Nu prea JURnalul mEU, MIHAIL VAKULOVSKI, început pe 24.12.2005, de Crăciun, pe post de porc de tăiat

„Mulţi au fost sfîşiaţi. Şi de bombă, şi de suflul exploziei. Şi aici începea marea tragedie, trebuia să le adunăm. Bucăţelele corpului sfîşiat: mîna în dreapta, capul în altă parte, altă mînă în stînga, piciorul aici, alt picior acolo, trebuia să asamblezi corpul uman. Pe o targă improvizată le duceai pînă la poartă, ca acest comandant SS să ne numere” , interviu cu Csernovitz Samuel (n. 1925),  realizat de Mihail Vakulovski    Domnule Samuel Csernovitz, mai întîi ar fi interesant să ne povestiţi ce făcea familia dumneavoastră înainte de război… Să începem cu începutul. Este ştiut că în 1920 Republica Socialistă Ungaria a fost distrusă de horthyşti . Un regim antipopular şi antisemit. Acest regim în 1940 s-a aliat cu Hitler şi în ’41 a intrat în război alături de Hitler. În 1940, 30 august, după Dictatul de la Viena, Transilvania de Nord a fost cedată Ungariei horthyste , astfel că şi noi am fost puşi în situaţia de a avea un regim horthyst .   Dumneavoa...

Livelib.ru a făcut o anchetă în care scriitorii sunt întrebaţi ce carte i-a impresionat cel mai mult în anul trecut, 2020. Evgheni Vodolazkin a menţionat „Sunt mereu de partea celui mai slab” de dr. Liza Glinka. A spus că atunci cînd s-a hotărît să scrie despre un sfînt, a coborît pînă-n Evul Mediu pentru asta, crezînd că timpul marilor fapte şi al voluntariatului a rămas mult în spate, dar iată că Liza Glinka l-a contrazis prin fapte concrete & prin propria biografie. Cartea s-a adunat – din însemnările ei de pe blog şi din interviuri – după moartea ei tragică, cînd se afla tot în misiune (avionul cu care ducea ajutoare umanitare în Siria a căzut în Marea Neagră (pe 25 dec. 2016), n-a supravieţuit nimeni, Elizaveta Glinka avea 54 de ani). Deşi putea să trăiască minunat în SUA, unde avea şi serviciu, şi o familie fericită: soţ celebru (avocat, fiul scriitorului Gleb Glinka, nepotul compozitorului Mihail Glinka!) şi doi copii, Elizaveta Glinka s-a întors în Kiev şi Moscova şi a în...

Mihail Vakulovski:    Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă? Paul Vinicius:  Păi, ca tot copchilul neastâmpărat care am fost, am jucat și eu de toate și cam toate mi-au plăcut – de-a v-ați ascunselea, țară, țară, vrem ostași, regina pe furate, am pierdut o batistuță, de-a tata și de-a mama, de-a doctorița și pacientul, de-a doctorul și pacienta, leapșa pe ouate, bâza, țările, lapte gros, șapte pietre, capace, hoții și vardiștii, perinița –, însă, preferatul meu a fost un joc pe care l-am inventat de unul singur, dar pe care nu l-am putut juca decât o singură dată: de-a eclipsa de soare... Asta s-a-ntâmplat pe când aveam 8 ani, cu prilejul eclipsei totale de soare din 15 februarie 1961, de care-a beneficiat din plin tot poporu’ muncitor, dar și eu, fiindcă atunci am îndrăznit să îmi sărut colega de bancă, pentru că „beznoaica” ne-a prins la școală, în timpul orelor de curs... Cum următoarea eclipsă vizibilă pe teritoriul strămoșesc s-a întâmplat de-a...

„Ceea ce contează pentru oamenii cu adevărat creativi este ceea ce vor realiza de aici încolo”, interviu cu  Caius D obrescu , realizat de Mihail Vakulovski   Domnule Caius Dobrescu, care e prima dvs. amintire legată de poezie? Sincer, n-am o primă amintire legată de poezie, ci de proză. În perioada fragedei alfabetizări (7-8 ani) am fost brusc izbit de ideea că aş putea eu însumi să scriu texte asemenea celor din colecţia Poveşti nemuritoare . Am cîntărit îndelung această posibilitate, am luat în calcul toate riscurile posibile şi imposibile şi, ajungînd mereu la concluzia că nimic nu-mi stă în cale, am pornit să scriu povestea Viteazul cel din ou . Era vorba despre o bătrînă care primea un ou fermecat din care i se năştea un fiu care… Evident, aplicam inconştient schema lui Propp. Nu atît creaţia mea de debut este interesantă, cît sentimentul de nesiguranţă, dar şi de excitaţie, cu care înaintam în acest demers. Senzaţia că ai nimerit într-o junglă, nu ştii la ce peric...