Nu prea JURnalul mEU, MIHAIL VAKULOVSKI, început pe 24.12.2005, de Crăciun, pe post de porc de tăiat

            Dacă ţi-aş recomanda vreun profesor de-al meu de la Chişinău? Ei, nu mi-e greu să-ţi răspund la întrebarea asta. După primele ore cu Eugen Coşeriu i-am sunat pe părinţi şi le-am spus să-l trimită imediat la mine pe frate-meu, cu şase ani mai mic, în clasa a VI-a atunci. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi cînd a venit Neagu Djuvara, cînd Sachi era deja în clasa a VII-a. Cel mai mare lingvist din lume, Eugen Coşeriu, născut în Moldova, nu era prea spectaculos din punct de vedere oratoric, avea şi un mic defect de vorbire, trăgeam din cînd în cînd cu ochiul spre bratan să văd dacă nu se plictiseşte. Nu se plictisea, din contra, îi plăcea cum lingvistica se combină cu micile momente biografice ale bătrînului simpatic. Fiind copil cînd satul lor a fost cotropit de către nemţi, şi-a promis în gînd că va ajunge odată să-i înveţe minte pe aroganţii ăştia. Şi aşa a fost. După o perioadă de trai în Argentina s-a dus în Germania şi...

„Grazia” Romanul „Grazia” e ultima carte publicată de poetul Mircea Țuglea, care a dat bun de tipar seara, iar a doua zi a aflat toată ţara de tragica întîmplare – marea a cerut iar tribut sau, cum a spus chiar Mircea într-un text, „ce colocvii ale tinerilor scriitori trebuie că se desfăşoară acum în ceruri!” Ori cum prezice chiar în acest roman de dragoste, într-o scenă în care iubita personajului narator îl caută şi îl strigă pe plajă, „dar eu nu voi mai fi (…) nu voi fi decît prin cuvintele mele”… „Grazia” e o matrioşcă alcătuită din patru părţi-poveşti de dragoste, părţi intitulate cu nume de fete: Iulia, Cezara, Alina şi Rosa, nimeni altele decît iubitele, din perioade diferite, ale naratorului. Roman în care toate se întrepătrund şi se încalecă şi se amestecă – deliberat, fireşte: epocile, personajele cu personalităţile (literare şi politice), dar şi între ele (fiecare fată care dă numele părţilor conţinîndu-le, cumva, şi pe celelalte), socialul cu intimul, istoricul cu erot...

             „TU” este volumul de debut al scriitoarei americane Caroline Kepnes, un excelent roman de dragoste (patologică), un thriller psihologic cu mult prea multă & crudă acţiune, scris impecabil, cu umor negru, cinic şi sadic. Cartea te prinde din prima, chiar de la începutul lecturii te surprinzi gîndindu-te cît de bine trebuie să ştii să scrii ca să-ţi iasă din prima un roman atît de tare, atît de captivant şi de bine scris. Menţionez că avem noroc de o traducere excelentă, fără de care probabil că TU-ul ro ar fi pierdut subtilităţi, ironii, umor, limbaj, stil.             Un librar, Joe Goldberg, se îndrăgosteşte nebuneşte de o tînără scriitoare, care cumpără ceva din librăria lui. Îi caută numele (Guinevere Beck) pe net şi începe o urmărire ca-n filmele de acţiune, cu violarea secretului corespondenţei, accidente rutiere, bătăi, sechestrare de persoane, crime, iubire, sex, demenţă....