Nu prea JURnalul mEU, MIHAIL VAKULOVSKI, început pe 24.12.2005, de Crăciun, pe post de porc de tăiat

Noi – oamenii și albinele   „ Noi, apicultorii, ştiam prea bine că nu mierea aducea profitul, ci polenizarea. În lipsa albinelor, agricultura nu avea nici o şansă. Kilometri întregi cu flori de migdali sau cu tufe de afin nu aveau nici o valoare în absenţa albinelor care să transporte polenul de la o floare la alta. Albinele puteau acoperi zilnic o suprafaţă de mai mulţi kilometri, respectiv mai multe mii de flori. Fără albine, florile erau la fel de inutile ca toate participantele la un concurs de frumuseţe. Plăcute la vedere, atîta timp cît ţineau, dar fără nici o valoare în perspectivă. Florile se ofileau şi mureau, fără să facă nici un fruct ”.     Romanul „Istoria albinelor” de Maja Lunde (Humanitas Fiction) începe în viitor, în 2098, în pomii Chinei, pe crengile cărora niște femei pe post de albine polenizează cu mare atenție florile („Asemenea unor păsări mult prea mari, ne balansam pe cîte o creangă fiecare, cu o cutie de plastic într-o mînă și cu un păm...

(Foto: Rock FM)  Interviu cu  Răzvan Exarhu,  realizat de Mihail Vakulovski,  apărut în cartea „ Tinerii dintre milenii ”,  Editura Ratio et Revelatio, 2013  „ Despre portretul viu al românului de astăzi ” - Domnule Răzvan Exarhu, băi domnule, cum ţi-a venit ideea acestei expoziţii care se numeşte, atît de frumos, „Kitsch ce-i mai frumos?”, căci, în primul rînd (şi înaintea expoziţiei), merită apreciată această idee, atît de (iar) frumoasă. - Ideea nu e extrem de originală, pentru că ea se poate vedea la tot pasul, ideea îţi poate veni oricînd, dacă ai un pic de bun-simţ sau de, cum să-i spunem, inspiraţie, pentru că multe obiecte de aici sînt pînă la urmă nişte acte artistice, oricît ar fi ele de blamabile, există un act artistic în spatele oricărui obiect din expoziţie. Oamenii au început să vadă că frumosul trebuie înfrumuseţat, că nu e suficient, că trebuie mai mult, şi atunci am ajuns la concluzia că întrucît viaţa devine un prilej de aglomerare ...

  Vladimir Sorokin   Manaraga (fragment de roman, Curtea Veche) 18 +   Traducere din limba rusă: Mihail Vakulovski   Ziua : ei bine, a venit timpul să citesc bandiţilor. Transilvania, localitatea Braşov, cetatea din vârful dealului. La o nuntă italiano-românească. Mire e un sicilian, fiul unui cunoscut negustor de „peştişori de aur”, care în Europa de după război au devenit drogul principal. Mireasă e fiica unui bandit local din elita conducătoare a Transilvaniei. A treia zi de nuntă, cinci sute de invitaţi. După marea bătălie de la Kolozsvár și așa-numita Pace din Transilvania, Transilvania a trecut prin câteva războaie scurte, la scară locală, legate de împărțirea puterii. Acum totul este în ordine aici, puterea aparține oligarhiei militare-banditești, apărată de câini de pază loiali. Spre deosebire de Languedoc, Prusia și Bavaria, ideile monarhiste încă nu au prins rădăcini în Transilvania. E un feudalism banal aici. Aici există o abundență de D...

  4 ianuarie 2024, Lisabona             Dacă ieri ne-am jertfit ziua Sintrei, azi am fost pe urmele lui Pessoa din Lisabona lui natală, dar înainte de asta am citit , la cafea, din „Marinarul și alte ficțiuni” . Fernando Pessoa e unul din cei mai cunoscuţi poeţi ai secolului XX, dar portughezul a mai scris şi proză, eseuri şi dramaturgie. Spre bucuria cititorilor români, poetul şi traducătorul Dinu Flămând îngrijeşte la Editura Humanitas Fiction o serie de autor Fernando Pessoa, aşa că după ce a tradus şi publicat cîteva volume splendide de poezie şi proză, i-a venit rîndul şi dramaturgiei, adunată în antologia „Marinarul și alte ficțiuni”. Volumul cuprinde o prefaţă foarte consistentă a traducătorului, 13 drame statice, un text teoretic despre dramele statice şi cîteva fragmente de scenarii cinematografice. Precum mulţi alţi poeţi foarte buni, Fernando Pessoa e un teoretician desăvîrşit, care-şi scrie textele după un progra...

 Aflu că azi e și ziua bibliotecarului, așa că postez aici un fragment din romanul meu  BIBLIDIOTECA, apărut la Editura bucureșteană Casa de Pariuri Literare:  https://cdpl.ro/produs/biblidioteca-mihail-vakulovski/   „Uşa cu gratii din spatele bibliotecii. Cadrul se lărgeşte încet, cuprinzînd şi tocul uşii. Apoi – brusc – se mută pe blocul frumos şi măreţ al sediului central al Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” din Braşov, după care – pe Casa Baiulescu, celălalt corp al bibliotecii. Scena următoare se filmează din partea cealaltă a ferestrei, de afară. (...) Pentru bibliotecari cărţile devin, încetul cu încetul, numere – doar numere. După doar cîteva zile de muncă deja începeam nici măcar să nu mă mai uit la denumirea şi autorul cărţii. Cînd m-a întrebat un tip dacă nu ştiu dacă a fost cerută cartea „Craii de Curtea Veche” aproape că m-am aprins, deja mi se părea normal să nu ţin minte ce cărţi au fost comandate, că doar lucrez cu numere, cu atîtea numere.....