Nu prea JURnalul mEU, MIHAIL VAKULOVSKI, început pe 24.12.2005, de Crăciun, pe post de porc de tăiat

  Interviu imaginar cu Cristian POPESCU, realizat de Mihail Vakulovski   Domnule Cristian POPESCU, vă găsesc destul de vesel. Cum vă simţiţi? Ca şi cum textul certificatului de deces al lui tata, cel mai bun poem al meu, ar fi pus pe o melodie de muzică uşoară cu ritm îndrăcit şi soră-mea ar dansa foarte bine.   Văd că vă întristaţi… Ca şi cum pe lozul cîştigător pentru care ai dat 10 lei ca să-l tragi ar scrie cînd îl filezi: „Anul decesului 1987, locul: oraşul Bucureşti”.   Vă asigur, nu e despre dvs.… Mai bine povestiţi-ne despre începuturile poetice… Primele încercări literare ale poetului Popescu datează de la frageda vîrstă de 7 ani. Le scrijelea cu un cuţitaş pe uşa veceului din casa părintească.   Cum au primit acest început artistic apropiaţii? Taică-miu, care era ofiţer, chiar m-a băgat în seamă, chiar m-a luat în serios şi a ţipat: „Ce, mă, eşti nebun? Tu nu ştii că Eminescu a murit de sifilis?!”   Am înţeles că semăna...

                            Despre tata şi noi                                                                                     poem dedicat infarctului ce                                                            ...

 Interviu cu  Marius Oprea ,                                      realizat de Mihail Vakulovski ( din "Portret de grup cu generaţia „optzeci” (Interviuri)", Tracus Arte ) Cum s-a întîmplat că nu aţi publicat de atîta timp cartea de poezie Solo de tamburină ? În primul rînd scriu foarte greu şi, în al doilea rînd, majoritatea poeziilor, fiind scrise înainte de ’89, deci, din acel volum, Solo de tamburină , mai degrabă toate poeziile sînt scrise înainte de ’89. După 1989, cînd a fost un mare aflux de volume de poezii pe piaţă, pur şi simplu acest gest de oficializare a poeziei nu mi s-a părut a fi unul pe care merita încă să-l fac. Am amînat foarte multă vreme acest lucru, să spun drept, şi din comoditate. Pe de altă parte, însă, gestul de a publica un volum de poezii l-am privit mai degrabă ca pe un gest intim, destinat prietenilor, destinat mie însumi. Drept să spun, sînt rezerva...