10 august

 
Fotografia de pe coperta volumului de debut, 

„Nemuritor în păpușoi”, Editura Art, 1997. 

Autor: Oleg Kaneev

Mi-a zis Mugur Grosu c-ar fi fain să culeg din cărțile mele de poezie existemele, scrise acasă, de ziua mea de naștere, și să le public într-un volum. Ideea este inspirată, bună; totuși, nu cred c-o să le public într-un volum aparte, dar, fiindcă îmi place să fac – de ziua mea – cadouri, selectez poemele astea aniversare din cele mai recente două volume de poezie ale mele PENTRU VOI!

Lectură plăcută!

 

 

 

sîngele meu într-adevăr roşu

 

am privit un documentar despre viaţa lui Vîsoțki

şi-am ieşit să-mi fac o cafea

cînta Metallica

sub nuc fratele se antrena KI-AI

nuca a respins cuţitul

care-a intrat în mînă

mi-a tăiat a treia parte din linia vieţii

peste 14 zile voi împlini 26 de ani

sînt tînăr şi nu vreau să trăiesc atît de mult

 

 

 

30

 

abia împlinisem 30

exact de cîteva ore făcusem treizeci de ani şi

ca şi la 26

cuţitul a ricoşat din nucă şi a intrat direct

pe linia fericirii (de-a lungu’) colţ cu Saturn

(am citit într-o carte de-a tatălui)

 

nu ştiu să citesc în stele

şi nici măcar în nori

în schimb dacă vrea cineva să ghicească-n cafea

să ghicească-n cafeaua mea

 

nu ştiu ce-o fi însemnînd „Saturn”

despre fericire vorbim mai tîrziu

 

 

 

eu la 30 de ani

 

la vîrsta ta noi aveam deja casă şi de-acum vă aveam pe amîndoi

mi-a zis mama cu cîteva zile înainte de ziua mea

dar tu ce ai? a zis

mi-ar fi mult mai uşor să-i spun tatălui.

i-a răspuns tata

am mîncat mai departe

 

peste cîteva zile

pe lîngă pămînt va zbura

un mare asteroid pe care

cel mai bine îl vom putea vedea

la răsăritul soarelui cu ocheanul lui tata

poate c-am să dorm sau poate c-am să mă duc la pescuit

sau poate că, vorba lui Radu, am să mă duc dracului

pînă la urmă a cîştigat la loteria vizelor şi s-a dus în America

dar are mai mult de 30 de ani are şi casă frumoasă în Iaşi

şi are un băiat mare deja

s-a însurat de tînăr şi are şi-o

soţie mişto şi are un început de burtă şi poftă de viaţă

şi prieteni care inevitabil trec unu cîte unu de 30 de ani

 

 

 

31

 

au aşteptat ora 11 şi

gata

peste doi ani vei avea vîrsta lui Hristos, zice tata

mama mi-a adus o floare roşie

Tiuk a intrat în verandă a cărat cărţile afară s-a căcat

şi a mîncat toate frunzele de la flori

Tiuk e căţeluşul care şi-a ales singur numele

mă muşcă de degetul mare de la picior dă din coadă şi hîrîie

acasă cerul e altfel şi stelele sînt altfel şi aerul e altfel şi luna şi soarele sînt altfel

dacă aş trăi aici aş face o colecţie de fotografii cu cerul

e atît de aproape şi atît de diferit încît

 

stai la pescuit şi fotografiezi cerul

bei un pahar de vin şi fotografiezi cerul

 

peste două zile mama va împlini 53 de ani

peste trei zile va trebui să mă întorc la lucru

 

 

 

34

 

unicul fel în care pot să-i răsplătesc

cumva

pe părinţi

pentru că mi-au dat

viaţa

e să fiu de ziua mea acasă

„oriunde m-aş afla”

cu o zi înainte sau după

 

e primul an

cînd cineva dintre noi

nu mai e printre noi.

eşti mai tînăr decît mine, tată,

am devenit capra care cară după ea

o cruce

despre care scriai în jurnal

 

 

 

35

 

drum

toată ziua pe drum

drum & bass

ro & basa

spre casă

acasă

acasă e acolo unde dormi

spunea frate-meu pe la 16 ani

acasă e casa părinţilor

spunea tata

totdeauna cînd visez că-s „acasă”

visez casa părintească

spunea tata

 

două zile pe drum

între ele –

ziua de-acasă

sperînd şi ştiind că mă duc într-un loc liniştit plăcut şi frumos

ACASĂ

că voi sta doar cu mama

în linişte & pace

 

da               

şi vămile frăţeşti

şi vameşii cu moacele lor parcă trase la copiator

cu obiceiurile şi obişnuinţele lor

de cerşetori profesionişti (cei din R. Md.)

şi securişti-miliţieni omnipotenţi (cei din Ro)

încă nu ajunsesem acasă şi deja aveam oaspeţi

pentru că era ziua mea şi prietenii ştiu că

pe 10 august sînt acasă

(de cînd m-am născut, oriunde aş locui)

asta fiind o sărbătoare pentru părinţi

nu pentru mine

şi aşa înţeleg eu să le mulţumesc părinţilor pentru că

exist.

insist.

asist.

rezist.

 

 

 

36

 

capul soarelui mînjit de sînge ca un ochi de peşte smuls

ca să prinzi alţi peşti răpitori

răsare orbitor peste linia de plutire

aruncînd săgeţi împlîntate în apă vie

pe chipul liniştit al iubitei

şi pe faţa împăcată a celui mai frumos Isus din lume

cum a zis tata

mama-mi întinde un buchet de busuioc de care-i plăcea lui tata

şi o pereche de bocanci mai mari cu două numere dar

de care poartă doar gradaţii din armata rusească

la poartă – un beţiv la care latră Tiuk cu lehamite

după care se-njură de moarte doi vecini – unchi şi nepot

copacul meu şi-a mai tras un cerc

înot încet în lacul în care tata l-a salvat pe bunicu’ de la înec

şi a fost mîndru toată viaţa pentru asta şi a mai salvat pe cineva

şi n-a fost deloc mîndru de asta

după aceea

 

mîine mă întorc înapoi

unde toţi sîntem nişte yahoo-i de-ai lui Swift

toţi sîntem nişte Я хуй

feisbuci cu celulare iPOD-uri iPHOaNe id-uri de mess

bloguri şi site-uri iubiri virtuale şi conturi în bănci

îmbrăcaţi în chiloţi cu puli XXL

desenate pe ei

 

 

 

treizecişişapte

 

37. 37? 37...

hai acasă în casa părintească

din satul bunicilor pe strada care poartă

numele tatălui

„ce devreme s-a deschis alimentara”

vorbeau două fetiţe la intrarea în sat fosta şosea nr. 1 a URSS

pe lîngă stîlpul de pe care iar s-a furat tăbliţa cu numele localităţii

„e ora 7 şi deja e deschisă”

se mira una dintre ele

au trecut pe lîngă mine şi n-au zis

„nici bonjur, nici pupă-mă-n cur”

cum spunea vecina Maria Fîrladanca despre „copiii

măhălii” cum spunea vecina Valea Porc

„la vîrsta ta noi vă aveam pe amîndoi şi construisem şi casa deja”

îmi spunea cu vreo 10 ani în urmă mama

„dar voi ce-aţi făcut în viaţă?”

a întrebat-o frate-meu cu cîteva zile în urmă

dar avea o scuză: băuse şi el un pic mai mult

 

am dus busuioc la mormîntul tatălui

şi mi-am zis să nu uit cumva să-mi iau şi eu cînd voi pleca

naşul părinţilor a zis că el cel mai bine se simte cînd bea

un pahar de vin cu tata în bibliotecă

„hai în bibliotecă – a zis – ştiu că finu’ e aici – a zis el în bibliotecă – finu’

eu îţi port pălăria e adevărat că destul de rar

dar de sărbători o port”

 

la 37 de ani mă simt tînăr

sînt la fel de tînăr ca părinţii mei la 21

cînd încă le dominam doar gîndurile (lui tata)

şi corpul (mamei)

la 37 sînt mai rău ca la 20 de ani

tot fără bani dar şi fără timp

sînt atît de tînăr încît mi-am uitat acasă verigheta

şi am uitat să-mi iau busuioc

sînt tînăr

şi vă salut din tot viitorul

pe care-l am în faţă

viitor inevitabil care-

şi trage sufletul

pe scări

dar are o scuză:

a mers cam mult şi a băut cam mult

 

 

 

 

la 38 de ani – între oglinzile strîmbe din copilărie

care-ţi deformează chipul după voia lor

pe scările care de sus îţi arată doar platformele dintre ele

şi par foarte puţine

iar de jos se văd doar treptele

                                               şi par fără sfîrşit

pînă la marea în care nu mai poţi intra dezbrăcat

ci doar cu bilet într-o singură direcţie

toate vapoarele îţi fac din ochi

treci

pe lîngă

soţia marinarului

care

face cu mîna tremurîndă

privind insistent spre linia orizontului

despre care în copilărie credeai că e capătul lumii

 

 

 

40

 

cum să nu vii acasă doar împlineşti 44 de ani

mi-a zis mama cînd a aflat că vin în iulie pe-acasă

crezînd că dacă vin în iulie nu voi mai veni şi-n august

                                                                 de ziua mea şi a ei

 

cum 44? atîţia ani ai de cînd munceşti? i-am zis zîmbind la telefon

şi mama mi-a simţit zîmbetul amar şi a rîs de graba ei proverbială

nu nu mai alerg ca înainte am îmbătrînit şi eu

                                                                          zice

 

după ce mă petrece la şosea

mama trece de colţul străzii şi crezînd că n-o mai văd o ia la fugă

mama aleargă de cînd o ştiu n-o prinde nici radarul nici bătrîneţea

aleargă mamă aleargă aleargă aleargă dacă asta-i respiraţia ta aleargă

pînă o să te ajung din urmă cu anii eu în cîrje tu alergînd la maratonul vieţii şi morţii

ei, m-am mai schimbat şi eu

                                             zice mama

                                                             nu mai alerg ca înainte

 

oare timpul ne-a schimbat sau noi schimbăm timpul prin care trecem

                                                                                           ca printr-un tunel

oare lumea e aşa de dilie pentru că ultimele generaţii au reuşit

să-şi pună amprenta pe cursul istoriei

oare a venit timpul să plătim pentru bunicii noştri care au omorît în cele două războaie mondiale

fără nici un sens

sau poate că şi planeta a uitat să se mai odihnească şi şi-a mai ieşit puţin de pe fix

şi aleargă aleargă aleargă

aleargă planeta aleargă mama în jurul casei aleargă şi tata sus tot mai sus

tata aleargă pe sus iar mama se sperie de umbra lui aici şi acum acasă după casă

unde eu ridic haltere iar mama trece iute de colţul casei

îşi scuipă în sîn

 

m-ai speriat semeni tot mai tare cu tat-to

zice

şi aleargă mai departe aleargă în jurul lucrurilor pe care le ştia şi tata

pe toate

                                                                                                                 în afară de mormînt

 

 

 

                               ***

 

41 m-a prins alergînd după un loc de muncă

la 41 de ani îţi dai seama

că nu te mai poate ajuta

nici o diplomă nici o biografie

nici o medalie nici o bibliografie

 

în 40 de ani poţi face

cam tot

ce se poate face într-o viaţă de om

te naşti înveţi îţi iei bacu’ absolvi facultatea susţii doctoratul

scrii publici traduci eşti tradus

ajungi în dicţionare istorii literare manuale şcolare

cursuri universitare

iubeşti regreţi eşti iubit

urăşti te doare reciteşti retrăieşti

vezi moartea cu ochii

vezi cum viaţa ţi se scurge printre degete

vezi cum moartea îţi intră în casă

înţelegi accepţi respingi trăieşti

eşti copil prieten iubit tovarăş

descoperi că absolut toate obiectele la care ţineai

devin străine

sînt inutile

 

de ziua ta te întorci în casa părintească

după liniştea siguranţa şi visele din copilărie

optimismul nebun dorinţele şi energia adolescenţei

aproape toate sînt la locul lor

aşa cum le ştii

casa părintească mama fratele

satul străbunilor lacul în care tata te-a învăţat să înoţi

cîinele nu te latră pisica îţi toarce la picioare

totul e atît de frumos şi doar tu

nu prea te mai înscrii

în acest peisaj

 

de la un om care a trăit deja 40 de ani

probabil că aşteptaţi un sfat

 

precum Michel al lui Houellebecq

nu pot să vă spun nimic încurajator

„nu am de lăsat nici un mesaj de speranţă”

sau cum scria tata în jurnal

oricît de fericită ar fi

viaţa se va termina

teribil de prost

                       cu siguranţă 

Fotografie mai dincoace. 

Autor: Alexandru Bîtca 

Grupaj apărut în nr. 64, din august, al revistei „TIMPUL din România, ediția din Republica Moldova”.