„Uneori trebuie să fii prost ca să fii deștept”

 


 

„Cît de adaptabilă

e firea umană

totuşi!”

 

            După ce s-a afirmat ca unul din cei mai buni poeţi ai generaţiei sale, iată că Iulian Fruntaşu debutează şi ca prozator, cu un excelent volum de proză scurtă, „Uneori trebuie să fii prost ca să fii deștept” (Ed. Arc, Chişinău, 2022). O carte 18+ de-adevăratelea, nu doar din cauza limbajului (slobod, fireşte), ci şi a subiectelor, a lipsei totale de limite, a cinismului dus la rang de artă, a ironiei şi a frumuseţii cu care se spun lucruri oribile despre om şi omenire.

În prozele scurte ale lui Iulian Fruntaşu naratori sunt personajele, nu scriitorul Iulian Fruntaşu, fost diplomat, director de orfelinat, manager de programe al Fundaţiei Soros, funcţionar internaţional, profesor, autor şi moderator de emisiuni TV etc. Şi toate personajele lui Fruntaşu se află într-un moment crucial, la limită sau peste limită, în situaţii importante, tensionate, complicate, uneori pe viaţă şi pe moarte, între viaţă şi moarte. În „Moştenirea” soţia foarte tînără tocmai lucrează – pe cale orală – la un al treilea infarct al soţului ei, şi fiica acestuia, de vîrsta mamei ei, va fi furioasă că va trebui să împartă cu ea moştenirea. Naratorul povestirii „Cîntecul cocoşului din Drenica” e Zoran Misici, lunetist de elită, locotenent în armata sîrbă, în timpul războiului. Acţiunea are loc în Sarajevo, oraşul său natal. Îşi aminteşte de prima şi unica sa iubire, Emina, musulmană. N-a mai văzut-o de cînd a început războiul, iar cînd a sunat-o i-a răspuns la telefon mama ei, care nu i-a dat nici o şansă, spunîndu-i că nu se mai pot vedea, c-a curs prea mult sînge. Acum Zoran e în cimitirul evreiesc din vîrful oraşului, unde au făcut dragoste prima dată, se uită prin lunetă în curtea iubitei lui, îl vede pe colegul lor de clasă, un musulman care o tot curta în timpul şcolii, o vede şi pe mama ei, o vede şi pe ea, o admiră… „cu degetul pe trăgaci”…

Scriitorul nu trage concluzii şi nu judecă, doar intră în pielea personajelor şi le (tran)scrie gîndurile, le urmăreşte acţiunile, întîmplările, trăirile, vieţile. Asta fără a-i da cititorului şi finalurile, lasă poveştile în suspans, iar sfîrşiturile sunt deschise, cititorul îşi poate alege unul din finalurile sugerate sau posibile.

Prozele lui Iulian Fruntaşu sunt perfect ecranizabile, multe dintre ele ar putea fi transformate uşor în scenarii de film sau de scurt metraje, iar unele, cum e şi „Georgia on my mind”, ar putea fi transformate-n romane. Texte foarte faine despre ratarea umană, despre ratare ca ţară, despre ratare în viaţă – social, profesional şi familiar, despre memorie, sentimente, stări şi trăiri contradictorii, despre omul ca o bombă emoţională şi despre vremurile „idioate” pe care le trăim („Dacă diavolul ar exista cu adevărat, atunci mirosul anunţîndu-i prezenţa ar fi cel de la fumul incendiilor, al prafului de puşcă, al disperării şi al acceptării bovine a morţii, toate tratate cu umezeala lunii februarie, ce nu mai poate ţine în braţele sale slabe dezintegrarea cadavrelor pe străzile pustii”).

Iulian Fruntaşu scrie proză cum scrie poezie – necenzurat, super calculat, proze-stări, foarte intense, „cu degetul pe trăgaci”. „Uneori trebuie să fii prost ca să fii deștept” e o carte exact pe gustul meu, pe care o recomand cu încredere. Lectură plăcută şi utilă! 

 

Iulian Fruntaşu, „Uneori trebuie să fii prost ca să fii deștept”, Ed. Arc, Chişinău, 2022  

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De ziua lui Pessoa, o zi în orașul unde Pessoa e zeu

Imagine
  4 ianuarie 2024, Lisabona             Dacă ieri ne-am jertfit ziua Sintrei, azi am fost pe urmele lui Pessoa din Lisabona lui natală, dar înainte de asta am citit , la cafea, din „Marinarul și alte ficțiuni” . Fernando Pessoa e unul din cei mai cunoscuţi poeţi ai secolului XX, dar portughezul a mai scris şi proză, eseuri şi dramaturgie. Spre bucuria cititorilor români, poetul şi traducătorul Dinu Flămând îngrijeşte la Editura Humanitas Fiction o serie de autor Fernando Pessoa, aşa că după ce a tradus şi publicat cîteva volume splendide de poezie şi proză, i-a venit rîndul şi dramaturgiei, adunată în antologia „Marinarul și alte ficțiuni”. Volumul cuprinde o prefaţă foarte consistentă a traducătorului, 13 drame statice, un text teoretic despre dramele statice şi cîteva fragmente de scenarii cinematografice. Precum mulţi alţi poeţi foarte buni, Fernando Pessoa e un teoretician desăvîrşit, care-şi scrie textele după un progra...
Citiți mai multe

„2666” de Roberto Bolaño

Imagine
    În ultimii săi trei ani de viaţă celebrul scriitor chilian Roberto Bolaño (1953-2003) a lucrat la romanul „2666” şi pe patul de moarte a dat instrucţiuni ca acesta să fie publicat în cinci cărţi diferite, considerînd fiecare parte din „2666” un roman de sine stătător (urmaşii l-au editat într-un singur volum, iar la noi a fost publicat între şase coperte, la Editura Univers, în traducerea Eugeniei Alexe Munteanu). Tocmai am terminat prima parte şi da, „2666. Partea criticilor” e un roman care merita publicat într-o carte aparte. Roberto Bolaño îşi începe cartea brusc, direct şi abrupt, prin caracterizarea celor trei personaje principale, pe care le leagă admiraţia pentru cel mai mare scriitor german al sec. XX, Benno von Archilboldi, candidat permanent la Premiul Nobel pentru Literatură (scriitor inventat de Bolaño). După ce îl descoperă, soarta personajelor e ca şi pecetluită – devin cei mai mari fani ai scriitorului german, îl traduc – fiecare în limba lui, devin profe...
Citiți mai multe

Bunica

Imagine
  De ziua bunicii, cîteva fragmente și cu ea din „Tata mă citeşte şi după moarte (poVeste 18 + despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice)”: „Eu merg, furios şi frustrat, tăiat cu foarfeca pînă la carne, la bunica, vorba lui Grişca Vieru: „Vine toamna de albiţă, plec şi eu din grădiniţă”. Bunica e cel mai bun om din lume. Îmi spune poveşti pe care nu le ştie nimeni altcineva şi de fiecare dată cînd mă duc la ei mai întîi îmi face cele mai gustoase gogoşi, pe care le mănînc cu dulceaţă de care vreau eu sau cu miere şi cu lapte sau compot. Nu, nu-i spun că m-a tăiat proasta aia de educatoare, că mă lasă, ca altădată, cu bunicu’ şi dispare o vreme. Iar bunicul nu ştie poveştile bunicii şi-mi povesteşte întîmplări cu bunicu-so cînd era el mic, despre tata cînd era mic – nici nu cred că tata a fost vreodată… mic. Şi că tata e un om foarte inteligent, deştept şi deosebit, dar seamănă cu bunicu-so – e un zăpăcit. Străbunicu-so era un om foarte bogat şi le-a făcut...
Citiți mai multe