De ziua lui tata, un fragmentiuk din "Totul, aproape totul despre tata"

              Tata scrie o carte despre foametea din anii de după cel de-al doilea război mondial şi lea Maria, vecina, asistă la interviuri de sub gard, mai află femeia o ştire, uneori o ia gura pe dinainte şi-l corectează pe intervievat. Lea Maria i-a zis lui tata că n-are atîtea casete cîte ştie ea (i-o fi plăcut metoda de lucru: tata mai întîi scoate o sticlă cu vin, toarnă şi face introducerea, povestindu-le bătrîneilor despre perioada foametei din punct de vedere istoric, pînă aceştia încep să plîngă, apoi poate să înceapă interviul despre cum au supravieţuit ei trecînd prin acea perioadă cumplită). Tata a riscat şi a făcut un interviu şi cu lea Maria, care e un fel de filozof popular. Interviul se numeşte „Şi aşa a fost…”. Iată-l:

„Lelea Aculina era fată mare şi s-a căsătorit după un bărbat cu trei copii. Şi hai să se ducă în Polonia. S-a dus acolo, a ajuns la marginea unei păduri şi s-a lepădat de copil, căci îi ţinea mîinile legate. Pe acolo trecu un om cu căruţa şi-l văzu pe băieţel plîngînd. Ei, plînge-plînge, dar cine ştie de ce plînge? S-a dus omul la lucru. În treaba sa s-a dus. Cînd se întorcea seara spre casă, îl vede iarăşi pe copilul acela şi-l întrebă de ce stă acolo. Unul – moldovean, altul – polonez, s-au înţeles ei cumva. Pricepu omul că copilul e lepădat. L-a luat şi l-a dus acasă la dînsul. Acasă mai avea încă unsprezece copii. Şi el fu al doisprezecelea copil. Ei, şi l-a crescut mare, l-a trimis în armată, mă rog, ca la oameni. Cînd veni timpul ca Vladimir Midrigan, fratele celui lepădat, să plece în armată, a plecat flăcăul. Nu ai de ales. Deveni el soldat. Umblînd pe acolo prin unitate, ori cum s-o fi numit ea, vede că sub o fotografie de pe Tabla de Onoare scrie: Midrigan Pavel. S-a uitat Volodea la fotografie şi i-a părut că-l cunoaşte pe cel fotografiat, apoi i se părea că nu-l cunoaşte. Mai pe scurt, se pomeni în faţă cu un cunoscut necunoscut. Se duse Volodea la un şef de acolo, din armată, şi-l întrebă:

- Dar cine-i acesta?

Şeful îi răspunde:

- Un vecin de-al meu.

- Vreau să-l văd, zice Volodea.

Şeful i-a povestit pe scurt cine-i cel de pe Tabla de Onoare şi s-au dus să-l vadă. Cînd s-au pomenit ei unul în faţa altuia, s-au privit în ochi fără a scoate un cuvînt, apoi s-au îmbrăţişat, căci au înţeles că-s fraţi. Semănau leit unul cu altul. Nu aveai ce sta la gînduri. Şi le-au permis să se ducă acasă din armată: să-şi vadă părinţii, să-i bucure. Cînd au ajuns acasă, unele neamuri îl îndepărtau pe Pavel, căci nu ştiau precis cine-i. Apoi l-au primit ca pe al lor. Căci semăna cu ceilalţi fraţi. Doar mamă-sa, care era vitregă, a refuzat să-l recunoască. Ea ştia ce a făcut cu el. Atunci spusese acasă, adică amăgise, că Pavel murise şi ea l-a îngropat. Dar cînd s-a aflat adevărul, n-a dorit nici el s-o vadă pe mamă-sa. De fapt, care mamă? Nu i-a fost ea mamă. O femeie străină i-a fost”.

I-a povestit pînă aici, cînd s-a terminat sticla, apoi a zis că a uitat borşul pe foc şi a plecat.