Czesław Miłosz, „Acel ceva”

 Ceva de vis!

 

            „Acel ceva” e ultima carte de poezie a lui Czesław Miłosz (apărută la noi la Editura Tracus Arte, în minunata traducere a lui Constantin Geambaşu), scrisă la bătrînețe, cum a fost creată și opera poetică a lui Kavafis.

Czesław Miłosz are „acel ceva” care te prinde (sau probabil că pe alții îi respinge, deși nu văd ce-ar putea declanșa asta, doar poate invidia) din prima. Are și stil („Falsitatea sentimentelor se resimte în falsitatea rostirii. / Prețuiesc prea mult stilul pentru a risca”), și știința scrierii, dar acel ceva al lui e substanța. O poezie care conține, spune, transmite foarte mult(e), care te pune pe gînduri, te face să oprești clipa și să-ți amintești, să meditezi, să recitești. Poți să recitești primul poem al cărții, cel care îi dă titlul, de mai multe ori – și trebuie să faci exercițiul ăsta, nu numai fiindcă e foarte bun, ci și pentru că e un poem manifest, un poem care te introduce în opera lui Czesław Miłosz, ars poetica lui Czesław Miłosz, un poem de studiat („Pentru a putea spune, în sfîrșit, ce zace în mine. / Pentru a striga: oameni, v-am mințit / Spunînd că așa ceva nu există în mine, / În timp ce Acel ceva este acolo zi și noapte. / Deși tocmai datorită lui / Am reușit să descriu orașele voastre inflamabile, / Iubirile voastre efemere și distracțiile transformate în putregai, / Cerceii, oglinzile, breteaua alunecînd, / Scenele din dormitoare și de pe cîmpurile de luptă. // Scrisul era pentru mine o strategie protectoare / De a șterge urmele. Fiindcă oamenilor nu poate să le placă / Cel ce recurge la ceea ce este interzis. // Cer să-mi vină în ajutor rîurile în care am înotat, lacurile / Cu punte printre pipirig, valea / În care ecoul cîntecului este acompaniat de lumina din amurg, / Și recunosc că lauda extatică a existenței / Putea fi doar un exercițiu de stil înalt, / Iar dedesubt era Acel ceva, pe care nu mă mai încumet să-l numesc. // Acel ceva seamănă cu gîndul unui pribeag, cînd umblă / printr-un oraș străin geros. / Și mai seamănă cu clipa cînd evreul încercuit vede apropiindu-se / căștile grele ale jandarmilor germani. // Acel ceva este atunci cînd fiul de rege se duce în oraș și vede / lumea adevărată: sărăcia, boala, bătrînețea și moartea. / Acel ceva poate fi comparat cu chipul încremenit al cuiva, / care a înțeles că este părăsit pentru totdeauna. / Sau cu vorbele unui medic despre o sentință ce nu mai poate / fi schimbată. // Pentru că Acel ceva înseamnă să dai peste un zid de piatră / și să înțelegi că zidul nu cedează implorărilor noastre”). „Alunișul” e despre îmbătrînire, poem care-i face concurență „Un(ui) bătrîn” de Konstantinos Kavafis. Un existem fin, sensibil și periculos, pe care orice poet ar fi putut să-l rateze, nu, însă, și Czesław Miłosz, care a trecut prin toate – cu folos – și, „iertat de păcate, mă întorc pe un drum care nu mai este”. Apropo de faptul că Czesław Miłosz a scris „Acel ceva” la bătrînețe: cartea cuprinde și un ciclu de poeme-scrisori către personalități pe care le-a cunoscut, poeme în care prinde esența relației lor sau caracterizarea acelor oameni de știință, scriitori, filologi, filozofi, teologi, istorici, teoreticieni, eseiști, pictori, artiști, diplomați. Dacă majoritatea dintre ele, fiind un fel de scrisori de adio, sînt ode, în poemul dedicat poetului Robert Lowell își aruncă cenușă în cap, își cere scuze pentru comportamentul său adolescentin și inocent, care, de fapt, a fost doar un gest nedrept de apărare, pe care acum îl regretă și (rimează cu) își cere iertare („N-aveam dreptul să vorbesc așa despre tine, / Robert. Probabil invidia emigrantului / Mi-a dictat să iau în derîdere / depresiile tale, stările de spaimă, / „Vacanțele” în siguranța clinicilor”).

„Acel ceva” de Czesław Miłosz e cartea de adio a deținătorului Premiului Nobel din 1980, un bilanț existențial și literar, o concluzie, dar și o demonstrație de artă poetică biografică, existențială, psihologică, socială, istorică. O carte extraordinară a unui scriitor incredibil. Citiți-o!

 

Czesław Miłosz, „Acel ceva”, Tracus Arte, 2022.

Traducere de Constantin Geambaşu.

Revista Timpul, nr 27 (59),

martie 2026