ultima zi de înregistrare, dar așa lucrăm noi. Eu schimb tot timpul, schimb cuvintele, refrenul, versurile... cam de vreo două milioane de ori înainte să intrăm în studio, până când mă simt mulțumit, iar când mă simt mulțumit respir adânc, adică este acolo, este gata, este cea mai minunată senzație din lume, iar după un an de frustrare constantă și anxietate, și o stare generală proastă, pentru că nu poți dormi din cauza acestor melodii pe care le ai mereu în cap, să înregistrezi într-un final și după aceea să stai relaxat și să asculți pur și simplu îţi dă un sentiment excepţional, acel sentiment că ai realizat ceva și sentimentul de finalitate... este extraordinar.

 

- Sunteți pionieri ai stilului „melodeath” şi regi ai muzicii metal din Gothenburg, chiar inventatorii stilului numit “Gothenburg Metal”. Prin ce se deosebeşte acest stil de metal-ul clasic?

- Nu știu cum să explic, pentru că percep lucrurile în alt mod, adică este singurul lucru pe care știu să îl fac, nu este ca și cum aș fi crescut cu muzică în orice alt oraș. Înțeleg nevoia de a eticheta lucrurile, pentru că există foarte multe trupe, din foarte multe zone, cum ar fi în California, în Bay Area, acolo sunt niște trupe trash care ne-au influențat. Când eram copii și noi ziceam "Bay Are trash metal" despre formații precum Testament, Exodus și Metallica. Apoi, dintr-o dată, oamenii au început să numească ceea ce facem noi scena Gothenburg, iar noi ne întrebam ce se întâmplă, pentru că eram doar niște prieteni, în trupe diferite, care fac muzică. Nu am considerat niciodată că Gothenburg este o scenă, – pe atunci eram foarte frustrat pentru că toți încercam să fim originali, iar ei ne puneau tuturor aceeași etichetă – , dar acum m-am obișnuit cu ideea. Cred că termenul vine de la faptul că încorporăm muzicalitate și elemente metal mai netradiționale în metal extrem. Asta am făcut întotdeauna, adică ne place la nebunie death metal-ul extrem, speed metal-ul și metal-ul melodic din Germania, așa că putem combina toate acestea. Vrem extremismul, agresivitatea, nebunia și furia trash metal-ului și a death metal-ului și muzicalitatea speed metal-ului, iar acea combinație a devenit unică. Asta am urmărit și noi, am vrut să fim unici, iar de fiecare dată când scriam ceva și nu ieșea ceva special sau dacă semăna cu ceva ce am ascultat de la o altă trupă, aruncam totul și o luam de la zero și cred că asta este valabil și pentru celelalte trupe, At The Gates și In Flames: dorința de a fi original şi diferit a fost întotdeauna foarte puternică. Elementul comun al trupelor din zona Gothenburg este faptul că muzica este de calitate, este bine cântată, bine executată, bine înregistrată şi sună bine. Personal, nu îmi place eticheta, dar cum văd eu lucrurile, înseamnă că apreciezi metalul de calitate, care are mai mult decât brutalitate, viteză, care este mai profund... dar ce știu eu... eu nu etichetez lucrurile... vreau să spun că acum mi se pare OK, dar la momentul respectiv nu mi se părea la fel.

 

- Aţi editat multe albume; la care ţineţi cel mai mult şi de ce?

-  Evident că cel mai drag îmi este "We Are the Void", pentru că am depus multă muncă la el. Anul trecut am sărbătorit 20 de ani de activitate, iar acesta a fost albumul care a trebuit să marcheze începutul următorilor 20 de ani și acesta a fost sentimentul pe care l-am avut: că trebuia să fie atât de special încât să fie o rampă de lansare pentru ceea ce urmează. Am muncit foarte mult la el și am fost foarte mulțumiți de rezultat. Îmi place la nebunie. În același timp, albumul care cred că ne definește cel mai bine, care a pavat drumul pentru tot ce s-a întâmplat este "The Gallery", care a ieșit pe piață în 1995. Este primul album pe care am cântat, pentru că înainte de acel album am cântat doar la chitară. Este primul album care ne-a făcut să ne simțim ca o formație adevărată și ne-a făcut să credem că ceea ce vom scrie în continuare va fi extraordinar, ne-a făcut să fim mândri de noi pentru că este primul album care a fost înregistrat într-un studio bun, la care am avut o copertă bună, în fine... totul a fost excelent. A fost primul nostru album adevărat și a fost un punct de plecare și a fost începutul scenei muzicale Gothenburg Metal. În acel an mai multe trupe au scos albume și așa a luat ființă scena muzicală Gothenburg. Acela este un album special pentru mine și pentru trupă și cred că pentru mulți fani.

 

- La Artmania veţi cânta pentru prima oară în România. La ce vă aşteptaţi de la acest concert?

- Nu știu. Asta este partea interesantă când mergem într-o țară în care nu am mai cântat. Este o experiență nouă și asta ne place la nebunie, adică mai sunt încă locuri în lume unde nu am fost încă. Asta e cel mai fain la toată chestia asta, să mergi într-o țară nouă. Întotdeauna avem îndoieli înainte de un asemenea concert, însă suntem optimiști. Ne spunem "O să fie OK". Asta este mentalitatea noastră. Ne asigurăm că vom da ce e mai bun din noi pentru a face show și pentru a cânta cât mai bine, însă restul depinde de șansă. Dacă publicul este acolo și noi îl simțim, atunci vom face magie.

 

- La Sibiu veţi cânta mai mult din ultimul vostru album sau va fi un fel de best of Dark Tranquillity?

- Toate piesele noastre sunt cele mai bune (râde)... Acum serios, ne vom concentra pe noul album, dar vor fi și piese mai vechi. Când mă duc să văd un concert, sau la un festival de muzică, mă gândesc: "Sper să cânte cele mai bune melodii ale lor!”, dar nici o formație nu face asta, pentru că nu merge. Nu e ca și cum am avea un catalog în față din care să alegem. Pentru fiecare melodie depunem efort să ne asigurăm că se aude bine pe scenă. Acest set este pregătit de mult timp, de la începutul anului, însă este foarte cool, pentru că avem efecte vizuale – Niklas a creat toate aceste efecte – pregătite pentru fiecare piesă. Lucrurile se completează reciproc. Niklas a creat o animație specială, pentru fiecare melodie în parte. Imaginile se schimbă în continuu, însă eu nu apuc să văd niciodată ce se întâmplă, pentru că totul este pe fundal, dar sper că vă va plăcea, pentru că știu că lucrează foarte mult la acestea și este uimitor, el este un artist extraordinar. Este bine să avem și asta, pe lângă ce mai avem şi ce mai facem pe scenă.

 

-  Ce formaţii v-au influenţat la începuturi?

-  Dacă ar trebui să număr doar o mică parte din ele, aș spune Kreator, din Germania, muzică trash, o trupă nemaipomenită, a fost prima muzică extremă pe care am ascultat-o. Când am auzit "Flag of Hate" în ’86-’87 şi am fost vrăjit. Asta o fost cea mai extremă muzică pe care am ascultat-o și m-am îndrăgostit de ea instantaneu. De atunci Kreator a rămas una din trupele mele favorite. Altă trupă este Black Sabbath din Anglia. Acea voce, acele versuri, acea intensitate și pasiune, acea atmosferă shakespeariană a versurilor m-a influențat atât de mult încât m-a determinat să devin cântăreț și compozitor de versuri. Am vrut să cânt ca Miland Petrozza de la Kreator, să cântăm la chitară precum eroii noștri de la Black Morbid Angel, cu pasiune, cool. Kreator și Sabbath sunt pentru mine, fără îndoială, trupele care m-au influențat cel mai mult.

 

- Ce muzică ascultaţi? De exemplu, ce aveţi acum în MP3?

- Cam toate tipurile de muzică, de la black metal la melodii mai simple. De exemplu, de dimineață când m-am trezit am ascultat piese de Steve Hogarth și melodii ale trupei în care cântă, Marilion. Au piese solo și live foarte bune. Karnivool din Australia, ce cântă un rock progresiv, similar cu cel al formației Tool, sunt foarte buni. Ascultăm cam de toate. Fiecare membru al formaţiei are o gamă variată de preferințe muzicale. Nimic nu este interzis. Nu ascultăm soul sau hip hop, însă ascultăm cam tot ce este de calitate. Am o pasiune legată de cântăreții buni; este vorba de pasiune pentru muzică, nu neapărat pentru piese foarte bine cotate. Mi-a plăcut întotdeauna rockul progresiv, în special cel al anilor '60-'70. Este pasiunea mea.

 

- Mulţumim, vă aşteptăm din faţa scenei.

- Perfect!

 

(interviu făcut înainte de concertul de la Artmania, 14 august 2010)