Bunica

 

De ziua bunicii, cîteva fragmente și cu ea din „Tata mă citeşte şi după moarte (poVeste 18 + despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice)”:

„Eu merg, furios şi frustrat, tăiat cu foarfeca pînă la carne, la bunica, vorba lui Grişca Vieru: „Vine toamna de albiţă, plec şi eu din grădiniţă”. Bunica e cel mai bun om din lume. Îmi spune poveşti pe care nu le ştie nimeni altcineva şi de fiecare dată cînd mă duc la ei mai întîi îmi face cele mai gustoase gogoşi, pe care le mănînc cu dulceaţă de care vreau eu sau cu miere şi cu lapte sau compot. Nu, nu-i spun că m-a tăiat proasta aia de educatoare, că mă lasă, ca altădată, cu bunicu’ şi dispare o vreme. Iar bunicul nu ştie poveştile bunicii şi-mi povesteşte întîmplări cu bunicu-so cînd era el mic, despre tata cînd era mic – nici nu cred că tata a fost vreodată… mic. Şi că tata e un om foarte inteligent, deştept şi deosebit, dar seamănă cu bunicu-so – e un zăpăcit. Străbunicu-so era un om foarte bogat şi le-a făcut tuturor copiilor lui casă şi le-a lăsat şi pămînturi, doar bunicului lui tata nu i-a lăsat absolut nimic, că era căpos ca tata şi nu a vrut să se supună… din motive artistice, cică. „Exact ca tat-to!”, îmi povesteşte bunicu’, „Deştept foc, dar un mare zăpăcit”.

***

De la lecţii puteai, totuşi, să mai lipseşti (motivat!), dar de la subotnice – nu! Nu mai ţin minte ce păţeai dacă absentai, pentru că pur şi simplu nu aveai dreptul să ţi se întîmple aşa ceva, dar... o dată Ioana n-a venit la subotnic. Am săpat parcelele din spatele şcolii atunci, apoi, cînd ne întorceam în clasă, am găsit un moment cînd profa era singură şi am rugat-o să nu-i pună lipsă Ioanei, că... am săpat eu şi pentru ea. Atunci mi-a fost cel mai tare ruşine, dar trebuia s-o salvez... cumva... Mi-a fost chiar mai ruşine decît atunci cînd învăţătoarea m-a forţat să-i arăt unde am făcut treaba mică în timpul lecţiei de educaţie fizică. Nu era nimeni în preajmă, aşa că mă pişasem în tufişul dintre gardul lui Ifrim Antonovici şi şcoală. Dar m-au văzut nişte eleve mai mari, chiar din cabinetul lui Ifrim Antonovici, şi m-au pîrît la Maria Maximovna, care doar mi-a zis: „Şi cît îţi mai rămăsese pînă la toaletă?”. Vreo 30 de paşi, m-am gîndit, dar n-am zis nimic, m-am uitat cu coada ochiului în jur şi am văzut la ferestrele cabinetului lui Ifrim Antonovici fete care ne urmăreau cu un rînjet întins pe toată moacă. De după colţul şcolii a apărut în fugă Prepoc, s-a oprit brusc, văzînd-o pe Maria Maximovna, dar cînd a vrut să se întoarcă s-a lovit cap în cap cu Buzdugan şi au căzut amîndoi laţi la pămînt. Maria Maximovna s-a pornit spre ei, mai întîi lungind pasul, apoi luînd-o la fugă… pînă a ajuns la cei doi cucuiaţi care căzuseră chiar lîngă băltoaca de la colţul şcolii, în care am căzut ieri, încercînd s-o sar, nu s-o ocolesc. M-am dus la bunica, iar ea mi-a făcut gogoşele cu miere şi cu lapte, apoi mi-a spălat hainele şi le-a uscat cu fierul de călcat. Balta în care se face întrecere anti-scîrbă, ca la punkişti. A văzut cineva un film despre punkişti şi ne-a povestit cum e primit în gaşcă un nou venit – deschide gura, iar vechii membri îi trec pe rînd prin faţă şi-i scuipă în gură. Dacă rezistă – e binevenit. Ai noştri scuipă în balta care se face la colţul şcolii de fiecare dată cînd plouă un pic mai tare. Toată lumea scuipă în apă, iar cel care vrea să se alăture concursului de după prima lecţie se apleacă şi bea un gît din băltoaca aceea. Apoi poate să participe şi el la acel concurs de rezistenţă – cine se pişă mai îndelungat! După prima oră se adună o droaie de băieţi la toaleta din curtea şcolii şi se pişă toţi odată, semnalul fiind dat de-un băiat din clasele mari, care trage o băşină, iar cîştigătorul e cel care se află mai multă vreme în acţiune. Premiu – un căcat, cum a zis Banditu. De fapt, marele premiu e că le dădeai celorlalţi cîte un şut în cur. Iar necîştigătorii nu aveau dreptul să se revolte – asta era regula jocului.

***

Ne-am spus poeziile şi am lălăit cîntecelele – despre minunata grădiniţă şi grijuliile educatoare şi despre prima învăţătoare şi despre pace şi despre Uniunea Sovietică şi despre Respublica Sovietică Socializda Moldova – „ca un strugure de poamă stai pe harta Uniunii”. Cei dintr-a X-a, care vor termina şcoala anu’ ista, au spus şi ei poezii şi cîntece despre pace şi despre Uniunea Sovietică, cea mai puternică ţară din lume, şi despre prima învăţătoare şi despre „Nu războiului!”, „Miru mir!”, „Pace lumii!”, noi comentam: „Lumii – pace (Miru mir), iar nouă – victoria! (a nam pobeda!)”. Mie nu mi-a revenit poezie, că am fost rău la grădiniţă, aşa că pe mine şi pe Igor ne-au învăţat un cîntec stupid, dar mama lui Igor l-a pus să înveţe şi o poezie despre soare şi pe mine mama m-a învăţat o poezie despre cum mama noastră coace, rumenă şi caldă, din făină albă, doi hulubi de pace şi m-a învăţat şi s-o cînt. Cînd am spus-o la microfon au chicotit toţi băieţii de la noi din mahala, da’ le-au tras cîte una în cap învăţătoarele lor. Mama mi-a adus nişte flori să-i dau educatoarei şi învăţătoarei, dar n-am vrut să-i dau educatoarei nici o floare.

- Bine, dă-i-le pe toate învăţătoarei.

- Vreau să i le dau lu’ bunica.

- Bine.

Bunica avea acum clasa a II-a şi cu ei am învăţat eu să citesc şi să scriu. Bunica mi-a dat nişte bomboane şi a mers cu mine să-mi arate clasa unde am să învăţ. Era peste o clasă de clasa ei, nu chiar aproape, taman acolo unde se întuneca şi puteau să-ţi pună piedică băieţii mai mari, care se duceau pe acolo la bufetul şcolii, de unde puteai să-ţi cumperi şi piceni, şi vafli, şi chiseli, şi pirojoaşi, şi siliodcî, şi bulşi, şi kilki, morojnî – di tăti! Toate băncile erau vopsite frumos, dar ocupate, numai din prima bancă fugise cineva de lîngă Alinuţa şi în ultima bancă mai era un loc, lîngă Buzdugan. Pe pereţi erau octombrei eroi, de-asupra tablei era scris „Prin greutăţi la stele!” şi era fotografia lui Vladimir Ilici Lenin octombrel, blond şi cîrlionţat şi dolofan, precis l-aş dovedi la trîntă. Pe ferestre erau flori, în clasă erau dulapuri pline cu cărţi şi în faţă, lîngă tabla pe care scria – cu grafie chirilică – „Bine aţi venit!”, era o femeie mai bună şi una mai rea, aia mai rea s-a uitat urît la mine şi n-a zis nimic, cred că voia să-mi taie unghiile.

- Cu cine vrei să stai, Mişulică, cu Alinuţa sau cu bou’ ista? m-a întrebat femeia aceea mai bună.

- Eu vreau să stau cu Buzdugan.

- Bine, bine, du-te şi aşează-te lîngă prostu’ de Buzdugan”.