Căușeni-ul fantastic, de văzut neapărat!

            În fiecare an de ziua mamei (și a mea) ne adunăm acasă și de fiecare dată mai vizităm cîte ceva în drum sau prin zonă. De data asta am intrat pe la Casa Muzeu Alexei Mateevici, unde s-a născut (Căinari, lîngă Căușeni), iar la întoarcere – la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Căuşeni, proaspăt renovată, un obiectiv unic, extraordinar, care pune orașul Căușeni pe harta turistică a țării la fel de convingător precum cramele de vinuri deja celebre – Purcari, pe lîngă care am trecut chiar și acum, că-i satul vecin al părinților, sau Cricova, crame pe care le-am vizitat de mai multe ori (altele, cum ar fi Mileștii Mici, de exemplu, își așteaptă rîndul...).

Deși era deja seara tîrziu, casa unde s-a născut și a copilărit poetul Alexei Mateevici (1888–1917) avea portița deschisă. Am intrat să-i fac cîteva fotografii și am fost tare impresionat că totul e foarte bine păstrat și îngrijit, în curte sînt multe flori, o troiță, o statuie a lui Mateevici înaltă și impresionantă, cam la fel de impunătoare ca a lui Eminescu din fața Uniunii Scriitorilor din Moldova, dar parcă mai naturală, mai puțin demonstrativă. Nu era aprinsă nici o lumină în casă, așa că n-am putut să vizitez și muzeul, ceea ce înseamnă c-o să mai mergem vreodată pe acolo. De Alexei Mateevici știe toată lumea datorită poeziei „Limba noastră”, care se învață la școală și care, din 1995, e și imnul Republicii Moldova (bine, doar strofele 1, 2, 5, 8 și 12). Hai c-o știe fiecare, începe așa: „Limba noastră-i o comoară / În adîncuri înfundată, / Un șirag de piatră rară / Pe moșie revărsată”.

Despre ce găzduiește muzeul am găsit pe internet:

„Muzeul dispune de cinci săli de expoziţii, în care sînt expuse piese muzeale ce reflectă viaţa şi activitatea lui Alexei Mateevici. În primele patru vizitatorul poate face cunoştinţă cu viaţa şi activitatea literară a poetului, prin intermediul imaginilor, a xerocopiilor, a diverselor documente, dar şi a numeroaselor ediţii, periodice de la sfîrşitul sec. al XIX-lea şi înc. sec. XX. Expoziţia este întregită de exponate cu caracter etnografic, mobilier, veselă, obiecte de cult, numismatică - toate de epocă. Sînt expuse și obiecte de artă plastică inspirate din viaţa şi opera poetului: „Graiul vechilor izvoade” de Andrei Mudrea; „Cină tîrzie” de Tudor Zbîrnea; „Mateevici citind”, „Limba noastră” de Petru Jereghi; „Mateevici - preotul” de Mihai Grecu şi Dumitru Peicev ş.a. Ultima sală, a V-a, intitulată „Mateevici în contemporanitate”, cuprinde aproape toate ediţiile poetului, începînd cu prima, din 1926. Camera e dominată de impunătorul bust al cîntăreţului limbii române, realizat de sculptorul Ion Zderciuc” (https://secbcm.gov.md/rom/casa-muzeu-alexei-mateevici).

Despre Biserica Adormirea Maicii Domnului din Căuşeni am aflat dintr-o poezie de-a lui Nicolae Dabija, pe care am admirat-o în primul rînd pentru imaginația poetului, ca să aflu că omul doar a descris-o și că biserica – pe lîngă care am trecut de sute de ori – chiar așa e: pe jumătate în cer, pe jumătate-n pămînt. Poezia se numește „Biserica din Căuşeni” și are patru versuri: „Schitu-ntre vii si morți – / stă ca un legămînt: / Pe jumătate-n cer, / Pe jumătate-n pămînt”. Se vedea doar vîrful, firește, partea „din cer”, cum ar veni. Am intrat și am înconjurat-o, am încercat să fac fotografii pe ferestre, dar ce-o să vedeți acum depășește orice imaginație, restauratorii sînt mai mult decît profesioniști, sînt geniali – și asta spune unul care lucrează într-o clădire din 1500, la restaurarea căreia s-a muncit zeci de ani, arhitectul Bisericii Negre și echipa lui reușind să salveze frescele pe care le puteți admira în Librăria Humanitas din Brașov. (Aflu că restauratorii sînt din România și că lucrările de restaurare și conservare la biserică au durat 7 ani, între 2017 și 2023).

Căuşeni este un orășel atestat documentar încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, din 1455, al doilea centru raional dinspre Ucraina, primul fiind Ștefan Vodă al meu. Tot din 1455 datează prima mențiune scrisă a existenței bisericii – într-o „gramotă de danie” a lui Petru Aron, emisă la Suceava, pe 6 iulie 1455. Deci, biserica e mai veche decît localitatea, cu mențiunea că acea biserică era din lemn, care s-a ruinat complet, fiind reconstruită din temelie pe vremea domnitorului Moldovei Grigore Callimachi (1763-1767) și a mitropolitului Proilaviei Daniil de Side, avîndu-i ca zugravi pe Stanciul Radu și Voicul.

Căușeni a fost secole la rînd o mare capitală a hanilor tătari, care nu permiteau construirea bisericilor mai înalte decît un oștean pe cal – încălcarea acestei legi pedepsindu-se cu moartea. Dar creștinii au construit această biserică în pămînt, noaptea, ziua fiind acoperită cu lemne și iarbă, exteriorul fiind lucrat asemeni unui hambar. De aceea ziceam că, deschizînd ușa bisericii, rămîi uluit, pentru că, chiar știind că e „pe jumătate-n pămînt”, „jumătatea” asta underground e mult mai spațioasă și mai impunătoare decît îți poți imagina, iar pereții sînt total pictați cu fresce. Am ajuns exact la ora deschiderii, odată cu muzeografa, așa că mai întîi ne-am plimbat prin jurul bisericii – și curtea interioară fiind perfect restaurată și aranjată, nu doar interiorul. De-asupra intrării în biserică se află o lespede de piatră scrisă în limba greacă – mărturie a rînduielilor din vremea atîrnării bisericii de Constantinopol. De pe piatra asta aflăm că frescele sînt pictate de trei zugravi de la Hurez: Stanciul, Radu și Voicul. Frescele aparțin școlii de pictură de la Hurezi, demonstrînd răspîndirea picturii post-brîncovenești pînă la capărul Basarabiei, nu departe de Odesa. În interior, biserica are coloane, bolți și abside și e formată din trei compartimente – pronaos, naos și altar, naosul fiind separat de pronaos printr-un perete susținut de două coloane și doi pilaștri laterali. Spațiul interior este adăpostit de o boltă în formă de corabie, iar acoperișul are patru versanți și un tambur surmontat de o cruce de-asupra naosului. Tabloul votiv îi înfățișează pe domnii moldoveni, purtînd în mînă smerita bisericuță: Nicolae și Constantin Mavrocordat, Grigore Alexandru Ghica, Grigore Callimachi, Mitropolitul Daniil al Brăilei, avînd jurisdicția și asupra Tighinei, Cetății Albe și Chiliei. Pictura este lucrată pe mai multe registre: registrul de jos este decorat cu ornamente, registrul de la mijloc înfățișează sfinți în picioare, iar registrul de sus înfățișează medalioane cu sfinți.

Cînd biserica fost descoperită de tătari, aceștia, mînioși și furioși, au scos ochii sfinților zugrăviți în interior și au transformat-o în grajd de vite și cai, care au murit cu toții. În vremea comuniștilor biserica a ajuns grajd de porci și hambar de cartofi...

Despre vechimea localității putem citi tot în poeziile lui Mateevici, de exemplu, din „Pietre vechi”, poem scris în 1917 și dedicat bunicului: „În Bugeac, la Căuşeni, / Dorm strămoşii moldoveni, / Numai pietre de mormînt / Mai păstrează-al lor cuvînt. (...) Mai încolo — un pîrău / Prin pietriş coboară greu. / Săpături destul de-adînci / Par a se vedea prin stînci. / Cine ştie ce-adăpost? / Chişinăul cic-a fost... / Botna seacă dă în şes / Şi se pierde-n stuhul des, / Şi nu-i spune nimănui / Ce-a mai fost pe-aici şi nu-i. / Ştim ceva de la strămoşi, / Despre hoţii sîngeroşi, / Despre turci, despre tătari, / Despre hanii lor cei mari. / Ştim că Botna a fost altă, / Căuşeni — o curte-naltă, / Şi domnea aici un han, / Stăpînind pe moldovean. / Uneori mai dă să-nşire / Cîte-un baci la povestire... / Spune vrute şi nevrute / Despre pietrele tăcute. / Ştim ceva, da-i greu de tot / Să te-alegi de-ici c-un rod; / Numai piatra de mormînt / Vrednică-i de crezămînt... // II // Căuşenii-s loc bătrîn, / Tîrg tătar, lăcaş creştin, / Cine ştie ce oşteni / Au mai fost la Căuşeni. / Marmori frînte se găsesc / Şi cu scris latin, grecesc. / Mai desfunzi pe-aicea muchii / Scrise şi cu alte buchii... / Cît priveşti, tot pietre vechi / Stau de strajă, la priveghi... / Pietre mute, grăitoare / Şi în umbră şi la soare... / Drumuri şi cişmeli turceşti / Printre vii mai întîlneşti”.

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Căuşeni se află în custodia Muzeului Național de Artă al Moldovei. Dacă aveți drum prin zonă – intrați neapărat!