Nu prea JURnalul mEU, MIHAIL VAKULOVSKI, început pe 24.12.2005, de Crăciun, pe post de porc de tăiat

  „M-a făcut mama existențialist”   „Lucrurile nelămurite din noi sînt ca bolile netratate la timp. (...) Înțelegerea de sine, oricît de întîrziată și de dureroasă, aduce cu ea ușurare și împăcare”.             Dacă Dan Coman ne dăruiește, prin „Lipsa de greutate a lumii”, cartea bărbatului la 50 de ani, Constantin Cheianu ne face cadou cartea bărbatului la 64 – „M-a făcut mama existențialist: jurnal, memorii, confesiuni” (Editura Cartier, 2025)! Și Dan Coman, și Constantin Cheianu își privesc și analizează viața onest, sincer, la rece, înțelegînd și conștientizînd că îmbătrînesc și cea mai mare parte a vieții a rămas în spate, iar aceste două cărți sînt extraordinare, de citit neapărat! Recunosc că mă obișnuisem cu prozatorul Constantin Cheianu, care a publicat în ultimii ani cîteva volume de proză care se află în raftul meu cu cărțile preferate, din spatele biroului la care scriu, iar acum avem și autobio...

    În ultimii săi trei ani de viaţă celebrul scriitor chilian Roberto Bolaño (1953-2003) a lucrat la romanul „2666” şi pe patul de moarte a dat instrucţiuni ca acesta să fie publicat în cinci cărţi diferite, considerînd fiecare parte din „2666” un roman de sine stătător (urmaşii l-au editat într-un singur volum, iar la noi a fost publicat între şase coperte, la Editura Univers, în traducerea Eugeniei Alexe Munteanu). Tocmai am terminat prima parte şi da, „2666. Partea criticilor” e un roman care merita publicat într-o carte aparte. Roberto Bolaño îşi începe cartea brusc, direct şi abrupt, prin caracterizarea celor trei personaje principale, pe care le leagă admiraţia pentru cel mai mare scriitor german al sec. XX, Benno von Archilboldi, candidat permanent la Premiul Nobel pentru Literatură (scriitor inventat de Bolaño). După ce îl descoperă, soarta personajelor e ca şi pecetluită – devin cei mai mari fani ai scriitorului german, îl traduc – fiecare în limba lui, devin profe...

                                 primăvară bolañoiană-n Delta Dunării   deşi foarte atent la căutarea insistentă a lui Archilboldi a celor doi prieteni profesori archilboldieni francezul Pelletier şi spaniolul Espinoza şi absorbit de iubirea lor secretă pentru archilboldioloaga Liz Norton şi de cine-o s-o încalece primul pe englezoaică („şi apoi amîndoi au început să rîdă şi Pelletier a sărutat-o pe Norton pe gură, cu mult tact, şi englezoaica a răspuns cu un alt sărut mai înfocat poate ca urmare a cinei şi a vodcii şi a vinului de Bordeaux, dar care lui Pelletier i s-a părut promiţător şi apoi s-au culcat şi s-au futut timp de o oră pînă cînd englezoaica a adormit”. Espinoza: „şi acum cine o să-i spună lui Pelletier că eu mă culc cu Liz?” Norton „a ieşit pe culoar şi a bătut la uşa lui Pelletier şi apoi la uşa lui...

  Mihail Vakulovski   „Picnic pe gheață”   Andrei Kurkov este un scriitor și regizor ucrainean contemporan destul de popular în străinătate, tradus în cel puțin 36 de limbi, deținătorul premiului Золоті письменники України /Scriitorul de Aur al Ucrainei/2012, premiat în Franța cu Ordre national de la Légion d'honneur , în fine, mare luptător pentru Ucraina, ceea ce e foarte important de cînd Rusia putinistă a invadat țara vecină. Mi-am zis să fac cunoștință cu Andrei Kurkov mai întîi prin romanul care l-a consacrat peste hotare, prima carte a unui scriitor din fosta URSS care a ajuns pe lista celor mai bune bestseller-uri europene, „Пикник на льду”/„Picnic pe gheață”, și am ascultat – vrăjit – audiobookul (iar acum ascult un alt roman de Kurkov, care e chiar continuarea acestui roman, „Закон улитки”/„Legea melcului”). „Picnic pe gheață” s-a tradus în franceză „Le Pingouin”, în germană „Picknick auf dem Eis”, în engleză „Death and the Penguin”, iar la noi a apăru...